SPORTURI  »  RUGBY  »  REVOLUȚIE

GALERIE FOTO Eroii nu mor niciodată! CSA Steaua și-a comemorat jucătorii morți la Revoluția din 1989

FOTO: Libertatea +5   FOTO
FOTO: Libertatea

Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 decembrie 2018 16:33

Eroii căzuți la Revoluția din urmă cu 29 de ani nu au fost uitați de CSA Steaua. Clubul Armatei a organizat marți o ceremonie de cinstire a foștilor rugbyști Florică Murariu și Radu Durbac, morți în evenimentele din decembrie 1989.

Ceremonia a avut loc la Monumentul Eroilor din cadrul Complexului "Steaua" din Ghencea, unde un sobor de preoți a oficiat o slujbă religioasă în memoria foștilor sportivi.

Mai mulți sportivi ai secțiilor de la CSA Steaua au venit pentru a aprinde o lumânare, la fel cum a făcut-o și Alin Petrache, actualul președinte al Federației Române de Rugby, scrie Libertatea.

Florică Murariu şi Radu Durbac, foşti componenţi ai echipei Steaua şi ai echipei naţionale, au fost ucişi în evenimentele din decembrie 1989.

Radu Durbac a jucat peste 30 de meciuri ca fundaş al echipei naţionale în anii '70 şi s-a aflat pe teren la victoria obţinută în faţa reprezentativei Franţei, în anul 1974, scor 15-10, la Bucureşti. Durbac a obţinut numeroase titluri ca jucător şi antrenor cu Steaua, a fost desemnat "rugbystul anului" în 1974, iar presa franceză l-a desemnat cel mai bun fundaş din Europa în anul 1975.

Radu Durbac a fost împuşcat în curtea Clubului Sportiv al Armatei Steaua, de către un civil, care a sărit gardul, martor la acel eveniment fiind fostul director de imagine al Federaţiei Române de Rugby, Radu Constantin. 

Florică Murariu a câștigat zece titluri consecutive cu Steaua şi a debutat în echipa naţională în anul 1976, pentru care a evoluat în 70 de partide. A contribuit la cea mai categorică victorie din istorie a reprezentativei României, 100-0, cu Bulgaria, şi s-a aflat pe teren la victoria din anul 1980, de la Bucureşti, împotriva Franţei, scor 15-0. A fost căpitanul naţionalei României, pentru care a jucat 70 de meciuri.

Florică Murariu a fost ucis la o staţie de metrou, în timp ce încerca să ajungă la club. El a fost oprit de o patrulă de soldaţi care asigurau paza, însă gestul său brusc de a scoate buletinul l-a determinat pe unul dintre soldaţi să apese pe trăgaci. 

Vezi și: GSP LIVE // VIDEO Dezvăluiri incredibile despre Revoluția din 1989 » Discuția dintre Cornel Dinu și Vladimir Cohn: "Nu m-am întâlnit cu niciun colonel american"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
1017387414979881
Dragan Ionel  •  19 Decembrie 2018, 19:33

***! Durbac a fost impuscat in schimbul de focuri dintre unitatile militare vecine pentru ca *** din marele stat major au dispus unitati militare vis-a-vis sau alaturate si se tragea in veselie dint-una in alta. Dumnezeu sa-i odihneasca pe Durbac, Murariu, Astafei (alta victima a armatei dintre sportivi). Tragic e ca nimeni nu plateste pt cei aproape 1500 de morti.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

partea47mea
partea47mea  •  19 Decembrie 2018, 18:28

Dumnezeu sa-i odihneasca !

lucghencea
lucghencea  •  19 Decembrie 2018, 17:15

Condoleante

Vezi toate comentariile (3)
Comentează