Articol de Mitică Docan - Publicat sambata, 15 august 2020 07:00 / Actualizat duminica, 16 august 2020 21:57
Englezul Ronnie O'Sullivan este noul campion mondial de snooker, după victoria cu 18-8 contra compatriotului Kyren Wilson.
- Ronnie O'Sullivan, 44 de ani, ajunge pe locul 2 all time la titluri de campion mondial. Cu 6 trofee la Crucible, Ronnie îi egalează pe Steve Davis și Ray Reardon și se află la un singur trofeu distanță de Stephen Hendry, 7, recordman absolut;
- Excentric, electrizant și charismatic, Ronnie a fascinat generație după generație. Englezul a mai pus mâna pe trofeul de la Crucible în 2001, 2004, 2008, 2012, 2013;
- Ronnie O'Sullivan devine cel mai titrat jucător din istorie. Englezul bifează cel 37-lea său titlu pe puncte, peste cele 36 ale lui Stephen Hendry, cu care s-a aflat la egalitate;
- Kyren Wilson, 28 de ani, este în prima sa finală de Campionat Mondial de snooker. Considerat un tânăr talentat, Wilson are 3 titluri în palmares, însă toate titluri minore.
Ronnie O'Sullivan - Kyren Wilson, doar două sesiuni la bătaie
În prima sesiune și începutul celei de-a doua, lucrurile păreau definitiv tranșate în favoarea lui Ronnie O'Sullivan. Un Kyren Wilson emotiv, posibil epuizat după meciul maraton cu Anthony McGill din semifinale, s-a văzut condus cu scorul titanic de 8-2.
Dar lucrurile s-au schimbat în mijlocul sesiunii secunde. Kyren a legat 4 frameuri consecutive câștigate și, sub ochii plini de speranță ai părinților săi și ai spectatorilor lăsați să intre pentru finală, a întors lupta. S-a terminat 10-7 pentru Ronnie O'Sullivan.
A urmat o a treia sesiune în care Ronnie și-a pus la zid adversarul. Kyren a început hotărât sesiunea, dar câteva ratări l-au scos de pe traiectorie. Ronnie a adăugat frame după frame, a închis 17-8, iar ultima sesiune a devenit doar o formalitate.
500.000 de lirea primit Ronnie O'Sullivan pentru trofeul din Sheffield
Traseul lui Ronnie O'Sullivan la Campionatul Mondial de snooker:
- Ronnie O'Sullivan - Thepchaiya Un-Nooh 10-1;
- Ronnie O'Sullivan - Ding Junhui 13-10;
- Ronnie O'Sullivan - Mark Williams 13-10;
- Ronnie O'Sullivan - Mark Selby 17-16;
- Ronnie O'Sullivan - Kyren Wilson 18-8.
Spectacol și controverse în semifinale. Mark Selby: „Ronnie O'Sullivan a fost lipsit de respect”
Ronnie O'Sullivan s-a aflat cu adevărat în dificultate la acest turneu doar cu Mark Selby, în semifinale, acolo unde a fost condus cu 16-14, meciul disputându-se în sistemul „cel mai bun din 17”. În ultimele frameuri câștigate de Selby, Ronnie a părut deconcentrat, executând lovituri haotice pe masă și ieșind din poziții de siguranță cu lovituri puternice, executate la nimereală, fără nicio tactică.
Au urmat apoi 3 frameuri excepționale pentru O'Sullivan, care și-a adjudecat calificarea, însă Mark Selby a taxat atitudinea „Rachetei” la interviurile de după meci: „Mi s-a părut că ceea ce face este lipsit de respect pentru mine și pentru snooker”. Ronnie a replicat: „Ar trebui să dea vina pe reguli, eu nu sunt așa bun ca el la loviturile de siguranță. Îl înțeleg, știu că e supărat din cauza ratării calificării”.
Tot în semifinale, Kyren Wilson l-a bătut pe scoțianul Anthony McGill tot într-un joc decisiv, unul de peste o oră de joc, în care bila cea mai importantă a fost băgată din greșeală. Conform Eurosport, a fost singura ediție de Campionat Mondial în care ambele semifinale au fost tranșate în frameul decisiv.
Citește și alte știri de snooker:
VIDEO John Higgins a realizat primul break de 147 de puncte la Crucible, după 8 ani de pauză!
„Asta chiar e ridicol!” » Pentru ce s-a făcut pauză de dezinfectare la CM de snooker
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”