SPORTURI  »  TENIS  »  OPEN GSP

VIDEO Open GSP, cu Mihaela Buzărnescu, Luminița Paul și Alex Barbu » Cu cine joacă româncele la Roland Garros + Nadal, OUT din primul tur?

Articol de - Publicat sambata, 25 mai 2024 10:58 / Actualizat sambata, 25 mai 2024 11:59

Open GSP, noua emisiune despre tenis marca Gazeta Sporturilor, a revenit, sâmbătă, 25 mai, de la ora 11:00, pentru a prefața meciurile din primul tur al turneului de la Roland Garros.

După o primă ediție dedicată Mihaelei Buzărnescu și momentelor importante din cariera sportivei, aceasta a revenit la Open GSP, alături de jurnaliștii Alexandru Barbu și Luminița Paul.

Cei trei au analizat tabloul principal de la Roland Garros și au prefațat primele meciuri. Totodată, au vorbit și despre jucătoarele din România care vor evolua pe zgura de la Paris.

Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian sunt româncele care s-au calificat pe tabloul principal. Gabriela Ruse și Cristina Dinu nu au putut trece de ultimul tur al calificărilor.

Rafael Nadal îl întâlnește pe Alexander Zverev încă din prima rundă. Am analizat împreună cum ar putea arăta traseul spaniolului spre finala de la Roland Garros, dar și care sunt șansele celorlalte nume sonore de la Paris: Novak Djokovic, Carlos Alcaraz, Andy Murray, Daniil Medvedev și Stan Wawrinka.

Emisiunea integrală, mai jos:

Emisiunea Open GSP poate fi urmărită pe www.gsp.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei Sporturilor și pe canalul de Youtube.

Citește și:
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
MaxiP
MaxiP  •  25 Mai 2024, 17:25

E, ati analizat voi care sunt sansele lui Wawrinka si Murray la Roland Garros, adevarul e ca e si greu de analizat. Plus traseul spre finala al lui Nadal... Sa pastram totusi o limita de realism, in locul "avioanelor" pe care le analizati voi. Hai ca de la Nadal te mai poti astepta la ceva, avand ce are in spate, desi in rest nimic nu duce spre un traseu lung, dar pe bune, ati analizat voi sansele lui Murray, care pe zgura era totusi net inferior elitei si la apogeul carierei.

Freyya
Freyya  •  24 Mai 2024, 20:30

Nadal il bate pe kitten face

Vezi toate comentariile (2)
Comentează