Articol de GSP - Publicat vineri, 21 august 2020 14:44 / Actualizat sambata, 22 august 2020 12:06
Andreea Prisăcariu (20 de ani), fostă campioană națională de tenis la trei categorii de vârstă, a fost invitată recent la GSP Live, unde și-a spus povestea carierei și a rememorat epsioade deosebite trăite în circuit.
În prezent pe locul 678 în clasamentul WTA - loc pe care Andreea și-a promis că o să-l îmbunătățească rapid - jucătoarea de tenis e strâns legată de tatuajele sale. Are nu mai puțin de 21, ea explicând în studioul GSP Live care e semnificația acestora:
„Am 21 de tatuaje. Lupul de pe brațul stâng e animalul meu sălbatic favorit. E împărțit în jumătate: o jumătate e partea mea bună, iar cealaltă e partea rea. Mai am un tatuaj pentru bunica mea, care a decedat în 2013. E un soare, consider că mă protejează de rele. Pe antebraț am tatuaje pentru bunicii mei. Mai am un mic șarpe pe ceafă. Pe glezne mai am niște stele și o semilună. Mai am o flacără, o coroană. Toate înseamnă câte ceva foarte puternic pentru mine.
N-am cum să le regret. Fac parte din mine, au făcut parte din familia mea, mă reprezintă. Abia aștept să fiu o mireasă tatuată”, a mărturisit Andreea Prisăcariu, la GSP Live.
În circuitul WTA, slovena Polona Hercog (29 de ani, 47 WTA) și americanca Bethanie Mattek-Sands (35 de ani, 20 WTA la dublu) sunt două dintre cele mai tatuate jucătoare.