Articol de Valentin Damian - Publicat duminica, 26 iulie 2015 00:00
Au fost 10 sesiuni de calificări în acest sezon, iar nouă dintre ele au avut un singur cîștigător: Lewis Hamilton.
Singura dată cînd altcineva a îndrăznit să-i atace supremația britanicului s-a întîmplat în Grand Prix-ul Spaniei, unde Rosberg a obținut pole-positionul.
Ieri, la Hungaroring, Hamilton a fost mai rapid față de Nico Rosberg, coechipierul său de la Mercedes, diferența dintre cei doi fiind de peste o jumătate de secundă. Linia a doua de start va fi formată din Vettel și Ricciardo, anul trecut cei doi fiind coechipieri la Red Bull. Australianul a fost, surprinzător, mai rapid decît Raikkonen, colegul lui Vettel de la Ferrari.
Performanța lui Ricciardo i-a determinat pe cei doi piloți Williams, Valtteri Bottas şi Felipe Massa, să accepte pozițiile 6 și, respectiv, 8. Între cei doi s-a insinuat un alt om de la Red Bull, rusul Daniil Kvyat.
Fernando Alonso nu a reuşit să parcurgă nici un tur cronometrat, pilotul lui McLaren reclamînd o defecţiune tehnică la motor chiar atunci cînd își pregătea revenirea în pitlane. Nu a mai revenit pe circuit. Jenson Button n-a ajuns în cea de-a doua sesiune a calificărilor, britanicul raportînd și el o problemă la motor.
1. Hamilton Mercedes 1m22.020s |
2. Rosberg Mercedes +0.575s |
3. Vettel Ferrari +0.719s |
4. Ricciardo Red Bull +0.754s |
5. Raikkonen Ferrari +1.000s |
6. Bottas Williams +1.202s |
7. Kvyat Red Bull +1.312s |
8. Massa Williams +1.517s |
9. Verstappen Toro Rosso +1.659s |
10. Grosjean Lotus +2.161s |
11. Hulkenberg Force India +1.806s |
12. Sainz Toro Rosso +1.849s |
13. Perez Force India +2.441s |
14. Maldonado Lotus +2.589s |
15. Alonso McLaren - |
16. Button McLaren +2.719s |
17. Ericsson Sauber +2.823s |
18. Nasr Sauber +2.977s |
19. Merhi Marussia +5.396s |
20. Stevens Marussia +5.929s |