Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 octombrie 2017 20:38
Așa cum era de așteptat încă de la tragerea la sorți, Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor are parte de o desfășurare extrem de echilibrată. Deși Wozniacki s-a calificat deja în semifinale, celelalte trei jucătoare din grupă, Simona Halep, Caroline Garcia și Elina Svitolina, au șanse notabile de a obține locul doi în grupă.
Un rol determinant în stabilirea celei de-a doua jucătoare care merge mai departe îl va avea tot daneza, care, paradoxal, are o şansă bună să-şi aleagă adversara pe care să o înfrunte în semifinale, dar și cealaltă jucătoare din grupe care să o urmeze în penultimul act.
Daneza joacă vineri, de la ora 11:00, ultimul meci din grupă în fața franțuzoaicei Caroline Garcia. În cazul unei victorii, daneza termină grupa pe primul loc și, pe deasupra, îi facilitează drumul Simonei Halep către semifinale.
În același timp, Wozniacki, care e sigură de calificare, nu și de poziţia pe care o va ocupa în grupă, ar putea alege calea unei înfrângeri cu Garcia şi un posibil loc 2 în grupă. Scenariu care s-ar îndeplini doar dacă va pierde cu Garcia, iar Svitolina o va învinge pe Halep.
În acest caz, daneza ar fi sub Garcia şi ar da în semifinale peste Karolina Pliskova, cea care va câștiga Grupa Albă. Wozniacki are un ascendent considerabil în disputele cu jucătoarea cehă, pe care o conduce cu 5-3 în raportul meciurilor directe, și nu ar spune "nu" unei dispute cu jucătoarea în fața căreia se simte atât de bine și are antidotul pentru a-i neutraliza jocul ofensiv.
Cum a procedat Simona într-o situație asemănătoare
Configurația actuală poate fi comparată, într-o oarecare măsură, cu situația din 2014, când Simona se afla într-o grupă cu Serena Williams, Ana Ivanovici și Eugenie Bouchard.
Românca venea după victorii fulger cu Serena Williams și Eugenie Bouchard, având înaintea ultimului meci cu Ivanovici posibilitatea de a pierde în două seturi pentru a o lăsa acasă pe jucătoarea americană.
Totuși, Simona a pierdut acel meci, dar în 3 seturi, facilitând astfel accederea Serenei în semifinale. O decizie pe care românca avea să o regerete însă, după ce Williams și-a luat revanșa pentru înfrângerea din grupă, doborând-o pe Halep în finală, 6-3, 6-0.
CLASAMENT ACTUAL GRUPA ROȘIE
|
Vezi aici TOATE CALCULELE prin care Simona Halep se poate califica în semifinale la Singapore