Articol de GSP.RO - Publicat joi, 22 iulie 2021 20:11 / Actualizat joi, 22 iulie 2021 20:24
România a câștigat primul meci de la Jocurile Olimpice, 1-0 cu Honduras. „Tricolorii” au declanșat sărbătoarea în autocar, în drum spre hotel.
- Toate detaliile despre Honduras - România 0-1, AICI!
- Gazeta relatează Jocurile Olimpice de la fața locului. Redacția a deplasat în Japonia 3 ziarişti cu o experienţă însumată de 72 de ani care vor ţine publicul la curent cu cele mai proaspete informații zi de zi.
România a început cu dreptul turneul de la Tokyo și poate visa departe. Au fost 90 de minute de sacrificiu, urmate de o petrecere pe cinste. „Tricolorii” au dat startul distracției încă din autocar, pe acordurile melodiei „Din toată inima”, a celor de la Voltaj. Alexandru Pașcanu și Andrei Ciobanu s-au evidențiat și de această dată.
Sursa video: instagram.com/marcodulca și instagram.com/andreiciobanu17
VIDEO Mirel Rădoi, cuprins de spiritul olimpic
Mirel Rădoi trăiește la intensitate maximă Jocurile Olimpice. Selecționerul a declarat că niciun eveniment din carieră nu i-a generat emoții mai puternice.
„Noi suntem deja învingători, toți cei care am fost în acel avion. Am discutat cu toții, trebuie să ne bucurăm de această competiție. Ce am simțit la această competiție, chiar și fără spectatori, emoțiile astea nu mi le-a mai dat nimic. Chiar dacă am fost și la Euro 2018, cu spectatori în tribune.
Nu știu exact cum să vă spun prin ce trec. Sunt atât de bucuros că n-aș putea să compar Jocurile Olimpice compar cu altceva. Stăteam în vestiar și mă uitam la băieți cum se bucurau. Parcă eram puțin gelos, parcă voiam să fiu în locul lor”, a spus Mirel Rădoi, într-o conferință de presă.
Clasamentul în grupa B de la Jocurile Olimpice:
NAȚIONALĂ | MECIURI | GOLAVERAJ (GM-GP) | PUNCTE |
1. România | 1 | 1-0 | 3 |
2. Noua Zeelandă | 1 | 1-0 | 3 |
3. Honduras | 1 | 0-1 | 0 |
4. Coreea de Sud | 1 | 0-1 | 0 |
Primele două formații se califică în faza eliminatorie
Programul României la Jocurile Olimpice:
- duminică, 25 iulie: Noua Zeelanda - Honduras, România - Coreea de Sud (ora 14:00, ora României)
- miercuri, 28 iulie; România - Noua Zeelandă (ora 11:30, ora României), Coreea de Sud - Honduras
Statisticile meciului, via sofascore.ro
Citește și alte știri despre Honduras - România:
FOTO Un „tricolor” a izbucnit în lacrimi la finalul victoriei cu Honduras » Motivul descătușării