Articol de Cornel Biholari - Publicat duminica, 16 octombrie 2016 13:26
Au trecut 14 ani de când rugby-ul românesc a fost reprezentat într-o competiție europeană importantă de către un club. Timișoara Saracens RCM a debutat însă cu stângul în grupele Challenge Cup. Scoțienii de la Edinburgh Rugby s-au impus ieri destul de lejer în Banat, scor 59-17.
După umilința suferită de Dinamo București în fața londonezilor de la Saracens, un 151-0(!), doar selecționatei Wolves i s-a permis să ne reprezinte la nivel înalt.
În cazul nostru, a doua competiție continentală. Culmea, ”franciza” din Banat a acelorași britanici a convins că merită o șansă la nivel înalt. Elevii neozeelandezului Grainger Heikell au zbârnăit în calificări, unde au răpus inclusiv adversari din Italia, dar au nimerit apoi într-o grupă grea. A 5-a, cu Edinburgh Rugby, finalistă în urmă cu doi ani, puternica Harlequins și Stade Francais.
Prima, deși nu reprezintă o forță în Pro12, liga cu formații ”celtice” plus italiene, a fost îndelung așteptată la Timișoara. Ieri, a fost și un test pentru nivelul rugby-ului nostru.
Deși Saracens RCM combină ”Stejarii” cu internaționali din Pacific, gruparea de pe Bega nu a avut aproape nicio șansă să răstoarne calculele pe ”Dan Păltinișanu”.
Prima încleștare a început practic de la 0-12. La pauză tabela era deja înclinată vizibil spre partea scoțiană: 10-45. Nu s-a înregistrat umilința dinamoviștilor din urmă cu 14 ani, dar ”există o diferență”, recunoscută de toată lumea.
Eseurile românești au fost marcate de Stephen Shennan, un ”kiwi” naturalizat. Vali Calafeteanu a adus celelalte puncte, în zi de șut dar cu prea puține oportunități. Pentru oaspeți, McInally și Manu au marcat câte trei eseuri, Allen - unul, iar debutantul Mata, campion olimpic la rugby în 7 cu Fiji, alte două. În timp ce decarul Tovey a concretizat șapte transformări.
Pentru Timișoara Saracens urmează rapid următoarea încercare europeană, de a demonstra că ”riftul”, totuși, după atâția ani, nu e chiar așa de mare. Joi, 20 octombrie, ”sarazinii” merg la Paris, pentru a o întâlni pe Stade Francais. Francezii au cedat în prima rundă pe terenul englezilor de la Harlequins, scor 21-43.
”Există o diferență față de scoțieni, mai ales dacă ne gândim la jocurile noastre de campionat, dar noi suntem capabili să arătăm mai multe”, Grainger Heikell, antrenor principal Timișoara Saracens RCM