Articol de Bogdan Fechită - Publicat marti, 07 august 2018 19:19
Mihaela Buzărnescu sau Gabi Szabo deghizată?! La 30 de ani împliniți, Mihaela pare mai puternică ca niciodată. Dar și mai neobosită! Proaspăt intrată în top 20 WTA, bucureșteanca are în spate cel mai mare număr de turnee disputate în circuitele WTA și ITF, conform clasamentului care generează cele mai bune jucătoare din lume!
Astfel, în ultimul an, Mihaela a disputat nu mai puțin de 33 de turnee, fiind prima din circuitul WTA la acest capitol. Doar două jucătoare din top 100 mai au peste 30 de turnee disputate în ultimul an!
Rețetă Perfectă
Dacă majoritatea jucătoarelor care au în dreptul lor un număr ridicat de turnee sunt eliminate, de obicei, după primele tururi, în cazul lui Buzărnescu, prezența constantă în turnee a dat rezultate: ea a urcat pe locul 20.
În schimb, Evgeniya Rodina, cu 32 de turnee, e abia pe locul 79, iar Kurumi Nara, cu 30 de turnee, e pe locul 100 WTA.
Pe lângă titlul de campioană la San Jose, Buzărnescu a mai bifat câteva performanțe importante în ultimul an: finală la Praga și la Hobart, semifinale la București Open, Birmingham, Strasbourg și Linz.
Vedeta ITF în 2017
Remarcabil e faptul că pe finalul lui 2017, când majoritatea jucătoarelor se bucurau de vacanță, Buzărnescu s-a înscris în mai multe turnee ITF, reușind chiar câteva clasări bune: titluri la Poitiers ITF și Toyota ITF, plus finală la Tokyo 2 ITF.
De altfel, jucătoarea noastră are multe performanțe și în turneele ITF: doar anul trecut a reușit să se impună în 7 astfel de turnee din acest circuit. În acest an, ea s-a axat mai mult pe turneele de categoria Internațional, Premier și Mare Șlem, participând la un singur turneu ITF, la Midland, competiție în care a fost eliminată din semifinale.
Comparație cu Halep și Serena Williams
Dacă Buzărnescu face un adevărat maraton de turnee, în schimb Simona Halep se menține pe locul 1 cu doar 16 turnee disputate. În schimb, Serena Williams, proaspăt revenită în circuit, a reușit să urce până pe locul 26 având în palmares doar 9 turnee.
Totuși, deși Buzărnescu a disputat 33 de turnee, în clasamentul WTA contează maxim 16 din cele disputate în ultimele 52 de săptămâni.
Numărul redus de turnee al Simonei Halep se explică și prin faptul că, fiind jucătoare de top 10 WTA, ea nu poate disputa mai mult de 3 turnee Internațional pe an.
Urmează Turneul din Montreal
La doar câteva zile după ce a câștigat la San Jose, Mihaela Buzărnescu a răspuns pozitiv și turneului din Montreal. Ea va juca în această seară, de la ora 21:30, în turul 1, cu Qiang Wang.
Clasamentul celor mai multe turnee disputate, conform WTA:
1. Mihaela Buzărnescu - 33 (20 WTA)
2. Evgeniya Rodina - 32 (79 WTA)
3. Kurumi Nara - 30 (100 WTA)
4-7. Linette Magda - 29 (61 WTA)
4-7. Parmentier Pauline - 29 (71 WTA)
4-7. Dalila Jakupovic - 29 (92 WTA)
4-7. Christina McHale - 29 (98 WTA)
8-13. Shuai Zhang - 28 (32 WTA)
8-13. Kristina Mladenovic - 28 (59 WTA)
8-13. Sachia Vickery - 28 (73 WTA)
8-13. Stefanie Voegele - 28 (76 WTA)
8-13. Lara Arruabarrena - 28 (78 WTA)
8-13. Anna Karolina Schmiedlva - 28 (83 WTA)
Ultimele 33 turnee ale lui Buzărnescu, conform WTA:
2018
San Jose: campioană
București Open: semifinale
Wimbledon: turul 3
Eastbourne: optimi
Birmingham: semifinale
Nottingham: sferturi
Roland Garros: optimi
Strasbourg: semifinale
Roma: turul 1
Madrid: turul 1
Praga: finală
Lugano: turul 1
Charleston: turul 2
Miami: turul 1
Indian Wells: turul 1
Budapesta: turul 2
Doha: optimi
Midland ITF: semifinale
Australian Open: turul 1
Hobart: finală
Shenzen: turul 1
2017
Dubai ITF: sferturi
Toyota ITF: campioană
Tokyo 2 ITF: finalistă
Poitiers ITF: campioană
Luxemburg: turul 1
Linz: semifinale
Saint-Malo ITF: sferturi
Biarritz ITF: finalistă
Balatonboglar ITF: turul 1
US Open: turul 1
Vancouver ITF: turul 2
Woking ITF: finalistă