SPORTURI  »  TENIS  »  WTA DUBAI

Dubaiul are o nouă „regină”! La 17 ani, Mirra Andreeva încununează cu succes un turneu fabulos

Mirra Andreeva a câștigat turneul WTA de la Dubai/Foto: Getty Images
Mirra Andreeva a câștigat turneul WTA de la Dubai/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 22 februarie 2025 19:05 / Actualizat sambata, 22 februarie 2025 19:20

Mirra Andreeva (17 ani, 14 WTA) a câștigat turneul de la Dubai, scor 7-6 (1), 6-1, în fața Clarei Tauson (22 de ani, 38 WTA) și, începând cu săptămâna viitoare, va intra în Top 10.

Fanii prezenți în tribunele arenei centrale din Dubai au avut ocazia de a vedea cea mai „tânără” finală a unui turneu WTA de 1000 de puncte. Mirra Andreeva și Clara Tauson au împreună 39 de ani și 351 de zile.

Primul set a fost adjudecat de Mirra Andreeva în tiebreak

Neimpresionată de faptul că adversara ei reușise să treacă de Iga Swiatek (23 de ani, 2 WTA) și de Elena Rybakina (25 de ani, 7 WTA), Tauson a început în forță partida și a câștigat primele două game-uri.

A urmat imediat un break al Mirrei și, în scurt timp, scorul a devenit 2-2. Cele două jucătoare au mers cap la cap și s-au luat una după cealaltă: mai întâi și-au apărat serviciul și apoi au izbutit câte un break.

Scorul a devenit 6-6 și spectacolul din primul set a continuat în tiebreak. Rusoaica a dominat total secvența decisivă, a câștigat 6 puncte consecutive și, după un punct pierdut, a reușit să își adjudece setul inaugural: 7-6 (1).

Mirra Andreeva, dominantă în setul secund, a devenit campioană la Dubai

Setul al doilea a început tot sub semnul echilibrului și părea că urmează o secvență la fel de lungă precum a fost prima. Situația s-a schimbat, însă, în game-ul al 4-lea, când Andreeva a făcut break și a preluat inițiativa (3-1).

În game-ul următor, Tauson a avut 3 mingi de break, fiind la un singur pas de a anula avantajul adversarei sale. Dar, tenismena în vârstă de 17 ani s-a apărat incredibil, a arătat un psihic puternic și s-a apropiat de victorie (4-1).

Finalul a fost dominat categoric de Mirra Andreeva care, la prima participare în finala unui turneu de 1000 de puncte, a reușit să se impună: 7-6 (1), 6-1.

Datorită acestui rezultat, începând cu săptămâna viitoare, rusoaica va urca pe poziția a 9-a în clasamentul WTA. Andreeva este cea mai tânără jucătoare care intră în Top 10 de la Nicole Vaidisova (17 ani și 106 zile) în 7 august 2006, informează Opta.

Mirra Andreeva: „Mă bucur că am gestionat presiunea, mă simt extraordinar”

„Vă mulțumesc! Sincer, e incredibil. Mi-am setat un obiectiv să ajung în Top 10 până la finalul anului și deja s-a întâmplat, deși e doar februarie. Sunt super fericită cu modul în care am jucat astăzi. Am fost foarte emoționată, ați văzut toate acele erori și duble greșeli. Dar mă bucur că am gestionat presiunea, mă simt extraordinar”, a spus Andreeva la interviul de pe teren.

Întrebată când a început să creadă că este posibil să câștige titlul, campioana de la Dubai a răspuns astfel:

„Sincer, am încercat să nu mă prea gândesc la asta. Îmi spuneam să joc fiecare punct în parte, fiindcă nimic nu se va schimba. Mi-am spus să continui să fac ceea ce fac și să nu mă gândesc la altceva. A fost dificil pentru că îmi veneau toate acele gânduri în minte. În primul set, am fost puțin norocoasă. Am visat la asta și acum visul a devenit realitate. Sunt fără cuvinte.”

Datorită acestui rezultat, Mirra Andreeva a obținut 1000 de puncte în clasamentul WTA și un premiu în valoare de 597.000 de dolari.

Parcursul Mirrei Andreeva la Dubai

  • Turul 1: 6-2, 6-1 vs. Elina Avanesyan

  • Turul 2: 7-5, 6-0 vs. Marketa Vondrousova

  • Optimi de finală: 6-1, 6-1 vs. Peyton Stearns

  • Sferturi de finală: 6-3, 6-3 vs. Iga Swiatek

  • Semifinale: 6-4, 4-6, 6-3 vs. Elena Rybakina

  • Finală: 7-6 (1), vs. Clara Tauson

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Distanța de la care radarele din România înregistrează șoferii vitezomani. Când rămâi fără permis auto

Chinezii atacă piața SUV-urilor din România » Cum arată modelele care vor concura cu Dacia Bigster și Duster


Comentarii (3)
Etena  •  23 Februarie 2025, 09:04
Postat de Trandafir pe 22 Februarie 2025, 20:35

Are tehnica, conditie fizica, viteza, psihic de fier si nu se accidenteaza ! La 16 ani medalie de argint la olimpiada, la 17 ani locul 9 mondial ! Sa vedem ce o mai fi in luna martie la primul circuit american.

29/04 face 18, deci trofeul Luceafarului Ieşean, medalia la Paris si lampa lui Aladin din Dubai au venit la 17 ani.

Trandafir  •  22 Februarie 2025, 20:35

Are tehnica, conditie fizica, viteza, psihic de fier si nu se accidenteaza ! La 16 ani medalie de argint la olimpiada, la 17 ani locul 9 mondial ! Sa vedem ce o mai fi in luna martie la primul circuit american.

Dr.Hoock  •  22 Februarie 2025, 19:50

Rusoaica le-a luat banii organizatorilor? Neinteresant!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează