SPORTURI  »  TENIS  »  OPEN GSP

VIDEO / EXCLUSIV Ce riscă Sorana Cîrstea: „Situația ei poate deveni mai gravă”

Sorana Cîrstea / Foto: Getty Images
Sorana Cîrstea / Foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 31 mai 2024 17:03 / Actualizat vineri, 31 mai 2024 17:06

La Open GSP, Mihaela Buzărnescu, 36 de ani, a vorbit despre Sorana Cîrstea (34 de ani, locul 30 WTA), eliminată în primul tur la Roland Garros de Anna Blinkova, 3-6, 6-3, 6-7.

Buzărnescu, fost număr 20 mondial, e de părere că Sorana are nevoie de o pauză mai lungă pentru a se recupera complet. Cîrstea a acuzat probleme medicale pe parcursul duelului cu Blinkova.

Se prăbușește tenisul românesc? „Poate generația noastră a fost o întâmplare. Eu n-am avut copilărie...”
OPEN GSP
Se prăbușește tenisul românesc? „Poate generația noastră a fost o întâmplare. Eu n-am avut copilărie...”

VIDEO. Mihaela Buzărnescu: „Sorana Cîrstea trebuie să ia o pauză”

Când ai o problemă medicală care se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, părerea mea e că cel mai bine e să te oprești și să te faci bine. Mergând mai departe cu aceeași durere, mai faci pauză de la anumite turnee, te duci acasă, faci recuperarea, te concentrezi pe turneele mai importante, dar nu mai ai continuitate.

Luând tot timpul pauză, cum în perioada turneelor importante presiunea e mare din toate punctele de vedere, riști să clachezi și să agravezi situația. Nu te poți recupera 100% dacă stai acasă 2-3 săptămâni o dată la o perioadă de timp.

Și eu am trecut prin așa ceva și știu cum este. Probabil Sorana o să încerce să revină pentru Wimbledon. Apoi, dacă nu va fi OK, va încerca și la US Open. Ar trebui să ia o pauză, probabil după terminarea acestui an, să se facă bine pentru a fi 100% în anul următor”, a punctat Buzărnescu la Open GSP.

Sorana Cîrstea: „Am simțit că mi-a băgat cineva un cuțit”

În primul tur de la Paris, Cîrstea a înfruntat-o pe Blinkova. Românca s-a aflat la conducerea partidei în mai multe momente, însă a cedat la limită în setul decisiv, scor 6-3, 3-6, 6-7 (5-10). O accidentare la călcâi i-a dat mari bătăi de cap Soranei.

„Nu a fost un meci de care să vreau să-mi amintesc... Am început bine, 3-0. La 3-2 am pus călcâiul, la care am probleme încă din februarie, cumva, nu știu, încercând să plec de la o minge, și am simțit că mi-a băgat cineva un cuțit.

A fost un meci pe care l-am avut în mână, am avut foarte multe ocazii, inclusiv în setul decisiv, am avut 6-5, 30 egal, acolo ar fi trebuit să fiu un pic mai atentă.

E destul de complicat pentru că, pentru a-mi reface călcâiul, trebuie să iau pauză o lună și nu pot să fac asta pentru că sunt în mijlocul sezonului...

Știu sigur că nu merg la Jocurile Olimpice pentru că nu m-am calificat conform criteriilor. Urma să joc la Birmingham, Eastbourne și Wimbledon, programul clasic - să-i spun așa -, dar voi vedea dacă voi fi aptă pentru aceste turnee sau dacă voi anula Birmingham și Eastbourne și voi încerca să ajung cât mai bine la Wimbledon și pentru partea a doua a sezonului.

Am această problemă din februarie și deja sunt un pic obosită pentru că nu sunt 100% de câteva luni și nu e ușor să mă antrenez. Neantrenându-mă cum trebuie, nu sunt nici la meciuri la nivelul la care mi-aș dori.

Dar astea fac parte din sport, din tenis, și probabil voi lua pauză acum, vedem cât de lungă va fi pauza în următoarea perioadă”, a declarat Sorana Cîrstea, după partida cu Blinkova.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
dobrin
dobrin  •  31 Mai 2024, 18:44
Postat de cirus11 pe 31 Mai 2024, 18:09

Cum adica nu e la olimpiada? Locul 30 in lume nu prinde turneul??

Sunt si ceva cerinte de Fed cup (a.k.a. BJK)

cirus11
cirus11  •  31 Mai 2024, 18:09

Cum adica nu e la olimpiada? Locul 30 in lume nu prinde turneul??

ioni45
ioni45  •  31 Mai 2024, 17:44

Daca sunt probleme Sorana ar trebui sa stea deoparte o vreme sa nu se accidenteze grav

Vezi toate comentariile (3)
Comentează