SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  JUDO

CORESPONDENȚĂ GSP DIN PARIS Românul care a părăsit Jocurile Olimpice în lacrimi: „Foarte frustrant, aveam meciul în mână! Îmi doream mult o medalie” » GSP a surprins o scenă copleșitoare la zona mixtă

Alex Creț, deznădăjduit după eliminarea de la Jocurile Olimpice / Captură TVR Sport
Alex Creț, deznădăjduit după eliminarea de la Jocurile Olimpice / Captură TVR Sport

Articol de - Publicat miercuri, 31 iulie 2024 15:36 / Actualizat miercuri, 31 iulie 2024 17:29

Românul Alex Creț, unicul nostru judoka prezent la Paris, și-a luat adio de la visul olimpic după o înfrângere greu de digerat în fața brazilianului Rafael Macedo. Orădeanul, care a concurat la Jocurile Olimpice în limitele categoriei 90 kg., trecuse cu brio de primul tur, un triumf surprinzător în fața medaliatului cu bronz de la Tokyo, maghiarul Toth, însă totul s-a năruit în ultimele secunde ale duelului din „optimi”, când adversarul sud-american i-a aplicat un ippon.

Frustrarea a fost cu atât mai mare cu cât Creț controlase bună parte din meci, își dominase destul de clar oponentul, iar calificarea în „sferturi” părea că se conturează. Românul a plecat de pe tatami în lacrimi, cu capul plecat, antrenorul Emil Corar oferind detalii elocvente despre starea de spirit a elevului său.

„I-a prins brațul la sol și n-a mai putut să iasă, suntem foarte supărați” a fost reacția scurtă oferită de mentorul lui Creț, în timp ce sportivul se îndrepta către vestiare plângându-și în palme neputința.

Românul care a părăsit Jocurile Olimpice în lacrimi: „Foarte frustrant, aveam meciul în mână! Îmi doream mult o medalie” » GSP a surprins o scenă copleșitoare la zona mixtă
Alex Creț, deznădăjduit după eliminarea de la Jocurile Olimpice / Captură TVR Sport

Alex Creț a plâns după eliminarea dramatică de la Jocurile Olimpice

Înfrângerea l-a măcinat pe medaliatul cu bronz de la Europenele de la Belgrad, care și-a făcut apariția la întâlnirea cu presa târziu, la aproape o oră de la încheierea meciului. Vizibil afectat, Creț a explicat ce s-a întâmplat în acele ultimele secunde care l-au transformat din învingător în perdant.

„Nu că m-am relaxat, a fost o neatenție a mea, un moment de neatenție și așa s-a terminat meciul. E foarte frustrant, mai ales că aveam meciul în mână, eram peste adversar, eram foarte bine, foarte motivat. Am venit la Paris foarte bine antrenat, foarte focusat... Acum sunt dezamăgit după acest eșec.

Nu m-a surprins cu nimic adversarul, știam că lucrează foarte bine sol, e ceva tipic brazilienilor lupta la sol, dar a fost un moment de neatenție al meu.

Am fost și sunt puțin frustrat, fiindcă aveam meciul în mână și l-am scăpat dintr-o neatenție, dintr-o greșeală. Acum trebuie să merg înainte”, a mărturisit Creț în fața reporterului GSP.

Românul care a părăsit Jocurile Olimpice în lacrimi: „Foarte frustrant, aveam meciul în mână! Îmi doream mult o medalie” » GSP a surprins o scenă copleșitoare la zona mixtă
Alex Creț a putut cu greu să zâmbească după deziluzia din meciul cu Macedo / FOTO: Remus Dinu (GSP)

„Îmi doream foarte mult o medalie”

Concluziile sale după participarea la Jocurile Olimpice?

A fost o experiență foarte plăcută, mă bucur în primul rând că am reușit să mă calific, că am fost aici, printre cei mai buni sportivi ai lumii. Pe partea aceasta sunt foarte fericit, dar îmi doream foarte mult o medalie.

O să dau tot ce pot s-o iau peste patru ani, o să muncesc mai mult și o să merg mai departe”, a afirmat sportivul de 22 de ani, care a încheiat printr-un mesaj de suflet transmis familiei și apropiaților veniți să-l suțină în Arena Champ-de-Mars din Paris:

„Vreau să le mulțumesc frumos tuturor celor care m-au susținut și au fost lângă mine în acest drum, dar și celor care au venit la Paris să mă susțină, sper că la Los Angeles o să reușesc să aduc o medalie pentru România”.

Ippon-ul brazilianului a decis câștigătorul în ultimele secunde

Reprezentatul României a început mai agresiv duelul, și-a trimis în repetate rânduri adversarul la podea, dar sud-americanul s-a regrupat și a fost cel care a dominat finalul meciului, imobilizându-l pe sportivul nostru la sol, acesta fiind momentul care a schimbat soarta meciului.

A fost un ippon al brazilianului, iar decizia arbitrului a indicat imediat victoria lui Macedo, Creț ieșind de pe tatami complet descumpănit.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
crocospin
crocospin  •  31 Iulie 2024, 19:31
Postat de MamaLiga pe 31 Iulie 2024, 18:22

"Românul care a părăsit Jocurile Olimpice în lacrimi"... Sa inteleg ca nu merita sa i se mentioneze numele in titlu. ***

Nenea Remusică n-a dat numele românului în titlul tocmai ca să-i fie citit articolul.

MaxiP
MaxiP  •  31 Iulie 2024, 19:18

"Am venit la Paris foarte bine antrenat, foarte focusat" - Asta e tipicul unei competitii de genul, cam toti vin asa, nu e suficient si nu garanteaza nimic. E o prima participare la o varsta care mentine toate perspectivele posibile pentru ceea ce urmeaza, a fost una din surprizele frumoase ale delegatiei la aceste JO cu cele 2 evolutii. Adversarul are o oarecare experienta in plus, a fost si el pregatit de orice.

MamaLiga
MamaLiga  •  31 Iulie 2024, 18:22

"Românul care a părăsit Jocurile Olimpice în lacrimi"... Sa inteleg ca nu merita sa i se mentioneze numele in titlu. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează