Articol de GSP - Publicat joi, 13 august 2020 17:55 / Actualizat joi, 13 august 2020 18:04
Liderul mondial a anunțat ieri că va participa la cele două turnee organizate în complexul ”Billie Jean King”
Novak Djokovic s-a hotărât să călătorească în SUA pentru a evolua la turneul de la Cincinnati, mutat la New York, care debutează pe 22 august, și la US Open, competiție care începe pe 31 august.
„Ideea de a concura din nou mă încântă, deși nu a fost o decizie ușor de luat. Știu că anul acesta totul va fi diferit, având în vedere protocoalele medicale menite să-i protejeze pe jucători și pe localnici", a transmis liderul mondial.
„Sper ca lucrurile să revină la normal”
Sârbul în vârstă de 33 de ani a ținut să precizeze că va călători după ce s-a asigurat că e complet recuperat, el infectându-se cu virusul SARS-CoV-2 la Adria Tour, competiție pe care a organizat-o.
„Din păcate, situația actuală din lume nu le permite tuturor jucătorilor să fie prezenți, sper ca lucrurile să revină în curând la normal și toată lumea să se întoarcă la tenis", a încheiat el. Rafael Nadal, 2 ATP, și Roger Federer, 4 ATP, nu vor lua parte la turneele din SUA.
3 trofeea câștigat Novak Djokovic la US Open în 2011, 2015 și 2018
Citește mai multe știri din tenis:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”