SPORTURI  »  RUGBY  »  CUPA MONDIALĂ

VIDEO+FOTO Africa de Sud e regina rugbyului! Al 4-lea titlu mondial după o finală de vis câștigată la UN PUNCT cu marea rivală Noua Zeelandă » All Blacks au ratat de două ori victoria!

Noua Zeelandă - Africa de Sud // foto: Guliver/gettyimages +21   FOTO
Noua Zeelandă - Africa de Sud // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 29 octombrie 2023 00:03 / Actualizat duminica, 29 octombrie 2023 03:59

Africa de Sud este campioana mondială la rugby! La Paris, pe Stade de France, „Springboks” au câștigat finala Cupei Mondiale, scor 12-11 cu Noua Zeelandă, și au devenit primii din istorie cu 4 titluri mondiale în vitrină. 

Noua Zeelandă - Africa de Sud 11-12 » Ce suspans! „Springboks” câștigă Cupa Mondială de Rugby

Springboks au învins după o finală cu multe decizii de arbitraj discutate intens, primul „roșu” din istoria finalelor și un final în care Noua Zeelandă, mai activă chiar și în inferioritate, nu s-a putut concentra în momentele decisive

Noua Zeelandă și Africa de Sud au intrat în finală drept cele mai titrate națiuni din istorie la rugby, cu câte trei trofee supreme. Însă puțini le vedeau în ultimul act al CM. Mai ales după ce ambele au pierdut în grupă contra favoritelor Franța, respectiv Irlanda.

Lipsită de vlagă și de idei în meciul de deschidere, Noua Zeelandă și-a revenit pe parcurs. Mult mai echilibrată decât rivala istorică, cu un Ardie Savea pe care l-ar vrea oricine, cu Will Jordan egalând recordul de eseuri la un Mondial (8), a plecat și aseară ca favorită.

+16 FOTO

Africa de Sud nu și-a revenit, a avut un turneu tern în mare măsură, însă a prins 80 de minute de excepție contra gazdelor, pe care le-au eliminat la mustață.

A fost și singurul meci în care sud-africanii au mișcat și pe treisferturi, marea bubă a Springboks la Cupa Mondială. Cum ar fi mers un Bundee Aki în echipa asta! Când un nume mare precum Kolbe prinde un singur meci reușit, victoriile vor veni cu multă sudoare. Cum s-a întâmplat în semifinala cu Anglia, când doar precizia și nervii lui Handre Pollard au trecut puntea cu galben, nu cu alb.

Tot Pollard a punctat primul, cu ajutorul butului și cu mari emoții, chiar în startul partidei. 3-0. Asta și după ce Mbonambi, scăpat de acuzațiile de rasism din semifinală, a fost faultat urât de flankerul Frizell. Noua Zeelandă a jucat și 10 minute în inferioritate, un galben ce se putea transforma în roșu. Mbonambi a ieșit definitiv, accidentat.

Căpitanul Cane, primul cu roșu în finală

Sam Cane n-a mai scăpat. Un placaj înalt, un umăr care l-a curentat la nivelul capului pe un adversar, s-a transformat în roșu după perioada de purgatoriu. Primul jucător eliminat într-o finală de Cupă Mondială. Chiar căpitanul All Blacks!

Fanii de la Auckland au luat foc pe rețelele de socializare, acuzând că faze asemănătoare s-au sfârșit doar cu galben. „Don’t blame the referee, blame the rule”, au replicat fanii Africii de Sud. „Nu acuza arbitrul, ci regula”.

Iar regula a fost confirmată de specialiști. Cane a lovit la nivelul capului. Intenționat. Și merita roșul.

„În slow-motion e roșu”, a spus Mehrtens, fostă uvertură All Blacks, la BBC Radio 5.

Ioane, ce aproape!

Cu două perioade - dintre care una definitivă - de inferioritate, All Blacks au fost înțepați de patru ori în prima repriză de Pollard. Tot din lovituri de pedeapsă, însă de doar două ori, a replicat și Mo’unga.

Puternici și hotărâți în placaje, sudafricanii s-au impus prin forță și intervenții exacte, care au clătinat serios incursiunile negrilor. De partea cealaltă, entuziasmul neozeelandez, cel care s-a întors și împotriva lor prin eliminări, i-a dus și aproape de eseu.

Însă Ioane a fost scos în tușă în ultima clipă de Arendse. O fază care le-a dat, totuși, speranțe oamenilor lui Foster, rămași fără liderul din teren. Și, mult mai grav, fără un om. Oricare.

La pauză s-a intrat cu 6-12. Diferență de un eseu transformat.

Eseu anulat, eseu netransformat

Eseu de care au fost mult mai aproape sudafricanii. De două ori au fost la câțiva centimetri în primele 4 minute ale reprizei secunde. Centimetri! Cumva, băieții din Oceania au rezistat.

Și au primit o șansă. Când celălalt căpitan, Kolisi, a primit și el galben. Chiar dacă lovitura la cap n-a fost considerată intenționată și n-a devenit roșu, cele 10 minute de 14 contra 14 puteau duce la primul eseu.

Excepționala fază făcută de Mo’unga a fost finalizată de Smith. Însă primul eseu al finalei, în minutul 55, a fost anulat după un înainte al lui Savea. Noua Zeelandă a rămas sus și, imediat, fundașul Barrett, unul dintre cei trei frați, a culcat balonul. Mo’unga n-a transformat. 11-12.

De ce a câștigat Africa de Sud

Pe final, echipele s-au lăsat pe adversar ca un boxer în repriza a 12-a. Noua Zeelandă a primit o nouă șansă de victorie și trofeu, însă Jordie Barrett a ratat lovitura de pedeapsă. Kolbe, cu înainte intenționat, a fost eliminat în ultimele 8 minute și s-a jucat din nou în egalitate numerică.

Finalul, cu placajele zdravene și salutate ale lui Du Toit, a desăvârșit laitmotivul turneului: apărarea a câștigat meciul. Iar decizia sud-africanilor de a juca prudent chiar și în superioritate s-a dovedit fericită.

S-a terminat, cu pomeți sparți, 12-11. Iar Africa de Sud este vechea și noua campioană mondială. O campioană deloc spectaculoasă, însă care a știut cum și unde să dozeze energia.

FINAL » Noua Zeelandă - Africa de Sud 11-12 

  • Final de meci! Noua Zeelandă nu a avut puterea să „topească” avantajul sud-africanilor, iar „Springboks” sunt campioni mondiali! 
  • min. 74: galben pentru Cheslin Kolbe, dar Jordie Barrett ratează lovitura de pedeapsă! 
  • min. 58: Eseu reușit de Barrett! De data aceasta arbitrul nu mai intervine, iar Noua Zeelandă revine în meci! Mo'unga ratează însă transformarea și șansa de a-și aduce echipa în avantaj, 11-12.
  • min. 54: Eseu Aaron Smith! NU! Este anulat pentru un „înainte” comis în prealabil de All Blacks!
+16 FOTO

  • min. 38: ultimele puncte ale primei părți sunt reușite de „All Blacks”, prin același Mo'unga, care a transformat o lovitură de pedeapsă. Scor 6-12 la pauză. 
  • min. 34: Pollard transformă din nou, 3-12. 
  • min. 34: ROȘU pentru Sam Cane (Noua Zeelandă). Acesta primise inițial cartonașul galben, care a fost schimbat ulterior de arbitri. Este prima dată în istorie când se acordă roșu într-o finală de Cupă Mondială.
  • min. 19: încă o transformare a lui Handrè Pollard, 3-9. 
  • min. 17: Neozeelandezii răspund prin Richie Mo'unga, care a transformat la rândul lui o lovitură de pedeapsă, scor 3-6. 
  • min. 13: Pollard mai transformă o lovitură de pedeapsă, 0-6. 
  • min. 12: Shannon Frizell rămâne cu galben, arbitrii au decis să nu-l elimine pentru intervenția care a dus la înlocuirea lui Mbonambi. 
  • min. 4: sud-africanii reușesc primele puncte, 0-3, grație unei lovituri de pedeapsă pe care a transformat-o Handrè Pollard. Springboks au primit lovitura de pedeapsă pentru o intervenție periculoasă a lui Shannon Frizell asupra lui Bongi Mbonambi.
  • Ora 22:02 - A început ultimul act! 

Echipele de start la Noua Zeelandă - Africa de Sud

Noua Zeelandă: Beauden Barrett; Will Jordan, Rieko Ioane, Jordie Barrett, Mark Tele’a; Richie Mo’unga, Aaron Smith; Ethan de Groot, Codie Taylor, Tyrel Lomax; Brodie Retallick, Scott Barrett; Shannon Frizell, Sam Cane (căpitan), Ardie Savea
Rezerve: Samisoni Taukei’aho, Tamaiti Williams, Nepo Laulala, Samuel Whitelock, Dalton Papali’i, Finlay Christie, Damian McKenzie, Anton Lienert-Brown

Africa de Sud: Damian Willemse; Kurt-Lee Arendse, Jesse Kriel, Damian de Allende, Cheslin Kolbe; Handré Pollard, Faf de Klerk; Steven Kitshoff, Mbongeni Mbonambi, Frans Malherbe; Eben Etzebeth, Franco Mostert; Siya Kolisi (captain), Pieter-Steph Du Toit, Duane Vermeulen
Rezerve: Deon Fourie, Ox Nche, Trevor Nyakane, Jean Kleyn, RG Snyman, Kwagga Smith, Jasper Wiese, Willie Le Roux

Ambele finaliste, câte o înfrângere pe traseu

Cupa Mondială 2023, desfășurată în Franța, a început acum 51 de zile, iar Noua Zeelandă pornea cu o înfrângere în fața țării gazdă, 13-27. Astăzi a ajuns să dispute finala. 

Și campioana en titre, Africa de Sud, a fost nevoită să recupereze după o înfrângere în grupe, cea în fața Irlandei, dar a răzbit și a pus mâinile pe trofeu.

Citește și: 

World Rugby a luat decizia în scandalul de rasism de la Cupa Mondială » Ce se întâmplă cu Bongi Mbonambi, înaintea finalei Africa de Sud - Noua Zeelandă
CUPA MONDIALĂ
World Rugby a luat decizia în scandalul de rasism de la Cupa Mondială » Ce se întâmplă cu Bongi Mbonambi, înaintea finalei Africa de Sud - Noua Zeelandă
Revoluție totală anunțată în rugbyul mondial » Ce se întâmplă cu România
REFORMĂ
Revoluție totală anunțată în rugbyul mondial » Ce se întâmplă cu România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (22)
Otago
Otago  •  30 Octombrie 2023, 01:09
Postat de Adriann_1 pe 29 Octombrie 2023, 16:00

A mai fost o treaba, Cane nu a incercat sa faca nici cea mai mica schimbare de nivel, s-a dus direct cu umarul in barbia lui Krill. La Kollisi se vedea totusi intentia de a placa regulamentar, chiar daca rezultatul final a fost o coliziune urata. Dar in mod clar ar fi trebuit rosu direct la Frizell, intentia era clara, nu mai zic ca s-a lasat cu toata greutatea pe piciorul lui Mbonambi desi era in offsidesi ar fi trebuit sa iasa in lateral nu sa se lase in spate... Probabil daca dadeau rosu la Frizell ar fi scapat Cane, in mod cert ar fi fost mult mai prudent. Mie mi s-a parut clar ca Noua Zeelanda a intrat cu o abordare foarte cinica, in primele minute a fost o faza cu infractiune evident intentionata la 5m pentru a opri o faza clara de eseu, acolo trebuia eseu de penalitate. Barnes stia foarte bine ca este cel mai hulit arbitru in Noua Zeelanda si a a cam scapat meciul din mana la inceput. Abia dupa rosu s-a revenit la un joc normal, dur dar in limitele sportivitatii.

Corect ce spui, insa desi s-au luat multe decizii in ultima vreme pentru a proteja jucatorul, astfel de intrari nu au cum sa nu lase urme, mai ales cand plachezi in partea superioara a corpului. In acele fractiuni de secunda, e cam greu sa mai schimbi directia, asa ca ies destul de multe clinciuri urate. Pe acest principiu, Owen a luat destul de multe cartonase in ultima perioada, atat in meciurile test, cat si in T6N de anul acesta. Si mai este un aspect de luat in seama, pe care doar cei care fie urmaresc sport de multa vreme, fie sunt fosti sportivi. In timpul oricarei dispute sportive, cei implicati trebuie sa se decida rapid asupra actiunii pe care vor sa o ia si, chiar daca primesc indicatii de pe margine, de la antrenor, e greu sa iasa din miza disputei respective si sa fie atenti si la aceste indicatii, pentru ca dupa sutele, daca nu chiar miile de ore de pregatire, sportivul este setat sa aiba un anumit bagaj de procedee pentru a iesi in avantaj fata de adversarul direct. Insa, in rugby, ca si in alte sporturi, sunt destule tertipuri atat fizice, cat si psihologice, in destabilizarea adversarului. Odinioara, jucatorii din linia intai ieseau bine sifonati din gramezi, in ziua de astazi parca trecand la un alt nivel. Dupa ce ani de zile te-ai antrenat intr-un anumit fel, e greu sa-ti schimbi stilul de a placa. Desi tardiv acest mesaj, pentru a intelege ce inseamna rugbyul neozeelandez si cum a evoluat el in ultimele decenii, il recomand celor care mai si citesc astfel

Broscutza_cu_gura_marE
Broscutza_cu_gura_marE  •  30 Octombrie 2023, 01:06
Postat de clj1907 pe 29 Octombrie 2023, 20:46

Pentru *** din rugby, fini cunoscatori ai fenomenului in mai putin de 30 de zile, din 4 in 4 ani: 1. SAF a jucat la acest mondial cu echipele din top 5/6 mondial la inceputul turneului; 2. Scoaterea din joc a lui Monambi a fost PREMEDITATA, desi acest lucru nu poate fi dovedit. In urma iesirii lui Monambi, SAF a pierdut jocul de margine si a pierdut din superioritatea jocului gramezilor. NZL ii bateau 15 pe 15. Problema lor a fost ca nu mizau pe un rosu. SAF si-a obtinut victoriile pe uzura nu pe contraatacuri. 3. ***!

Nu ești primul care spune că faultul la Monambi a fost intenționat. Specialiști din Rugby o afirmă, mai voalat, bineînțeles. S-a putut vedea cum se lasă pe piciorul lui, intenționat. Cred că și acela merita roșu. Mulți vociferau de ce căpitanul SA nu a primit roșu. Nu a primit, deoarece faultul lui nu a fost intenționat. Capul îl avea sub nivelul umărului, pe cînd Cane se duce direct cu capul în gura sud africanului. Grămada Sud Africană a fost principala lor armă în jocurile eliminatorii. Fără Monambi au suferit. NZ dacă alegeau transformarea la loviturile de pedeapsă, cîștigau. Oricum, una peste alta, a fost un spectacol, această Cupă Mondială. O sărbătoare a sportului. Oameni diferiți, suporteri stînd la un loc și făcînd poze împreună, bucuria de a vedea sport pur, pe viu. Ce diferență între Rugby și fotbal. Nu degeaba i se spune ultimul sport al Gentlemenilor. Mă uitam mai devreme cum antrenorul lui Olampique Lyon s-a ales cu capul spart din cauza așa zișilor "suporteri" fanatici...

clj1907
clj1907  •  29 Octombrie 2023, 20:46

Pentru *** din rugby, fini cunoscatori ai fenomenului in mai putin de 30 de zile, din 4 in 4 ani: 1. SAF a jucat la acest mondial cu echipele din top 5/6 mondial la inceputul turneului; 2. Scoaterea din joc a lui Monambi a fost PREMEDITATA, desi acest lucru nu poate fi dovedit. In urma iesirii lui Monambi, SAF a pierdut jocul de margine si a pierdut din superioritatea jocului gramezilor. NZL ii bateau 15 pe 15. Problema lor a fost ca nu mizau pe un rosu. SAF si-a obtinut victoriile pe uzura nu pe contraatacuri. 3. ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează