SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PARIS 2024

FOTO Sportivii români s-au aflat față în față cu președintele României la Cotroceni, cu 9 zile înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Paris. Ce a transmis Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis și purtătorii steagului, Ionela și Marius Cozmiuc Foto: Raed Krishan +39   FOTO
Președintele Klaus Iohannis și purtătorii steagului, Ionela și Marius Cozmiuc Foto: Raed Krishan

Articol de , - Publicat miercuri, 17 iulie 2024 20:40 / Actualizat miercuri, 17 iulie 2024 23:55

Membrii delegației României care va reprezenta tricolorul la Paris, sportivi, antrenori, oficiali, au avut o întâlnire cu președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Șeful statului a înmânat simbolic drapelul celor care îl vor purta la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, Ionela și Marius Cozmiuc.

Delegația României se pregătește de Jocurile Olimpice de la Paris, sportivii români calificați au participat în această seară la prezentarea lotului la Palatul Cotroceni. 107 sportivi români fac parte din delegația pentru Paris, cu 3 mai mulți ca la Tokyo. De-a lungul istoriei participării României la Jocurile Olimpice, delegațiile au variat ca număr de sportivi, vârful fiind atins în 1980, când la Moscova au participat 239 de tricolori.

Jocurile Olimpice de la Paris sunt la nouă zile distanță, iar mare parte a delegației României a fost prezentă la Palatul Cotroceni la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, toată lumea fiind echipată în treningurile oficiale, în albastru și alb.

Președintele Klaus Iohannis a ținut un scurt discurs. „Știm cu toții că drumul până aici nu a fost ușor, adevărata luptă este cu propriile limite. Sportul este un remediu nu doar pentru combaterea probolemelor de sănătate, ci a unora sociale, în vremurile pe care le trăim, sportul este o ancoră. Sportul sparge bariere”, a punctat șeful statului, încheind că sportivii au în el un susținător. Apoi, președintele COSR, Mihai Covaliu, a avut la rândul său o scurtă intervenție.

Următoarea secvență a fost cea a înmânării de către președintele României a steagului tricolor Ionelei Cozmiuc și lui Marius Cozmiuc, cei care îl vor purta la festivitatea de inaugurare a Jocurilor.

Sportivii români calificați la Jocurile Olimpice 2024 (107)

  • Atletism (13): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Andreea Taloș, Diana Ion (triplusalt), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alexandru Novac (aruncarea suliței); Florentina Iușco (săritura în lungime), Rareș Toader (aruncarea greutății); Daniela Stanciu (săritura în înălțime);
  • Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);
  • Canotaj (45): dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, schif simplu masculin (Mihai Chiruță), dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;
  • Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike XCE);
  • Gimnastică artistică (6): echipa feminină : Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda; masculin: Andrei Muntean;
  • Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;
  • Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg), Loredana Toma (71 kg)
  • Înot (3): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber), Rebecca Diaconescu (200 metri liber);
  • Judo (1) – Alex Creț (categoria 90 kg)
  • Kaiac-canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);
  • Lupte (5): Andreea Beatrice Ana (lupte feminine, cat. 53 kg), Alin Alexuc (greco-romane, cat. 130 kg); Kriszta Incze (lupte feminine, cat. 62 kg); Cătălina Axente (lupte feminine, cat. 76 kg), Răzvan Arnăut (greco-romane, 60 kg);
  • Polo pe apă (13): echipa masculină- Marius Țic, Francesco Iudean, Matei Luțescu, Tudor Fulea, Andrei Neamțu. Andrei Prioteasa, Andrei Țepeluș, Nicolae Oanță, Silvian Colodrovschi, Vlad Georgescu, Sebastian Oltean, Levente Vancsik, Eduard Drăgușin;
  • Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);
  • Tenis de câmp (4) : Irina Begu (simplu, dublu), Ana Bogdan (simplu, dublu), Jaqueline Cristian (simplu, dublu); Monica Niculescu (dublu);
  • Tenis de masă (5): echipa feminină (Eliza Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu), Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt), Eduard Ionescu (simplu), Ovidiu Ionescu (simplu);
  • Tir cu arcul (1) – Mădălina Amăistroaie;
  • Triatlon (1): Felix Duchampt;
  • Yachting (1): Ebru Bolat (dinghy-clasa Ylca 6);

Unei sportive i s-a făcut rău, canotoarea Alexandra Ungureanu

De la ceremonie nu au lipsit campioanele olimpice de la Tokyo, canotoarele Simona Radiș și Ancuța Bodnar, singurele sportive din delegația României care au ajuns la cea mai strălucitoare distincție olimpică. Unei alte canotoare, Alexandra Ungureanu, din barca de 4 vâsle, i s-a făcut rău. Colegii au cerut sprijin și, după ce i s-a adus o sticlă cu apă, s-a simțit mai bine și lucrurile s-au reglat.

Prin mulțimea tricoloră au fost David Popovici, dar și canoistul Cătălin Chirilă, doi sportivi de care se leagă speranțele României, la Paris. Canoistul a fost cel care a rostit jurământul sportivilor, în timp ce Adrian Rădulescu, cel care-l pregătește pe înotătorul român, pe cel al antrenorilor. De asemenea, Angela Cacoveanu, reprezentând oficialii din gimnastică, a făcut același lucru în cazul jurământului arbitrilor.

Delegație echilibrată la Paris: 56 de sportive, 51 de sportivi

Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
Ceremonie la Palatul Cotroceni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris Foto: Raed Krishan
+34 FOTO

Delegația României este una echilibrată, numărând 56 de sportive și 51 de sportivi, a cincea ediție la care fetele îi depășesc pe băieți după cele din 2000, 2004, 2008 și 2016. Doar în 1988 numărul de sportivi la feminin a fost egal, 31 pentru fiecare gen.

În 1980, delegația României a fost cea mai numeroasă , la Moscova făcând deplasarea 239 de tricolori. Podiumul este completat de edițiile din 1992, cu 179 de reprezentanți ai României și de cea din 1972 de la Munchen cu 169.

Delegațiile României la Jocurile Olimpice de vară

Sportivii români s-au aflat față în față cu președintele României la Cotroceni, cu 9 zile înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Paris. Ce a transmis Klaus Iohannis
Delegația României la Tokyo 2020 la defilarea din cadrul ceremoniei de deschidere Foto: Raed Krishan
  • 1900 » 1 (1 la masculin)
  • 1924 » 51 ( 51 la masculin)
  • 1928 » 26 (24 la masculin, 2 la feminin)
  • 1936 » 71 ( 69 la masculin, 2 la feminin)
  • 1952 » 128 (117, 11)
  • 1956 » 52 (40,12)
  • 1960 » 109 (90, 19)
  • 1964 » 147 (114, 33)
  • 1968 » 87 (70 ,17)
  • 1972 » 169 (139, 30)
  • 1976 » 166 (107, 59)
  • 1980 » 239 (163, 76)
  • 1984 » 127 (70, 57)
  • 1988 » 62 (31. 31)
  • 1992 » 179 (108 ,71)
  • 1996 » 168 (99, 69)
  • 2000 » 156 (77, 79)
  • 2004 » 108 (50, 58)
  • 2008 » 101 (40, 61)
  • 2012 » 105 (55, 50)
  • 2016 » 96 (34, 62)
  • 2020 » 104 (58, 46)
  • 2024 » 107 (51, 56)

În materie de distincții, cea mai de succes ediție a fost cea de acum 40 de ani, de la Los Angeles, atunci când România a cucerit 52 de medalii, 20 de aur, 16 de argint și 17 de bronz, fiind pe locul al doilea în clasamentul pe medalii. E adevărat că la această ediție țările comuniste au răspuns boicotului inițiat de americani în 1980, România fiind singura țară din blocul de est care a participat la întrecerile din California.

La ultimele ediții, numărul sportivilor s-a păstrat cumva constant, în jurul celor 100 de sportivi, însă numărul medaliilor a scăzut de la o ediție la alta, la Tokyo fiind 4, una de aur și trei de argint, aduse de canotaj și scrimă.

Participările României la Jocurile Olimpice: anul, totalul sportivilor, medalii, locul în clasamentul pe medalii

  • 1904 » 1 » 0 » Plagino în nume personal
  • 1924 » 51 » 1 medalie (0-0-1) » locul 23
  • 1928 » 26 » 0 medalii
  • 1936 » 71 » 1 medalie (0-1-0) » locul 25
  • 1952 » 128 » 4 medalii (1-1-2) » locul 23
  • 1956 » 52 » 13 medalii (5-3-5) » locul 9
  • 1960 » 109 » 10 medalii (3-1-6) » locul 11
  • 1964 » 147 » 12 medalii (2-4-6) » locul 14
  • 1968 » 87 » 15 medalii (4-6-5) » locul 12
  • 1972 » 169 » 16 medalii (3-6-7) » locul 13
  • 1976 » 166 » 27 de medalii (4-9-13) » locul 9
  • 1980 » 239 » 25 de medalii (6-6-13) » locul 7
  • 1984 » 127 » 52 de medalii (20-16-17) » locul 2
  • 1988 » 62 » 24 de medalii (7-11-6) » locul 8
  • 1992 » 179 » 18 medalii (4-6-8) » locul 14
  • 1996 » 168 » 20 medalii (4-7-9) » locul 14
  • 2000 » 156 » 26 de medalii (11-6-9) » locul 11
  • 2004 » 108 » 19 medalii (8-5-6) » locul 14
  • 2008 » 102 » 9 medalii (4-1-4) » locul 17
  • 2012 » 105, 7 medalii (2-4-1) » locul 31
  • 2016 » 96 » 4 medalii (1-1-2) » locul 47
  • 2020 » 104 » 4 medalii (1-3-0) » locul 46

Cea mai medaliată sportivă a României este Nadia Comăneci cu nouă medalii olimpice, cinci de aur, trei de argint și una de bronz adunate la Montreal 1976 și Moscova 1980.

Performerii României, cei mai medaliaţi olimpici

Sportivii români s-au aflat față în față cu președintele României la Cotroceni, cu 9 zile înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Paris. Ce a transmis Klaus Iohannis
Nadia Comăneci la JO Montreal 1976 Foto: Imago

Nume

Aur

Argint

Bronz

Total

1. Nadia Comăneci (gimnastică)

5

3

1

9

2. Elisabeta Lipă (canotaj)

5

2

1

8

3. Georgeta Andrunache (canotaj)

5

0

1

6

4. Ivan Patzaichin (kaiac-canoe)

4

3

0

7

5. Doina Ignat (canotai)

4

1

1

6

6-7. Ecaterina Szabo (gimnastică)

4

1

0

5

6-7. Viorica Susanu (canotaj)

4

1

0

5

8. Daniela Silivaş (gimnastică)

3

2

1

6

9. Simona Amînar (gimnastică)

3

1

3

7

10-12. Constanţa Burcică (canotaj)

3

1

1

5

10-12. Elena Georgescu (canotaj)

3

1

1

5

10-12. Cătălina Ponor (gimnastică)

3

1

1

5

Numărul de medalii pe sporturi al României la Jocurile Olimpice

  • GIMNASTICĂ (72) » 25 de medalii de aur, 21 de argint, 26 medalii de bronz
  • CANOTAJ (41) » 20 medalii de aur, 12 medalii de argint, 9 medalii de bronz
  • ATLETISM (35) » 11 medalii de aur, 14 medalii de argint, 10 medalii de bronz
  • KAIAC-CANOE (34) » 10 medalii de aur, 10 medalii de argint, 14 medalii de bronz
  • LUPTE (34) » 7 medalii de aur, 8 medalii de argint, 19 medalii de bronz
  • TIR (15) » 6 medalii de aur, 4 medalii de argint, 5 medalii de bronz
  • SCRIMĂ (17) » 4 medalii de aur, 6 medalii de argint 7 medalii de bronz
  • ÎNOT (9) » 3 medalii de aur, 2 medalii de argint, 4 medalii de bronz
  • HALTERE (11) » 2 medalii de aur, 6 medalii de argint, 3 medalii de bronz
  • BOX (25) » 1 medalie de aur, 9 medalii de argint, 15 medalii de bronz
  • JUDO (6) » 1 medalie de aur, 2 medalii de argint, 3 medalii de bronz
  • HANDBAL (4) » 1 medalie de argint, 3 medalii de bronz
  • ECHITAȚIE (2) » 1 medalie de argint, 1 medalie de bronz
  • TENIS (1) » 1 medalie de argint
  • RUGBY (1) » 1 medalie de bronz
  • VOLEI (1) » 1 medalie de bronz
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Handbal
Încă o dovadă că Elizabeth Omoregie, starul lui CSM București, iubește România! Imaginea care a „dat-o de gol”
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”
Superliga
Gazeta l-a scos la plimbare pe Zeljko Kopic, iar dinamovistul s-a „ciocnit” de candidatul Nicușor Dan în metroul din București » Imagini SHOW: „Citesc despre tine!”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează