SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PARIS 2024

Sfâșiată de rechin! » O americancă a câștigat argintul la paraînot la mai puțin de un an și jumătate de la atacul feroce

Alexandra Truwit (SUA), la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 Foto: Getty Images
Alexandra Truwit (SUA), la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 Foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 06 septembrie 2024 12:17 / Actualizat vineri, 06 septembrie 2024 13:30

Șansa să fii mușcat de rechin este de unu la 3,75 de milioane! Americanca Alexandra Truwit a transformat acest teribil ghinion într-o medalie de argint la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024.

Când nu-și pierduse încă parțial piciorul stâng, Ali Truwit (24 de ani) înota la nivel înalt pentru universitatea Yale. Acum, la un an și patru luni după accidentul desprins parcă dintr-un thriller, Ali a cucerit argintul în cursa de 400 m liber - S10.

În 2023, americanca a fost victima atacului unui rechin în apele oceanului Atlantic, undeva, în largul insulelor Turks and Caicos.

A reușit să-și salveze viața, înotând 70 de metri până la o ambarcațiune, dar și-a pierdut în schimb o parte din piciorul stâng.

Ali Truwit a fost mereu pasionată de sport

Când trupul nu-i fusese încă sfâșiat, Truwit practicase dintotdeauna tot felul de sporturi - alergare, înot, sărituri, reușind chiar să ducă la bun sfârșit un maraton.

Era mai 2023 când Ali a plecase în vacanță cu prietena ei, Sophie, ca să sărbătorească faptul că absolviseră universitatea. Voiau să se relaxeze - să facă plajă și scufundări.

Excursia s-a terminat cum fetele nu visau mai urât. După atacului rechinului, Sophie i-a oprit hemoragia cu un garou improvizat, iar barca pe care se aflau le-a dus la țărm.

Acolo, medicii s-au luptat să-i salveze tinerei viața. Apoi au operat-o, amputându-i piciorul chiar de sub genunchi.

După acest episod violent venit din senin, Ali a descoperit că trebuie să se lupte cu pierderea unui membru, dar și cu pierderea existenței sale, așa cum și-o imagina de-atunci înainte.

Sportiva a povestit cum a experiementat, mai ales în timpul nopților, atât dureri reale, cât și dureri-fantomă, simptom des-întâlnit în cazul pacienților cu membre amputate.

Pe lângă acestea, AlexandraTruwit a început să se teamă de apă. Însă, la numai patru luni după atac, tânăra l-a abordat pe fostul ei antrenor de înot, James Barone, rugând-o să ajute din nou.

În octombrie 2023, Ali înota la prima ei competiție pentru sportivi cu dizabilități fizice, unde a cunoscut alți oameni care, ca și ea, trecuseră prin drame greu de imaginat.

Acum, la Jocurile Olimpice de la Paris, Ali a cucerit argintul, clasându-se în urma canadiencei Aurélie Rivard.

Ali Truwit trăiește în continuare cu fobia de apă

Ali Truwit își explică puterea de refacere prin educația primită. „Părinții mei ne-au crescut, pe mine și pe cei trei frați ai mei, în spiritul adaptabilității. Ne-au învățat să privim partea plină a paharului și să apreciem lucrurile pe care le avem”, a declarat sportiva.

„Când am avut de trecut peste o traumă care i-a schimbat întreaga existență, m-am străduit să văd lucrurile pozitive. M-am simțit recunoscătoare că trăiesc și m-am adaptat la noua situație”, a explicat înotătoarea.

„Am văzut moartea cu ochii și am înțeles ce înseamnă să te naști a doua oară. Așa că vreau să profit la maximum de viața pe care am ocazia s-o trăiesc”, a adăugat Ali Truwit.

Apa încă îi trezește amintirea celei mai îngrozitoare zile din viața ei de până acum.

„În fiecare zi, ceva îmi trezește amintirea atacului, pentru că am fost tot timpul conștientă. Zi de zi, trebuie să-mi depășesc acea frică.

Am parcurs un drum lung în încercarea de a alunga spaima de apă și acum pot spune că, în proporție de 90 de sută, o iubesc din nou”, a spus Ali Truwit.

Citește și:
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează