Articol de Luminiţa Paul - Publicat sambata, 01 august 2015 00:00
Patricia Țig, numărul 154 mondial, s-a calificat ieri, la Baku, în prima semifinală WTA a carierei, după 6-3, 6-2 cu Donna Vekici
Săptămîna de vîrf a Patriciei Țig se îmbogățește cu o nouă premieră. Aflată abia la al doilea tablou principal WTA din carieră, după București, unde a primit un wild card, românca ridică mult ștacheta la Baku. Joi se califica în sferturi de finală, pentru întîia dată într-un concurs de asemenea categorie, ieri reușea să facă un pas în plus. Calificarea în semifinale, obținută după un meci scurt, de numai o oră și 15 minute, în fața mai tinerei, dar mai experimentatei croate Donna Vekici.
Pentru că Vekici are 19 ani, iar Țig 21, împliniți la începutul săptămînii, însă românca abia acum își face loc pe tablourile importante. Adversara de ieri are deja un titlu în palmares și alte două finale disputate. Asta nu a contat însă aproape deloc în ceea ce s-a întîmplat pe teren, unde Patricia a controlat meciul cu autoritate. Totul e plecat de la siguranța la serviciu, care i-a oferit confort superior. 70 la sută primul serviciu în teren, 84% cîștig și doar o minge de break înfruntată, acestea au fost datele pe care și-a construit Țig dominația. În schimb, a avut 7 șanse de break, fructificînd 3.
Încredere de la București
Venind din calificări, ea a crescut de la meci la meci, consolidîndu-și încrederea în jocul propriu, unul agresiv, cu lovituri puternice, grele. O încredere născută însă la București, acolo unde a cîștigat primul ei meci pe un tablou WTA și a atins finala la dublu. "Iau cu mine tot ce am reușit să fac aici: în primul rînd, meciul jucat în primul tur, care e poate cel mai bun meci al meu. Dar iau și experiența jocului din turul doi, cînd am avut foarte mari emoții; poate învăț să trec peste aceste emoții mai bine. Iau încredere, fericire și bucurie după turneul de la București", spunea ea pentru treizecizero.ro.
Emoții va avea însă din nou azi, în fața favoritei principale de la Baku, Anastasia Pavliucenkova, numărul 42 mondial, fostă 13 WTA. Emoții de semifinale.
Românce în semifinale în 2015
- Simona Halep 6 - Shenzen (învingătoare), Dubai (învingătoare), Indian Wells (învingătoare), Miami, Stuttgart, Roma
- Monica Niculescu 2 - Nottingham (finalistă), București
- Irina Begu 1 - Rio de Janeiro
- Alexandra Dulgheru 1 - Kuala Lumpur (finalistă)
- Patricia Țig 1 – Baku
130e noul loc în clasamentul WTA, față de 154, pe care și l-a asigurat Patricia Țig prin calificarea în semifinale. Ea poate să urce însă și mai mult în funcție de alte rezultate
11.500 $și 110 puncte răsplătesc calificarea între primele 4 la Baku. Totalul cîștigurilor din carieră pentru Țig era de 85.566, dintre care 35.894 obținuți anul acesta