Articol de GSP - Publicat vineri, 26 ianuarie 2018 12:29
Caroline Wozniacki a vorbit despre finala cu Simona Halep de la Australian Open. Meciul este mâine, de la ora 10:30, în direct la Eurosport și liveTEXT pe GSP.RO.
"Totul va fi la fel. Voi intra pe teren, voi lovi câteva mingi, voi încerca să-mi intru în ritm şi alerg bine. Pe lângă asta, vreau doar să mă relaxez, să trag un pui de somn, să merg la masaj. Nimic deosebit nu se va întâmpla", a zis Wozniacki conform express.co.uk.
Puțină lume știe că daneza are o pasiune pentru jocurile de noroc și chiar a fost la cazino în timpul turneului de la Australian Open:
"Am fost la cazino de câteva ori la Melbourne, am şi câştigat câteva sute de dolari. Sunt pe plus până acum. Poate mai mergem să jucăm câteva sute, să vedem cum merge şi de data asta".
- Finala dintre Halep și Wozniacki se joacă sâmbătă, în jurul orei 10:30, și poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Eurosport.