Articol de Luminiţa Paul - Publicat duminica, 07 iunie 2009 00:00
Svetlana Kuzneţova a cucerit ieri Parisul, după o finală cu compatrioata ei Dinara Safina, 6-4, 6-2
"Am aşteptat multă vreme acest moment. Tot timpul eu eram cea care pierdea. Am jucat multe meciuri, dar de data aceasta chiar s-a întîmplat. Nu credeam că va fi acum". Sînt cuvintele noii campioane de la Roland Garros, rostite în discursul de la festivitatea de premiere.
Un discurs spontan, dar excelent legat, în care Svetlana Kuzneţova a evitat stereotipele mulţumiri adresate sponsorilor, însă a ştiut să-şi exprime foarte natural sentimentele. Şi-a arătat recunoştinţa faţă de echipa ei, antrenoarea Larisa Savcenko, fizioterapeutul şi partenerul de antrenament, dar şi faţă de publicul parizian. A făcut o mărturisire emoţionantă: "Roland Garros-ul e turneul meu favorit". Şi-a preţuit adversara: "Cred că am jucat un pic mai bine acum. Îmi pare rău pentru asta. Ştiu însă că într-o zi vei cîştiga titlul". Iar la final s-a arătat încîntată de a fi cunoscut-o, în fine, pe Steffi Graf, unul dintre idolii ei, care i-a înmînat trofeul şi pe care, pînă ieri, o văzuse doar la televizor.
Aceasta este Svetlana Kuzneţova. Are 23 de ani. A mai cîştigat un trofeu de Mare Şlem la 18, US Open în 2004. Mulţi spun că are cel mai complet joc din circuitul feminin. Ieri, în finala pariziană disputată contra liderului mondial, a arătat-o din plin. A dominat atît din spatele terenului prin forţă şi inteligenţă, dar şi prin fine incursiuni la fileu. A reuşit să negocieze o pace bine venită cu nervii care, de atîtea ori în trecut, o trădaseră. A demonstrat maturitate. A meritat să învingă.
Trofeu pentru Elena Bogdan
Elena Bogdan, alături de Noppawan Lertcheewakarn din Thailanda s-a impus ieri în turneul parizian de dublu din concursul junioarelor. Perechea româno-thailandeză s-a impus în ultimul act al competiţiei în faţa perechii Timea Babos/Heather Watson (Ungaria/Marea Britanie) cu 3-6, 6-3,10-8. Elena Bogdan, finalistă anul trecut în proba de simplu, tot la juniori, cînd a fost învinsă de Simona Halep, a împlinit în luna martie 17 ani.