Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat joi, 23 aprilie 2015 00:00
Lukas Rosol a trecut ieri în trei seturi de Dusan Lajovici, iar Guillermo Garcia Lopez l-a învins pe Marcos Baghdatis.
Soarele şi ploaia s-au jucat un pic ieri cu zgura de la Bucureşti. Spectatorii care au venit la Arenele BNR s-au echipat cu geci de iarnă, însă au rezistat pentru a vedea tenis.
Primul meci de pe Terenul Central i-a adus faţă în faţă pe Lukas Rosol, cîştigător în 2013 şi finalist în 2014, şi pe Dusan Lajovici. Într-un meci întrerupt de ploaie, cehul de pe locul 33 ATP a trebuit să caute adînc în sacul cu resurse pentru a-l învinge pe sîrb.
"A fost un meci bun pentru mine, în condiţii dificile, cu vremea care a fost schimbătoare, dar la final eu am fost cel fericit şi asta e cel mai important", a spus Lukas.
Cehul s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-3. "Am mai jucat cu el la Indian Wells, anul trecut, şi am cîştigat tot în trei seturi, aşa că mă bucur că am găsit din nou modul de a-l învinge", a completat Rosol.
Adversarul lui Rosol din "sferturi" avea să se decidă în partida care a urmat. Cînd vremea a fost un pic mai blîndă şi soarele s-a mai strecurat printre nori, a început şi confruntarea dintre Guillermo Garcia-Lopez şi Marcos Baghdatis.
O întîlnire care în primul set a fost pasionantă, iar în al doilea a fost marcată de căderea lui Baghdatis, cel care obţinuse în partida precedentă primul său succes pe zgură după o pauză de trei ani! Însă acel succes avea să rămînă singular. Spaniolul, şi el aflat într-o perioadă mai dificilă, a învins cu 7-5, 6-2.
Aşa că finala din 2013 se va repeta în sferturi de finală. Atunci s-a impus Lukas Rosol. Vineri, poate fi o altă poveste.
1 titlua cîștigat Garcia Lopez în 2015, la Zagreb, pe hard
6-10e raportul victorii-înfrîngeri în 2015 pentru Lukas Rosol
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”