SPORTURI  »  RUGBY  »  DECES

A murit Octavian Udriște, „părintele” metroului din București » A condus 30 de ani secția de rugby de la CS Rapid

Octavian Udriște // FOTO: Libertatea
Octavian Udriște // FOTO: Libertatea

Articol de - Publicat miercuri, 14 februarie 2024 09:35 / Actualizat miercuri, 14 februarie 2024 09:45

Octavian Udriște, considerat „părintele” metroului din București a murit luni, la 88 de ani. El a fost apropiat de sport, fiind președinte al secției de rugby de la CS Rapid.

Născut la Timișoara pe 18 aprilie 1935, Octavian Udriște a avut un rol esențial în dezvoltarea metroului bucureștean. A fost unul dintre factorii decisivi în punerea în funcțiune, în 1979, a metroului. Iar între 1985-1996 a fost director tehnic şi director general al Metroului, potrivit Libertatea. Iar în onoarea sa, în toamna lui 2023, Metrorex anunța că stația Timpuri Noi va fi redenumită Octavian Udriște.

Octavian Udriște, fost președinte al secției de rugby de la CS Rapid

Octavian Udriște a fost un apropiat al clubului Rapid. El a fost președinte al secției de rugby de la Clubul Sportiv timp de 30 de ani, din 1965 până în 1995.

„Ambii bunici au fost feroviari și, automat, rapidiști. Tata la fel. Eu sunt a treia generație. Am jucat volei la Rapid în anii ’50 și mi-ar fi plăcut tare mult să joc și rugby dar aveam un fizic prea fragil pentru sportul ăsta. Fiica mea e a patra generație de rapidiști din familia noastră. În ziua de astăzi construiește trenuri în Germania”, spunea Udriște potrivit csrapid.ro.

Care mai notează că: „Pe lângă dezvoltarea metroului bucureștean, Octavian Udriște a fost 30 de ani președinte al secției de rugby a CS Rapid. A venit la Rapid în 1965 și a condus secția de rugby până în 1995. A sprijinit apariția clubului Locomotiva, cea mai prolifică pepinieră a rugbyului românesc, proiect gândit de Vasile «Mao7 Constantin. Sub conducerea lui Octavian Udriște au apărut o puzderie de echipe de rugby pe lângă diferite entități aflate în subordinea Ministerului Transporturilor. A existat chiar un campionat al liceelor și școlilor profesionale cu profil feroviar!”.

„Azi, rugby-ul a decăzut mult, din păcate. Cândva era un sport cu care ne fuduleam. Decăderea asta e legată de politica total greșită care se duce în scoli în raport cu sportul”, spunea Udriște în septembrie 2023.

Citește și:

Mari probleme financiare pentru un club de tradiție » Decizie majoră luată în Consiliul Local: „14 milioane de lei aprobați azi!”

Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism despre situația lui Vlad Dascălu: „A făcut zeci de teste doping anul trecut, la Cupa Mondială, peste tot”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
rapid_forever_1923
rapid_forever_1923  •  14 Februarie 2024, 10:33

Odihnească-se în pace ...????️

Vezi toate comentariile (1)
Comentează