Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 03 mai 2024 13:27 / Actualizat vineri, 03 mai 2024 13:27
Prima ediţie a Marelui Premiu de MotoGP din Kazahstan a fost amânată, vineri, din cauza vremii nefavorabile din regiunea Sokol. Competiţia ar putea fi programată pentru mai târziu în cursul anului, dar nu există nicio certitudine.
„Condiţiile meteorologice fără precedent au dus la inundaţii în Asia Centrală, provocând o situaţie de urgenţă naţională în Kazahstan şi strămutând o mare parte din populaţie”, se arată pe site-ul oficial al competiției.
Oficialii cursei mai preciează: „Nu ar fi responsabil din partea MotoGP să adauge o povară suplimentară asupra autorităţilor sau serviciilor în timp ce acestea lucrează pentru a ajuta zecile de mii de persoane afectate din întreaga ţară".
În clasamentul general conduce spaniolul Jorge Martin (Prima Pramac Racing), cu 92 de puncte, urmat de Bagnaia, cu 75 de puncte şi de italianul Enea Bastianini (Ducati), cu 70 de puncte.
Francesco Bagnaia s-a impus în Marele Premiu al Spaniei
Italianul Francesco Bagnaia (Ducati) a câştigat ultima cursă din cel de-al doilea Mare Premiu al sezonului, în Spania, impunându-se în faţa spaniolului Marc Marquez (Ducati-Gresini).
Dublul campion mondial Francesco Bagnaia s-a impus pe 28 aprilie pe circuitul Jerez de la Frontera, câştigând al doilea Mare Premiu al sezonului, după cel din Qatar, disputat la încpeutul lunii martie.
Spaniolul Marc Marquez, sextuplu campion mondial, a plecat din pole-position pentru a 65-a oară în carieră, dar a încheiat pe locul secund. A fost primul pole-position al catalanului la noua sa echipă, Ducati-Gresini.
Citește și:
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”