SPORTURI  »  RUGBY  »  CUPA EUROPEANĂ A NAŢIUNILOR / ROMÂNIA-PORTUGALIA 15-7

Csaba Gal povesteşte despre cum e să joci la -5 grade Celsius: "Cînd îmbraci tricoul României, nu mai simţi frigul!"

Csaba Gal, într-o cursă spre buturile adverse, cu patru lusitani după el
Csaba Gal, într-o cursă spre buturile adverse, cu patru lusitani după el

Articol de - Publicat luni, 06 februarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 05 februarie 2012 21:13

Csaba Gal vorbeşte despre condiţiile meteo în care s-a jucat meciul cu Portugalia şi povesteşte cum au îndurat gerul în timpul meciului.

România a învins sîmbătă Portugalia cu 15-7, la Bucureşti, pe stadionul "Arcul de Triumf". Desfăşurarea meciului a stat în cumpănă pentru mult timp avînd în vedere vremea din România. Zăpada avea aproape jumătate de metru pe gazon. Peste 200 de oameni au muncit vreme de şase ore să o îndepărteze şi pînă la urmă efortul lor a fost răsplătit de "tricolori". Csaba Gal a povestit despre cum e să joci rugby pe zăpadă, la minus cinci grade, şi ce simţi atunci cînd faci plonjoane pe terenul îngheţat.

- Csaba, ai mai jucat vreodată pe un astfel de teren?
- Da, de multe ori. În Germania, acum doi ani parcă, era zăpada pînă la glezne. Şi am jucat. La fel anul trecut, în România. Asta e vremea, nu avem ce să facem. Ne era teamă că nu se joacă meciul şi că pierduserăm o săptămînă degeaba. Pînă la urmă, bine că s-a jucat.

- V-a fost frig?
- Un pic, la început, dar a fost foarte bine faţă de cum ne-am antrenat la începutul săptămînii, la Izvorani. Păi, am ieşit afară şi la minus 20 de grade, mai bătea şi vîntul. Acum a fost mai cald, au fost minimum minus 5 grade.

- Da, dar acum eraţi îmbrăcaţi numai în panataloni scurţi şi tricou.
- Era tricoul echipei naţionale. Cînd îl îmbraci, nu mai simţi frigul. E o onoare pentru oricare. Nu vreau să zică lumea că spun cuvinte mari, dar eu aşa simt.

- Terenul era îngheţat? Aveaţi genunchii juliţi la final.
- La început a fost chiar foarte bun. Pe final a fost mai tare. Genunchii erau roşii şi de la vopseaua cu care s-a trasat terenul.

"O să-i batem şi pe georgieni!"

- Meciul cu Portugalia a fost mai greu decît vă aşteptaţi? Aţi trecut la conducere abia la final.

- Nu ne-a ieşit jocul cum ne doream. Avem o nouă conducere tehnică, alte cerinţe, trebuie să construim mai mult, dar pînă la urmă e bine că am cîştigat.

- Sîntem pe locul doi în Cupa Europeană a Naţiunilor, după Georgia. Putem să învingem Georgia?

- La meciul cu ei ne gîndim. Am pierdut ultimele două partide cu ei, ne-au bătut la Cupa Mondială şi abia aşteptăm să ne luăm revanşa. Obiectivul nostru e să construim o echipă şi să ne clasăm în primele două locuri.

Ceai şi vin fiert
Aproximativ 500 de spectatori au fost, sîmbătă, pe stadionul "Arcul de Triumf" ca să-i susţină pe "stejari". Toţi au primit la intrare cîte un pahar de ceai cald, ca să se dezmorţească. Fanii au venit însă pregătiţi de acasă cu termosuri pline cu ceai sau vin fiert. "Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi, dar mai ales acelora care au pus umărul la degajarea zăpezii de pe teren", a declarat preşedintele FRR, Alin Petrache.

Clasament
1. Georgia 22p
2. România 20p
3. Portugalia 14p
4. Rusia 11p
5. Spania 4p
6. Ucraina 0p
Următoarea etapă: România-Ucraina (11 februarie)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
ricco
ricco  •  06 Februarie 2012, 02:53

Un articol RASUFLAT cu tenta politica si atita tot !!!... Parca noi nu stim ce e in mintea si inima oricarui ungur atunci cind vine vorba de Romania... Dar asta e. Trebuie sa convietuim cu ei... Hai, la revedere...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează