SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  TENIS

Scandal americano-chinez la Jocurile Olimpice! Un nou conflict neașteptat în tenis: „Nu o respect”

Zheng a fost susținută de mulți conaționali în duelul cu Navarro. foto: Imago
Zheng a fost susținută de mulți conaționali în duelul cu Navarro. foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 31 iulie 2024 10:42 / Actualizat miercuri, 31 iulie 2024 12:14

Duelul din turneul feminin de tenis de la Jocurile Olimpice dintre americanca Emma Navarro și chinezoaica Qinwen Zheng s-a încheiat cu scandal, după victoria celei din urmă. Nu a fost singurul conflict al zilei, după ce altă americancă, Coco Gauff, l-a făcut „trișor” pe arbitrul de scaun în eșecul cu Vekic.

Zheng a câștigat meciul din optimi după o luptă aprigă de 3 ore și 12 minute. Navarro a câștigat prima manșă la tie-break după ce a salvat 4 mingi de set, scor 9-7.

Al doilea set a fost din nou extrem de echilibrat, iar chinezoaica a dus duelul în decisiv, tot după un tie-break intens. Mai mult, a 7-a jucătoare a lumii a salvat și o minge de meci.

După dramatismul din primele două manșe, Zheng a câștigat confortabil decisivul, scor 6-1, și a stabilit un alt meci de foc în sferturile turneului de tenis de la Jocurile Olimpice, împotriva nemțoaicei Angelique Kerber, cea care le-a învins pe Jaqueline Cristian și apoi pe canadianca Fernandez.

Scandal între Navarro și Zheng la finalul meciului: „Nu o respect”

Cea mai spectaculoasă partidă a zilei din competiția feminină s-a încheiat însă cu un conflict între cele două combatante.

La final, când Navarro i-a strâns mâna chinezoaicei, i-a transmis mai multe cuvinte pe care le-a și detaliat la conferința de presă: „I-am spus că nu o respect ca jucătoare. Este foarte tăioasă cu lucrurile pe care le face. Într-un vestiar în care nu prea există prietenii este dificil să întâlnești un adversar de genul. iar eu chiar nu-l respect. Dar felicitări, a avut un tenis foarte bun în final. A jucat mai bine decât mine”

În schimb, câștigătoarea Zheng, susținută și de mulți chinezi pe terenul numărul 7 din complexul de la Roland Garros, a avut un discurs diferit: „Mi-a zis că nu știa că am atât de mulți fani”.

Și apoi a continuat: „A părut că nu este mulțumită de comportamentul meu față de ea. Dacă este adevărat, o aștept să vină și să-mi spună față în față. Aș vrea să îndrept ce am greșit pentru a deveni o persoană mai bună și o jucătoare mai bună.

Nu o să consider că este un atac din partea ei pentru a pierdut meciul. Dar a fost o adversară pe cinste”.

Cele 4 sferturi din turneul feminin de la Jocurile Olimpice

Angelique Kerber (212 WTA) - Qinwen Zheng (7 WTA)

Barbora Krejcikova (10 WTA) - Anna Karolina Schmiedlova (67 WTA)

Iga Swiatek (1 WTA) - Danielle Collins (9 WTA)

Marta Kostyuk (19 WTA) - Donna Vekic (21 WTA)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
267890
267890  •  31 Iulie 2024, 11:32

Infumurata asta plângăcioasă, pe nume Coco Gauff, nu știe să piardă.

OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  31 Iulie 2024, 10:59

Ce mare este China !!!...si ce destepti chinezii ...destepti si multi...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează