SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Cinci lucruri inedite despre Alexei Popyrin, „călăul” lui Novak Djokovic la US Open

Alexei Popyrin după victoria asupra lui Novak Djokovic Foto: Imago +6   FOTO
Alexei Popyrin după victoria asupra lui Novak Djokovic Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 31 august 2024 19:20 / Actualizat sambata, 31 august 2024 19:20

Australianul Alexei Popyrin (25 de ani, numărul 28 ATP) a reușit victoria cea mai zgomotoasă a carierei, eliminându-l pe fostul lider ATP Novak Djokovic în turul 3 la US Open, 6-4, 6-4, 2-6, 6-4. El a intrat recent în zona de atenție, după ce s-a impus în Masters-ul 1000 de la Montreal.

Poate fi considerat un fel de cetățean universal. Născut la Sydney din părinți emigranți ruși, Alex și Elena, a început tenisul la 4 ani în orașul său natal. La 8 s-a mutat însă la Dubai fiindcă tatăl său a fost transferat acolo din motive profesionale. Apoi a ajuns în Spania, la Alicante, în 2010, fiind vecin cu compatriotul Alex de Minaur.

De-a lungul anilor și-a petrecut timpul antrenându-se la Nisa, la Academia Mouratoglou (din 2017), Marbella și Dubai. Vorbește engleza, rusa și spaniola. În ce privește tenisul, s-a remarcat din perioada junioratului, cucerind titlul la Roland Garros în 2017.

Alexei Popyrin, învingător la Roland Garros juniori în 2017 Foto: Imago
Alexei Popyrin, învingător asupra lui Novak Djokovic la US Open Foto: Imago
Alexei Popyrin, învingător asupra lui Novak Djokovic la US Open Foto: Imago
Alexei Popyrin, învingător în turneul Masters 1000 de la Montreal Foto: Imago
Alexei Popyrin și iubita lui, Amy Pederick, în vacanță în Seychelles Foto: Instagram
+1 FOTO

În circuitul mare, acolo unde a decis să intre chiar atunci, după succesul parizian, rezultatele au venit mai greu. Popyrin a fost însă mereu acolo, un nume adus în discuție, trecut pe lista celor care vor exploda la un moment dat.

Acel moment a venit cu câteva săptămâni în urmă, când a câștigat titlul Masters 1000 la Montreal, după o finală cu Andrey Rublev și victorii pe traseu la Tomas Machac, Ben Shelton, Grigor Dimitrov, Hubert Hurkacz, Sebastian Korda. Cinci dintre cei pe care i-a bătut sunt în Top 20.

3 titluri ATPare Alexei Popyrin în palmares, Singapore 2021, Umag 2023, Montreal 2024

Iar la US Open e din nou pe val, unul imens precum cele pe care le iubesc surferii. L-a eliminat pe Djokovic, răzbunând din acest sezon de la Australian Open și Wimbledon în fața sârbului.

Cine este Alexei Popyrin în afara terenului? Iată cinci lucruri inedite despre el.

1. Recunoscut și la coada la toaletă

În săptămâna dinaintea US Open, australianul a vizionat musicalul Hamilton pe Broadway, în Manhattan, iar în pauză și-a părăsit pentru scurt timp locul din sală. „Am mers la toaletă, era o coadă uriașă și un tip a venit la mine și mi-a spus: Hei, bravo pentru Montreal!. Eram în miezul unei mulțimi, așa că a fost un moment grozav”.

Alexei a spus că nu este atât de celebru „precum Alcaraz sau ceilalți din top, dar oamenii mă opresc o dată, de două, poate și de trei ori pe zi. În afara terenului sunt un tip relaxat și cred că oricui îi place atunci când primește atenție, dar eu nu pentru asta joc”.

2. Prima experiență la New York – un coșmar

Popyrin a ajuns în imensul oraș pentru întâia dată când avea 8 sau 9 ani și s-a întâmplat în urma unei escale de o zi. „Sora mea mai mică avea doi ani atunci, nu se simțea deloc bine. Aproape a leșinat în aeroport, așa că a trebuit să mergem în oraș, să o ducem la spital”, a rememorat australianul.

Cinci lucruri inedite despre Alexei Popyrin, „călăul” lui Novak Djokovic la US Open
Imagine din New York Foto: Flickr

„Asta e fost prima experiență, eram în drum spre Punta Cana, unde urma să joc în Nike Junior Tour”, a adăugat Alexei pentru site-ul ATP.

3. Cu cine ar forma un grup pentru a juca golf

Golful este unul dintre hobby-urile lui Popyrin, sport pe care îl joacă ori de câte ori are ocazia. „La unele turnee călătoresc cu crosele după mine”, a recunoscut el. Pe cine ar alege însă pentru a forma un grup stabil alături de care să joace? „Întâi pe Demon”, a spus, referindu-se la Alex de Minaur. „Am jucat de câteva ori, e un pic mai bun decât mine, are un swing grozav. Apoi Sebi Korda, e incredibil. Și Rafa, vreau să văd de aproape acel swing!”, a conchis Popyrin, amintindu-l pe Nadal.

Cinci lucruri inedite despre Alexei Popyrin, „călăul” lui Novak Djokovic la US Open
Alexei Popyrin jucând golf Foto: Instagram

4. Ce îți dorește cel mai mult dincolo de tenis

Răspunsul lui Alexei e rostit fără ezitare. „Vreau să am o familie frumoasă. Sunt un tip legat imens de familie și vreau copii. Doi sau trei. Să vedem ce spune prietena mea despre asta!”, a adăugat, râzând. „Și aș mai vrea să trăim împreună confortabil și să fim fericiți”.

5. Un loc unde și-ar dori să revină în vizită

Cinci lucruri inedite despre Alexei Popyrin, „călăul” lui Novak Djokovic la US Open
Alexei Popyrin și iubita lui, Amy Pederick, în vacanță în Seychelles Foto: Instagram

„Seychelles”, a spus din nou foarte repede. „Am fost, dar doar trei zile într-o vacanță scurtă împreună cu prietena mea, anul trecut. Sincer, probabil este locul cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată. Mi-ar plăcea să revin și să experimentez tot ce oferă timp de o lună, două fiindcă este absolut uimitor”, a încheiat australianul.

În optimile de finală de la US Open, deocamdată cel mai bun rezultat al său la un turneu major, Alexei Popyrin, cap de serie 28, îl va întâlni pe americanul Frances Tiafoe, favorit 20. va fi primul lor meci direct.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează