Articol de Roxana Fleşeru - Publicat joi, 09 iunie 2016 09:00
ITF a anunțat ieri suspendarea Mariei Șarapova, iar rusoaica a spus că va face apel pentru reducerea acesteia.
Decizia în cazul Mariei Şarapova a fost așteptată ieri precum Anul Nou pe Twitter. Federația Internațională anunțase că o va face publică la ora 16:00, ora Londrei. La fix, decizia a venit și spune că rusoaica a primit o pedeapsă de doi ani pentru un test pozitiv la Meldonium, un test recoltat pe 26 ianuarie, la Australian Open, după meciul pierdut în fața Serenei Williams.
De asemenea, ITF a făcut public și un document de 33 de pagini în care explică cum a decurs toată procedura audierilor, care au avut loc pe 18 și 19 mai la Londra. După ce pe 7 martie Şarapova, 29 de ani, anunțase într-o conferință de presă că a picat un test doping la un medicament pe care-l lua de multă vreme la recomandarea medicului de familie. Ea mai spunea atunci că nu a știut că Meldonium a intrat pe lista substanțelor interzise.
Fostul lider mondial și deținătoarea a cinci trofee de Mare Șlem a mers pe aceeași linie și la audierile făcute de un tribunal independent numit de ITF.
De la 17 ani
Ea a spus că în 2004, după ce a câștigat Wimbledon-ul, avea tot timpul probleme cu răceala, cu amigdalele și dureri în partea de sus a abdomenului. Tatăl său a dus-o la doctorul Anatoli Skalnîi, care a diagnosticat-o cu un dezechilibru mineral metabolic, cu un aport insuficient de nutrienți luați din hrană și a crezut că e necesar să-i stimuleze sistemul imunitar. Astfel că la 17 ani, Maria lua 18 medicamente și multe suplimente. Jucătoarea de tenis a fost în contact cu doctorul Skalnîi până în 2012.
A continuat de una singură
Ultimul certificat medical eliberat de acest doctor pentru Maria este datat 11 martie 2010. Din 2004 până în 2010, lista medicamentelor crescuse de la 18 la 30. În 2012, Maria a hotărât să întrerupă relațiile cu Skalnîi, dar a continuat să urmeze un tratament cu trei dintre medicamentele recomandate de el, printre care și Mildronat, cel care conţine Meldonium.
Ea lua 500 de mg în timpul turneelor, în ziua meciurilor. Singurii care știau de acest lucru erau tatăl ei și agentul său Max Eisenbud, care a aflat în 2013. Niciun alt doctor sau persoană din anturajul ei nu cunoștea nimic.
Pedeapsa acordată Mariei Șarapova relevă că tribunalul a acceptat că ea nu a luat medicamentul în mod intenționat și a primit doi ani de suspendare începând cu 26 ianuarie 2016. Rusoaica a spus că va ataca la TAS decizia pentru că i se pare prea dură. z
Luase și când a învins-o pe Halep
În cadrul audierii au fost aduse și alte teste pozitive ale Mariei Șarapova la Meldonium. Pe lângă cel din 26 ianuarie 2016, ea a fost testată și în afară competiției, pe 2 februarie, dar au considerat că e vorba de aceeași ofensă. Mai mult, ITF a spus că și în 2015, în probele de urină date de Şarapova au găsit Meldionum, dar atunci nu era pe lista interzisă, ci într-un program de monitorizare. Maria a fost testă pe 9 iulie la Wimbledon, pe 27 octombrie la Singapore și pe 14 noiembrie la Fed Cup. Pe 27 octombrie, rusoaica a trecut de Simona Halep cu 6-4, 6-4 la Turneul Campionilor, într-un meci din Grupa Roșie.
A luat vina asupra lui
Max Eisenbud, managerul Mariei, a încercat să-şi asume el vina, spunând că era datoria lui să verifice ce substanțe intră pe lista interzisă și să-i comunice rusoaicei. El a spus că la finalul fiecărui an își printa lista și o lua cu el în concediu în Caraibe. Susține că a făcut acest lucru în 2013 și 2014, dar în 2015 pentru că a divorțat nu a mai mers în tradiționala vacanță și a neglijat să consulte lista.
Tribunalul însă nu a acceptat această variantă pentru că Eisenbud nu părea a cunoaște termeni medicali sau diverse substanțe.
SMS-uri în loc de rețete
Drept dovezi în fața Tribunalului au fost prezentate și unele sms-uri în care Anatoli Skalnîi îi indica Mariei cum să ia pastilele. "Mildronat 1-2 X 10 , repeți în două săptămâni". sau "1 oră înainte de meci, 2 pastile de Mildronat" sau "În timpul unor comeptiții de mare importanță poți să crești doza de Mildornat la 3-4 pastile, luate cu o oră înainte de meci. Oricum, dacă e necesar, sună-mă".
Maria a spus că totuși lua pastilele dimineața pentru că nu i se părea normal să o facă înainte de meci fiindcă nu-i dădeau un sentiment bun, iar în timpul partidelor nu se simțea confortabil să ingereze pastile.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”