Articol de Luminiţa Paul - Publicat joi, 30 noiembrie 2017 10:33
Visurile copiilor sunt uneori felii de joacă. Apoi cresc și se transformă în destin. Capătă formă de medalie, alură de podium, se împodobesc cu mirosul sălii de antrenament și cu sunetul concursului, acel zumzet ce stăruie în urechi ore bune după ce totul s-a încheiat.
Tiberiu Dolniceanu a început să facă scrimă la 8 ani pentru că o cunoștință apropiată era antrenor și l-a îndemnat să încerce acest sport frumos, dificil și mai puțin căutat. Puștiul Tibi a fost atras însă pentru că era cu săbii. Și pentru că avea ocazia să cunoască alți copii, să se lupte cu ei și să participe la concursuri.
Motivat și de victorie și de eșec
Un joc care a devenit din ce în ce mai serios sub îndrumarea lui Iulian Bițucă, valoros antrenor, care șlefuise de-a lungul anilor carierele mai multor sportivi ieșeni, Alin Lupeică, Florin Zalomir, Cosmin Hănceanu, Alexandru Sirițeanu, de la primele etape și până la seniorat, concursuri importante, medalii. L-a remarcat la școală, pe când făcea o selecție, și a avut grijă de el. Privind înapoi, Dolniceanu cel de azi spune că sportul nu e făcut pentru cei care renunță ușor. Ci pentru cei pe care atât o victorie, cât și un eșec îi determină să revină în sală sau în cantonament pentru a se pregăti în continuare. Pentru următoarea competiție.
Tibi a trăit un moment dificil la 14 ani, când părinții săi au plecat să muncească în Italia. Scrima a devenit un scop și un refugiu, care a început să îi aducă bucurii din anii junioratului. Chiar dacă la început antrenorul nu a văzut neapărat în el un viitor mare campion, totul s-a rotunjit pe parcurs. Primul podium a fost la Budapesta, la o etapă de Cupă Mondială, în 2006. În același an a cucerit prima medalie importantă, argint la Campionatul Mondial de la Poznan, fiind învins în finală de ungurul Aron Szilagyi. Niciunul dintre ei poate că nu bănuia atunci că acela e începutul unei rivalități întinse peste ani, că se vor găsi de zeci de ori față în față pe planșe, atât în concursuri individuale, cât și pe echipe. "Pentru mine era doar o altă medalie internațională, nu a fost un moment care să mă facă să zic: Gata, de acum încep să fiu bun", spunea sabrerul pentru Curierul de Iași. "Probabil că asta au văzut antrenorii, că pot. Nu realizam pe atunci ce făcusem, emoțiile erau ca la fiecare concurs. Dar această medalie poate că m-a făcut să-mi doresc să fiu pe podium tot timpul".
Aurul din Antalya
Un an mai târziu, cucerea bronzul la Europenele de juniori de la Praga, iar la începutul lui 2008 a ajuns pe primul loc în clasamentul mondial al categoriei respective de vârstă. Apoi a trecut la lotul național de seniori, pe care îl preluase Mihai Covaliu la foarte puțină vreme după Jocurile Olimpice de la Beijing. Acolo, campionul olimpic din 2000 și mondial din 2005 cucerise bronzul și decisese să se retragă din activitate. În lotul mare erau Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir și Cosmin Hănceanu, iar Tiberiu, pe atunci în vârstă de 20 de ani, era mezinul. Împreună, au reușit cele mai importante performanțe ale sabiei românești la echipe, începând cu titlul mondial în 2009.
Un aur cucerit surprinzător, palpitant, încântător, România nefiind considerată printre favorite la ediția disputată în Antalya. Peste un an, la CM de la Paris, Dolniceanu câștiga medalia de bronz alături de colegii săi. Iar peste încă doi ani aveau să vină alte două medalii, ambele de argint. Practic, fiecare sezon care a urmat i-a adus măcar o prezență pe podiumul european, mondial sau olimpice. La JO de la Londra 2012, a compensat ieșirea timpurile de pe tabloul de simplu cu un superb efort pe echipe, împreună cu Dumitrescu, Zalomir și Sirițeanu. Tibi a luptat eroic în semifinala contra Rusiei, una de poveste, iar în asaltul cu Nikolai Kovalev o căzătură pe marginea planșei a reactivat o entorsă urâtă la glezna dreaptă plus o unghie ruptă la mâna cu arma, care a necesitat îngrijiri medicale. 45-43 a fost scorul dramaticei confruntări, care i-a dus pe români în finala olimpică. Au păstrat argintul, învinși fiind de sud-coreeni.
Responsabilitatea de după Londra
După Londra, Dolniceanu a devenit liderul echipei, ceilalți trei retrăgându-se din activitate. Într-o formulă nouă, cu ieșeanul în frunte, au cucerit argintul mondial la Budapesta. Mai înainte însă, el atinsese treapta de aur la individual la Campionatul European de la Zagreb. După anii de juniorat, era primul succes doar al său la nivel înalt. Au urmat trei bronzuri mondiale consecutive, Budapesta 2013, Kazan 2014 și Moscova 2015, scrimerul român ocupând în 2014 și primul loc al clasamentului mondial.
11 medaliia adunat Tiberiu Dolniceanu în carieră, dintre care una la JO, șapte la CM și trei la CE
Apoi, a fost singurul calificat la Jocurile Olimpice de la Rio, unde nu a existat probă pe echipe în program. A ajuns până în sferturile de finală, învins de vechiul rival Aron Szilagyi cu 15-10. La 10-10 a fost un moment psihologic. "M-a scos din mână tușa aceea, pe care arbtrul a dat-o pentru el și era a mea. Acolo s-a rupt. Nu-mi dau seama cum s-a întâmplat pentru că e un arbitru bun. Dacă nu era acest moment, e posibil să fi câștigat, eram pe val", spunea Tibi cu amărăciune.
Iar acum privește spre Tokyo, fiind inclus în proiectul Samurai. "Este singurul an în care nu am luat medalii nici la Europene, nici la Mondiale, ne-am clasat pe 6 la ambele", spunea Dolniceanu, 29 de ani. Sper să ne redresăm, ne vom da silința, vom face sacrificii pentru a urca pe podium. Mai sunt trei ani, avem mult timp pentru a ajunge pe primele locuri". Visul cu săbii al copilăriei continuă să fie destin.
)
)
)
)
)
)
)
