Articol de GSP - Publicat joi, 15 septembrie 2016 18:37
Andy Murray, numărul doi mondial, și Juan Martin del Potro (64 ATP), finaliștii de la Turneul Olimpic, se vor revedea vineri, 16 septembrie, în ceea ce se anunță a fi capul de afiș al semifinalelor Cupei Davis. Meciul va fi transmis pe Dolce 3, de la ora 15:00.
Marea Britanie va primi vizita Argentinei la Glasgow, în fieful proaspătului câștigător de la Wimbledon și deținător al aurului olimpic, Andy Murray.
Este prima competiție la care participă cei doi după US Open, unde ambii au fost eliminați în sferturi, de Kei Nishikori, respectiv Stan Wawrinka.
Murray îl conduce cu 6-2 la meciurile directe pe argentinian, ultima întâlnire dintre cei doi având loc în finala Turneului Olimpic, britanicul impunându-se în patru seturi, scor 7-5, 4-6, 6-2, 7-5.
Al doilea meci al zilei se va disputa între reprezentantul gazdelor, Kyle Edmund (55 ATP) și Guido Pella (49 ATP).
În celălalt duel din semifinale, Croația va da piept cu Franța, la Zadar. Programul meciurilor din prima zi:
Borna Corici (42 ATP)- Richard Gasquet (17 ATP)
Marin Cilici (11 ATP)- Lucas Pouille (18 ATP)
Finala va avea loc în perioada 25-27 noiembrie.
(Remus Dinu)
Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen