Articol de Roxana Fleşeru - Publicat marti, 11 iunie 2019 18:17
Dominic Thiem, 25 de ani, 4 ATP, finalistul de la Roland Garros din 2018 și 2019, a ajuns acasă în Austria și a susținut o conferință de presă, la două zile după înfrângerea din finala cu Rafael Nadal (33 de ani, 2 ATP), scor 3-6, 7-5, 1-6, 1-6.
Unul dintre subiectele abordate a fost și acel al momentului în care a fost nevoit să părăsească sala de conferințe pentru a-i face loc Serenei Williams. Inițial s-a vehiculat ideea că americanca a insistat să vorbească în sala principală. Lucru pe care la început l-a crezut și el. Adevărul a fost dezvăluit apoi.
Americanca a ținut doar ca întâlnirea ei cu presa să se petreacă imediat, nu în sala principala și chiar a fost auzită când a spus că „este lipsă de bun-simț” când organizatorii l-au scos pe austriac din sală.
„S-a creat o mare vâlvă, nu înțeleg de ce. E incredibil ce a realizat Serena pentru tenisul feminin, Ca să reglăm lucrurile mi-ar plăcea să jucăm dublu mixt la Wimbledon sau US Open”, a spus austriacul în vârstă de 25 de ani.
Momentul când conferința lui Dominic Thiem este întreruptă:
— Güray Yılmaz (@supablex) June 1, 2019
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”