SPORTURI  »  RUGBY  »  ROMÂNIA - FIJI 18-29

FOTO » România cedează într-un nou amical, 18-29 cu Fiji

Articol de GSP - Publicat sambata, 28 noiembrie 2009 00:00

Naţionala de rugby a României a fost învinsă, sâmbătă, de reprezentanta statului Fiji cu 29-18 (7-11), într-un meci amical jucat pe Stadionul Arcul de Triumf, din Bucureşti.

România a deschis scorul printr-o transformare a unei lovituri de pedeapsă reuşită de Florin Vlaicu, după care Ovidiu Toniţa a reuşit primul eseu al meciului. După ce Fiji a marcat prin eseul lui Vereniki Goneva şi transformarea lui Josh Matavesi, Vlaicu a stabilit scorul pauzei, 11-7 pentru România, după ce a transformat o nouă lovitură de pedeapsă.

În repriza secundă, românii au cedat iniţiativa şi Fiji a reuşit trei eseuri, prin Jimilai Naikadawa, Timoci Nagusa şi Jonetani Ratu, toate transformate de Matavesi, care a mai înscris şi dintr-o lovitură de pedeapsă. România a mai reuşit un eseu, prin Dănuţ Dumbravă, dar nu a mai izbutit apoi să puncteze.

Antrenorul Serge Lairle a folosit la acest meci următorul lot: Florin Vlaicu - Ştefan Ciuntu, Ionuţ Dimofte, Dan Dumitru, Cătălin Nicolae -Iulian Dumitraş, Lucian Sârbu - Ovidiu Toniţa, Vasile Rus, Stelian Burcea - Augustin Petrichei, Sorin Socol (căpitan) - Paulică Ion, Andrei Rădoi, Bogdan Bălan. Rezervele au fost Petrişor Toderaşc, Bogdan Zebega, Valentin Ursache, Viorel Lucaci, Valentin Calafeteanu, Csaba Gal, Dan Dumbravă, Mihai Lazăr.

România şi Fiji s-au întâlnit pentru a doua oara în istorie. Precedentul meci s-a jucat în 1991, la Bath, în cadrul celei de-a doua ediţii a Cupei Mondiale, când România s-a impus cu 17-15. Pentru România, aceasta este a doua înfrângere consecutivă într-un amical, după ce în urmă cu două săptămâni a pierdut în faţa reprezentativei B a Italiei.

Sursă: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
 •  28 Noiembrie 2009, 22:21

Nu stiu cum naiba, dar de cand se tot perinda antrenori straini la nationala Romaniei, suntem intr-un permanent declin! Au ajuns sa ne bata toti. Chiar nu gasim un antrenor roman, patriot, care sa conduca aceasta nationala? Inventati si voi un Dan Petrescu al rugby-ului, ca am ajuns rau de tot. Strainii astia parca sunt adusi sa distruga rugby-ul romanesc, nu sa-l ajute!

 •  28 Noiembrie 2009, 22:05

Deci Vlaicu ala nu are nici o treaba cu transformarile si mai e si figurant pe deasupra!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează