Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 13 noiembrie 2016 00:00
"Stejarii" au reușit un meci foarte bun aseară, la București, și au câștigat cu 23-10, evoluția din prima repriză fiind însă spectaculoasă.
La câte sporturi îi batem noi pe americani? La puține. Rugbyu-ul e unul dintre ele. Au arătat-o aseară Vlaicu, Burcea și compania!
Două echipe de valoare aproximativ egală, lucru demonstrat și de locurile în clasamentul World Rugby, 16 România și 17 SUA, cele două formații nu se mai întâlniseră de mult. Americanii câştigaseră la București, acum doi ani, 27-17, iar românii aveau de luat o revanșă.
Repriză furibundă
România a reușit o primă repriză excelentă, una dintre cele mai bune în ultimul timp. Excelenți în tușă, în moluri și la grămadă, "tricolorii" au pus o presiune fenomenală pe apărarea "vulturilor" americani. De la "argintul viu" Florin Surugiu au început toate acțiunile "stejarilor". Mijlocașul la grămadă a stat la originea primelor două eseuri, venite în primele 10 minute.
O repunere din margine în minutul 7, urmată de un mol, mingea a ajuns la Surugiu, care i-a pasat scurt lui Johan van Heerden. Linia a doua de origine sud-africană a culcat pentru prima dată balonul în terenul de țintă.
Pasa lui Surugiu din minutul 10, una de urmărire peste toată apărarea oaspeților, i-a lăsat mască pe americani. Fercu și-a arătat încă o dată viteza de sprinter și România a punctat cu al doilea eseu.
Al treilea eseu al gazdelor a venit în minutul 34. Fercu a trimis și el o pasă de geniu, Lucaci a venit lansat din spate și cu un efort considerabil a punctat.
Arbitrul neozeelandez Paul Williams a avut nevoie de reluările video pentru a-și da seama că Viorel Lucaci nu a călcat în afara terenului înainte de a culca balonul. O lovitură de pedeapsă a lui Vlaicu a dus scorul la un incredibil 20-0! Americanii erau groggy.
Au jucat la rezultat
În partea a doua, românii au uitat însă să mai joace rugby. Au jucat doar la trecerea timpului, punând doar accent pe apărare. Americanii au fost cei care au presat de această dată, dar s-au chinuit din greu pentru a marca un eseu.
Românii s-au apărat 7 minute la cinci metri de buturi în debutul reprizei a doua. Până la urmă, mijlocașul la deschidere Will Holder a marcat eseul izbăvitor. Apoi, în ciuda faptului că România a avut și o eliminare temporară, Căpățână primind cartonașul galben, naționala SUA nu a mai punctat decât dintr-o lovitură liberă.
Vlaicu a închis tabela la 23-10 cu 7 minute înainte de final, o victorie exrem de prețioasă atât timp cât vine în fața unei națiuni majore. "Când îi bați pe americani, nu poți fi decât fericit. E o motivație în plus întotdeauna când întâlnești o astfel de echipă", a declarat Hari Dumitraș, președintele FR Rugby.
Recordul lui Vlaicu
Florin Vlaicu a bifat aseară a 94-a selecție, devenind astfel românul cu cele mai multe selecții în naționala de seniori. "Am avut emoții, desigur. Sper să ajung cât de curând la 100 de selecții", a declarat Florin.
Președintele FRR, Hari Dumitraș, crede însă că Vlaicu va depăși 120 de selecții. "În mod normal, el poate prinde și Cupa Mondială din 2019. Până atunci are multe meciuri de jucat, sănătos să fie", a declarat bosul FRR.
Urmează Canada și Uruguay
România mai are de disputat două meciuri-test în această toamnă, ambele la București. Pe 18 noiembrie, "tricolorii" vor întâlni Canada, iar pe 25 noiembrie Uruguay.
"Sunt meciuri foarte importante, partide în care putem să ne testăm forțele în compania unor adversari care valoric sunt la același nivel. Vreau să le câştigăm pe toate", a anunțat obiectivul selecționerul galez Lynn Howells.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!