SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Carlos Alcaraz continuă să uimească! Spaniolul l-a învins și pe Novak Djokovic și e în finala Mastersului de la Madrid

Carlos Alcaraz (19 ani)
Foto: imago
Carlos Alcaraz (19 ani) Foto: imago

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 mai 2022 21:16 / Actualizat duminica, 08 mai 2022 08:33

Carlos Alcaraz (19 ani, 9 ATP) l-a învins pe Novak Djokovic (34 ani, 1 ATP) și s-a calificat în finala Mastersului de la Madrid, după un „thriller” de 3 ore și 35 de minute, scor 6-7 (5), 7-5, 7-6 (5).

Așa cum era de așteptat, meciul a fost unul extrem de echilibrat. Atât Carlos Alcaraz, cât și Novak Djokovic au câștigat puncte extrem de spectaculoase, făcând deliciul publicului. 

Cine e Alize Cornet, nonconformista WTA » Și-a scos tricoul în timpul unui meci de US Open + Serena „a ajutat-o” să treacă de Halep
WTA
Cine e Alize Cornet, nonconformista WTA » Și-a scos tricoul în timpul unui meci de US Open + Serena „a ajutat-o” să treacă de Halep

Alcaraz a avut un start excelent, a făcut break-ul și a reușit să mențină avantajul până spre finalul setului. La 3-4 însă, Djokovic i-a luat și el serviciul ibericului, restabilind egalitatea. Primul act a avut nevoie de tie-break, acolo unde sârbul a fost mai inspirat și a reușit să pună capăt prelungirilor, însă abia din a patra minge de set, scor 7-6 (5).

În actul secund, Carlos Alcaraz a început să atace mai mult și să fie mai sigur pe el. Cei doi au mers cap la cap până la scorul de 6-5 pentru spaniol. Djokovic a urmat la serviciu, însă puștiul-minune a forțat și a avut câștig de cauză, trimițând meciul în „decisiv”, scor 7-5.

Un nou set, același echilibru. În ciuda numeroaselor încercări ale celor doi de a câștiga pe serviciul advers, duelul a avut nevoie de tie-break și în „decisiv”. 

Acolo însă, tânărul Alcaraz și-a menținut calmul, a lovit mai precis, a accelerat ritmul în momentele-cheie, a profitat de greșelile neforțate ale lui Nole și a pus capăt duelului prin a treia minge de meci, după 3 ore și 35 de minute. 

Ibericul a devenit primul jucător din istorie care îi învinge pe zgură în două tururi consecutive pe Rafael Nadal, respectiv pe Novak Djokovic. În marea finală, tenismenul de 19 ani îl va înfrunta pe învingătorul dintre Alexander Zverev (25 ani, 3 ATP) și Stefanos Tsitsipas (23 ani, 5 ATP).

Carlos Alcaraz poate da numele unei noi epoci în tenis. Are totul la el: dreaptă, rever, serviciu, volé, scurtă. În jurul acestui băiat luminos plutește deja aerul legendei“ - Cristian Tudor Popescu

Alcaraz, în culmea fericirii după victoria cu Djokovic

„A fost un meci foarte dificil, Novak a fost atât de aproape să câștige. Ambii am făcut un meci incredibil, Sincer să fiu, nici nu știu unde s-a făcut diferența. Acest turneu îmi dă încredere că pot continua la fel de bine și restul sezonului. 

Încerc să îmi ridic nivelul de joc la fiecare meci și să mă bat de la egal la egal cu cei mai buni din lume. Mâine e finala și am mare încredere, asta pentru că sunt foarte mulțumit de modul în care am jucat pe parcursul întregului sezon”, a declarat Carlos Alcaraz după victoria cu Novak Djokovic.

Citește și alte știri despre tenis:

Simona Halep, una dintre preferatele bookmarkerilor la Roma » Ce cotă are românca să câștige turneul și cine e văzută principala favorită

Eliminat de Alcaraz, Rafa Nadal a avut numai cuvinte de laudă la adresa noului fenomen din tenis: „Este unul dintre urmașii mei”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează