Articol de GSP - Publicat sambata, 12 septembrie 2020 09:01 / Actualizat sambata, 12 septembrie 2020 11:13
Austriacul Dominic Thiem (27 de ani, 4 ATP) l-a învins pe rusul Daniil Medvedev (24 de ani, 5 ATP), scor 6-2, 7-6 (7), 7-6 (5) și s-a calificat în finala US Open 2020.
- Finala Zverev - Thiem va fi duminică, de la ora 23:00, în direct la Eurosport! Rămâi pe www.gsp.ro pentru cele mai noi știri din tensiul mondial!
Daniil Medvedev e recunoscut pentru ieșirile sale din timpul partidelor. Nu e la nivelul rebelului Kyrgios, dar rusul e un personaj aparte în peisajul tenisului masculin. În primul set al semifinalei cu Thiem, la scorul de 2-3, 40-40, pe serviciul său, Medvedev a cerut un challenge inedit. Și-a contestat propriul serviciu, considerat inițial bun. A făcut asta pentru că trimisese mingea în fileu după returul lui Thiem și spera la o salvare.
Arbitrul de scaun Damien Dumusois nu i-a luat în calcul cererea, susținând că a venit mult prea târziu. Au urmat momente ciudate. Medvedev a trecut de cealalată parte a terenului, încercând să îi arate urma.
Arbitrul de scaun i-a dat un avertisment, iar rusul a explodat, în direcția supervizorului Wayne McKewen: „Mi-a dat avertisment. Cu ce ocazie a făcut asta? Scuze, am crezut că am omorât pe cineva, nu? Scuze, am fost atât de rău când am trecut de cealaltă parte a fileului. Scuzele mele sincere către US Open. Oh, Doamne!”.
VIDEO. Cele mai tari momente din Medvedev - Thiem:
Citește și alte știri despre US Open 2020:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”