Articol de Luminița Paul - Publicat miercuri, 05 iunie 2024 10:43 / Actualizat miercuri, 05 iunie 2024 10:57
Corentin Moutet, 25 de ani, este singurul francez care a avansat până în săptămâna a doua a turneului de Grand Slam de la Roland Garros. I-a luat acolo un set lui Jannik Sinner, numărul 2 mondial, și s-a transformat în erou național din jucătorul suspendat de federație acum 2 ani.
„De ce nu puteți să-mi aduceți o cafea? Pentru că joc pe Terenul 4? Spune-mi!”. „Nu contează unde joci, nu livrăm cafea”, îi răspunde arbitra de scaun, românca Raluca Andrei.
„Dar de ce nu aveți cafea? Aduceți banane, cola. Chiar nu puteți face ceva pentru jucători? Doar nu am cerut caviar!”, continuă el. „Corentin, ți-am comunicat decizia, acum trebuie să reluăm meciul”.
Corentin. Este Corentin Moutet, recent încoronatul erou al Franței la Roland Garros, singurul reprezentant al gazdelor care a avansat în săptămâna a doua. Episodul cu cafeaua se întâmpla în aprilie, la Madrid, în turul întâi, în timpul meciului cu Juncheng Shang, care a durat 3 ore și 59 de minute și s-a încheiat după miezul nopții.
Până la urmă, Moutet, care în februarie iscase un val de mirare comandând și absorbind rapid conținutul unei sticle de 1,5 litri de Pepsi în calificările turneului de la Buenos Aires, și-a primit cafeaua.
Din partea unui spectator generos. A pierdut meciul, iar a doua zi și-a prezentat scuzele pe rețelele sociale, explicând că petrecuse noaptea anterioară în spital.
„Mereu se întâmplă ceva când joacă Corentin Moutet!”
Inițial, am crezut că pățise ceva la București, unde cu câteva zile înainte reușise să se califice în sferturile de finală, dar nu, se accidentase în ultimul tur al calificărilor, o contractură musculară.
Așa că am întrebat-o pe Carole Bouchard, cunoscută jurnalistă franceză de tenis, dacă are mai multe detalii, iar ea a zâmbit instantaneu: „Mereu se întâmplă ceva când joacă Moutet!”.
Corentin Moutet, eroul francez o lună mai târziu
Între discuția în contradictoriu cu arbitra în Spania și calificarea în „optimi” la Roland Garros, după un traseu eroic, a trecut o lună. Critică și ovații, mirări de culori diferite, entuziasm și respingere. De toate stârnește Corentin Moutet, jucătorul francez în vârstă de 25 de ani care se prezintă mereu în fața lumii în versiunea sa crudă, nefiltrată.
Bad boy? Eticheta i se lipește imediat pe piept. În ziua în care împlinea 18 ani, a abandonat în finala Campionatului European contra lui Stefanos Tsitsipas când mai avea două puncte până la victorie pentru că arbitrul nu a intervenit la o anumită minge, se amintește în l’Humanité.
„Nu sunt un băiat rău, doar că nu sunt perfect”, se apăra Moutet într-un interviu pentru revista germană Tennis. În urmă cu 2 ani, fusese suspendat de federația franceză. „Comportamentul lui Corentin Moutet pe teren nu corespunde valorilor pe care vrea să le transmită FFT”, și-a motivat forul decizia.
Calm în viața de toate zilele, se transformă pe teren într-o versiune aproape demonică a sa. În 2022 a fost descalificat la Adelaide, la începutul anului, pentru că îl înjurase pe arbitrul de scaun. Aproape s-a luat la bătaie în septembrie, la Orleans, cu adversarul său, Adrian Andreev, după ce îl luase la țintă în timpul încălzirii.
Iar în octombrie, la Napoli, și-a aruncat violent racheta înainte de opri meciul pentru că suprafața era prea alunecoasă.
E conștient de toate aceste lucruri, ca și de talentul său special. Într-o lume actuală a tenisului parcă din ce în ce mai standardizată, în care înălțimea crește, la propriu, iar forța este aproape obligatorie, la braț cu viteza, Moutet propune un altfel de joc. Unul pentru care nu mai există categorie.
Corentin Moutet, feeria scurtelor, obrăznicia serviciului din mână
Stângaci, cu o mână abilă, are numai 1,72 metri. Pare aruncat din start în brațele eșecului, dar el vine cu ceva ce adversarii întâlnesc atât de rar, încât sunt bulversați. Măcar la început. Scurtele, fără număr, executate cu măiestrie, îi fac să alerge în van, până când își reglează startul, deplasarea.
„Am câștigat meciul, dar nu a fost ușor. Nu e niciodată ușor să joci împotriva lui Moutet", spunea viitorul campion de la Țiriac Open, ungurul Marton Fucsovics, după ce îl învingea de Corentin cu 4-6, 6-4, 6-1 în „sferturi” la București. „Este un jucător dificil. Poate să joace foarte bine și uneori cu greșeli ușoare.
Am avut strategia câștigătoare. Am fost pregătit pentru scurtele lui. Știm cu toții că pune multe scurte”, zâmbea superior în final Fucsovics.
Cu toții sau poate nu, fiindcă scundul francez a combinat finețea cu agresivitatea loviturilor și l-a surprins pe campionul de la Australian Open, Jannik Sinner, în turul 4 la Paris, fiind aproape să câștige primul set la zero. Până la urmă s-a impus la 2, însă nu a putut menține ritmul mai mult și a fost anihilat.
„E nevoie de multă concentrare și energie să cauți mereu mingea potrivită pentru a ataca”, explica apoi în l’Equipe. „Am intrat pe un teritoriu necunoscut, iar totul s-a redus la cine va fi mai agresiv. Și a fost el”, a conchis Moutet.
Pe lângă mingile scurte, a adus în atenție serviciul din mână într-un mod mai puțin toxic decât o făcuse Nick Kyrgios acum câțiva ani sau, mai recent, Alexander Bublik. Pentru ei părea mai mult o formă de ironie, francezul a văzut în acest tip de execuție o armă.
„Mai ales în fața jucătorilor care stau mult înapoia liniei de fund”, afirma, cu ochi expert, la Eurosport septuplul campion de Grand Slam Mats Wilander. „Contra lui Sinner nu a mai mers la fel de bine pentru că italianul așteaptă mingea mult mai în față”, completa Tim Henman, multiplu semifinalist în turnee majore.
Revitalizând exemplul devenit clasic al lui Michael Chang contra Ivan Lendl la Roland Garros 1989, când americanul pe atunci în vârstă de 17 ani a devenit campion după ce îl scosese din sărite pe fostul ceh cu asemenea execuții, Corentin își pledează cauza.
„Pentru mine, este o lovitură ca oricare alta. De ce să nu putem servi de jos? Putem pune mingi amortizate în timpul meciurilor, de ce nu și la serviciu?”, a explicat el într-o conferință de presă din timpul turneului parizian. Moutet le combină cu slice-uri de rever, cu loburi bine cântărite, cu tot ce aduce cârlionți și alte rotunjimi într-un univers al liniilor drepte, curate și puternice, chiar explozive.
Corentin Moutet: „Ai jucat tenis? Oare ești antrenor sau specialist?”
Un alt episod de la București, care îi relevă contrastul exterior. După primul meci a fost întrebat de un coleg de la o altă publicație ce părere are despre starea terenurilor, despre care mai mulți jucători spuseseră că nu e nici pe departe cea mai bună. „Ai jucat tenis? Oare ești antrenor sau specialist?”, l-a luat la țintă imediat Corentin, cu scântei sarcastice în ochii albaștri.
Am intervenit atunci, spunându-i că s-au plâns alți jucători, inclusiv compatrioți ai săi, precum Rinderknech, de la care pornise subiectul. Imediat, Moutet s-a liniștit. Dragonul din el a rămas fără flăcări.
„Terenurile de zgură nu sunt niciodată perfecte, chiar și cele mai bune. Așa că, da, trebuie să joci cu săritura mingii, uneori e frustrant, dar alteori a fost în favoarea mea. Face parte din joc, nu am alte opțiuni decât să încerc să mă adaptez la aceste mingi. Nu pot spune că a fost un teren rău astăzi", a punctat francezul.
El a evoluat numai pe zgură anul acesta, după ce a avut o accidentare la șold care l-a făcut să-și încheie abrupt sezonul 2023 și să rateze Australian Open 2024. A început sezonul de față în America de Sud, Cordoba, Buenos Aires, Rio de Janeiro, reușind cel mai bun rezultat, semifinale, la Santiago de Chile.
A jucat un an fără reverul cu două mâini
Anul trecut a avut o problemă la încheietura dreaptă, o fractură suferită în timpul Australian Open, în turul secund, care i-a adus și mai multe necazuri și a fost nevoie de operație.
„Nu aș spune că problema e rezolvată, pentru că e nevoie de timp pentru a fi sută la sută, dar este mult mai bine. Mi-a luat un an să lovesc din nou backand-uri. Așa că, da, acum încerc să îmi construiesc din nou jocul în jurul reverului și forehandului.
- Curiozitate: 1984 indică unul dintre tatuajele lui Moutet. „Se referă la romanul lui George Orwell. Îmi place mult cartea. Este SF, dar reflectă mult din realitatea actuală”
Acum am mai multe opțiuni decât am avut anul trecut", a explicat Moutet la București, el preferând să lovească backhand-ul cu o mână atunci când a revenit în circuit.
„În primul rând sunt destul de fericit că durerea a dispărut acum și că pot fi mai ambițios pentru viitor", a conchis atunci, în aprilie.
Corentin Moutet: „Când comit erori, recunosc, nu mă mint pe mine sau pe cei din jur”
Acum câteva zile, sub ochii și cu aplauzele președintelui FFT, același care îl suspenda în 2022, Gilles Morretton, incendia arena Suzanne Lenglen, devenind singurul francez în săptămâna a doua la Paris.
„Am făcut greșeli, dar învăț din ele și cum să le înfrunt. Când comit erori, recunosc, nu mă mint pe mine sau pe cei din jur. Aceste greșeli m-au făcut cel care sunt azi. Nu aștept nimic de la federație sau de la altcineva.
Tenisul este un sport individual. Am echipa alături de mine. Oamenii vor opina mereu despre ce ar trebui să fac și ce nu”, mai spunea el pentru Tennis.
1finală ATP a disputat Corentin Moutet în carieră, Doha 2020, pierdută în fața lui Andrey Rublev
Azi este un jucător special, care merge pe o cărare spinoasă. Are nevoie tenisul și de asemenea personaje? Colorate, țâfnoase, talentate, ieșite din tipar? Realitatea spune că da, iar cine nu crede ar putea să asculte aplauzele care izbucnesc la o reușită specială a lui.
„Mereu se întâmplă ceva când joacă Moutet!”. Și nu mereu e controversă.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”