SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

Cum vrea Simona Halep să cucerească primul titlu de Mare Șlem în 2017: "El mă ajută să fac asta"

FOTO: Gulliver / Getty Images
FOTO: Gulliver / Getty Images

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 decembrie 2016 11:44

Simona Halep (4 WTA) e încrezătoare înaintea startului noului sezon și spune că antrenorul său, Darren Cahill, o poate ajuta să câștige primul turneu Mare Șlem din carieră.

"Am lucrat foarte dur în această perioadă, cred că a fost cea mai dură pregătire din carieră. Darren Cahill a fost în România timp de câteva săptămâni şi ne-am antrenat din greu, apoi am venit aici la Adelaide, acum mă simt pregătită să încep sezonul şi să fac meciuri bune.

Cred că am mai multă încredere în mine, el crede mult în mine. Îmi arată că sunt capabilă să câştig turnee importante şi am reuşit acest lucru anul trecut.

Ne pregătim foarte bine pentru câştigarea unui turneu de Mare Şlem, acesta e principalul obiectiv, dar în tenis nu ştii niciodată. Muncesc din greu în fiecare zi, iar Darren îmi dă încredere că sunt puternică pe teren",  a spus Halep. 

Simona Halep va debuta în noul sezon în turneul de la Shenzen, care se va desfășura în perioada 2-8 ianuarie. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
haideusicfr
haideusicfr  •  28 Decembrie 2016, 14:08

Ati * muncit* din greu .Asta stiam...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează