SPORTURI  »  TENIS  »  ATP ROMA

Alexander Zverev, din nou rege la Roma! » Al șaselea titlu Masters din carieră

Alexander Zverev a cucerit al doilea titlu la Roma Foto: Guliver/GettyImages
Alexander Zverev a cucerit al doilea titlu la Roma Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 19 mai 2024 21:05 / Actualizat duminica, 19 mai 2024 21:05

Germanul Alexander Zverev, 27 de ani, ♦ 5 ATP, s-a impus pentru a doua oară la Roma, după 2017, el câștigând finala cu Nicolas Jarry, 28 de ani, ♦ 24 ATP, cu 6-4, 7-5.

Ultima minge trimisă de chilianul Nicolas Jarry nu găsește terenul și lumea lui Alexander Zverev devine din nou una fericită și rotundă. Germanul în vârstă de 27 de ani, împliniți luna trecută, este din nou campion într-un turneu Masters 1000, după o pauză de 3 sezoane!

Al doilea titlu la Roma, din trei finale disputate, și un salt în clasamentul mondial, până pe 4, retrogradându-l pe Daniil Medvedev, sunt realizările vizibile pentru Zverev la capătul a două săptămâni de luptă pe mai lenta zgură romană.

În spate însă sunt ușurarea și bucuria de a fi lăsat în urmă perioada teribilă de suferință din cauza accidentării la gleznă pe care a suferit-o la Roland Garros 2022, în semifinala cu Rafa Nadal.

Va călca Iga Swiatek pe urmele Serenei Williams și ale lui Rafael Nadal? Roland Garros, următoarea țintă
ROLAND GARROS
Va călca Iga Swiatek pe urmele Serenei Williams și ale lui Rafael Nadal? Roland Garros, următoarea țintă

Cercul lui Sascha Zverev s-a închis. „La Roma am câștigat pentru prima dată un turneu Masters și tot aici am reușit să fac acest lucru după accidentare, așa că Roma este un loc extrem de special pentru mine”, a declarat germanul la puțin timp după încheierea finalei contra lui Nicolas Jarry, chilianul aflat pentru prima dată în carieră în ultimul act al unui turneu atât de important.

Pe parcursul unei ore și 41 de minute, Zverev a absorbit genial forța loviturilor adversarului, s-a deplasat cu mai multă sprinteneală și a reușit astfel să ia din timpul chilianului. Jarry a împins lupta spre momente pline de emoție, după ce a salvat trei mingi de meci, însă la a patra a cedat.

Alexander Zverev, doar 5 puncte pierdute cu serviciul

În plus, germanul a strălucit cu serviciul, pierzând numai 5 puncte în tot meciul: două pe primul, trei cu al doilea. Altă cifră impresionantă în dreptul greșelilor neforțate, acolo unde a comis doar 8, iar adversarul 29, cei doi fiind egali la loviturile câștigătoare, câte 15.

Per total, o finală controlată și o victorie pe merit. Zverev s-a mai impus la Roma în 2017, jucând din nou pentru titlu în 2018. El nu mai ridicase însă un trofeu Masters din vara lui 2021, de la Cincinnati, în timp ce finala cel mai recent disputată fusese la Madrid 2022, învins atunci de Carlos Alcaraz.

„Ultimii doi ani au fost foarte dificili”, și-a început Sascha discursul, adresând mulțumiri echipei și apropiaților săi. „Nu știam după accidentare dacă voi mai fi aici, este un moment special pe care li-l dedic lor. Fără ei nu știu unde aș fi fost, în niciun caz campion la Roma, pe acest teren. Este ceva incredibil, toți merită o bucățică din trofeu”, a spus Zverev.

Alexander Zverev: „M-am simțit italian”

El l-a felicitat pe Nicolas Jarry, foarte emoțional mai devreme, cu discursul frânt de lacrimi, pentru turneul foarte bun făcut, iar în final s-a adresat publicului.

„În puține locuri din lume mă simt atât de iubit, de susținut ca la Roma. Este unul dintre orașele mele favorite, iar voi, cei care ați venit aici fără pauză timp de zece zile, m-ați făcut să mă simt italian în acest timp”, a încheiat campionul.

Pentru el urmează Roland Garros, turneul care îi aduce amintirea unui coșmar, dar și șansa unui rezultat mare. „Evident că este obiectivul meu în sezonul de zgură, dar deocamdată vreau ca o zi-două să mă bucur de ce am realizat la Roma”, a mai spus germanul. Nu e puțin lucru. Al 22-lea titlu al carierei și al 6-lea Masters 1000.

Citește și:

Dinamo București a făcut eventul la handbal masculin pentru a patra oară în istorie
CUPA ROMÂNIEI
Dinamo București a făcut eventul la handbal masculin pentru a patra oară în istorie
Max Verstappen, a cincea victorie a sezonului, pe circuitul de la Imola » L-a ținut la distanță pe ambițiosul Lando Norris
MARELE PREMIU AL EMILIA ROMAGNA
Max Verstappen, a cincea victorie a sezonului, pe circuitul de la Imola » L-a ținut la distanță pe ambițiosul Lando Norris
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  20 Mai 2024, 10:42

...da...deasupra lui e cerul dar el nu se gandeste la el ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează