Articol de Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 22 septembrie 2024 22:40 / Actualizat luni, 23 septembrie 2024 19:38
Echipa Europei s-a impus pentru a cincea oară din șapte ediții în Laver Cup, competiție desfășurată în acest an la Berlin. Carlos Alcaraz a fost incredibil în cele trei zile, el aducând și punctele victoriei, trecând de Taylor Fritz în ultima partidă cu 6-2, 7-5.
Au fost trei zile încărcate în Uber Arena din Berlin, acolo unde s-a disputat în acest an Laver Cup. O ediție decisă la ultimul meci, atunci când Carlos Alcaraz, câștigătorul de la Roland Garros și Wimbledon, s-a impus cu 6-2, 7-5 în fața lui Taylor Fritz, finalistul de la US Open, sigilând competiția cu 13-11 pentru echipa Europei.
„Este printre cei cinci jucători cei mai rapizi și mai agili pe care i-am văzut vreodată pe un teren de tenis. Talentul său este rafinat, poate face orice vrea cu mingea, este impresionant cum simte mingea în rachetă. În plus, forța pe care este capabil să o pună în loviturile sale este uluitoare”, a spus John McEnroe la Berlin, căpitanul Team World.
Cuvinte de laudă pentru Carlos Alcaraz
Apoi a continuat: „Dar cel mai autentic și amuzant lucru la el este pasiunea pe care o are pentru tenis și pe care este capabil să o transmită pe teren. Este mereu capabil să zâmbească fără să-și piardă concentrarea. Știe să iasă din situații complicate cu mare abilitate. Mi-aș dori să fi avut și eu așa ceva. Cred că virtuțile lui Carlos sunt unice, nu am mai văzut așa ceva”.
Spaniolul a fost aproape perfect în cele trei zile, câștigând trei din patru meciuri în care a fost implicat. Cu Roger Federer în tribune, inițiatorul acestei întreceri, echipa Europei și-a luat revanșa după două ediții pierdute în fața echipei Lumii.
Ultima ediție pentru McEnroe și Borg
După prima zi a fost 2-2, apoi 8-4 pentru formația lui McEnroe, pentru ca apoi cea a lui Borg să se impună cu 13-11. Ultima zi a avut și momente de mare tensiune, Daniil Medvedev fiind aproape de a fi descalificat după ce a aruncat racheta pentru a o sparge și aceasta a ajuns în tribune. Rusul a pierdut meciul cu Ben Shelton, dar Alexander Zverev, care a revenit de la 0-1 la seturi cu Tiafoe, și Carlos Alcaraz au adus victoria.
Pentru McEnroe și Borg aceasta a fost ultima ediție de Laver Cup din postura de căpitani ai celo două echipe, ei urmând a fi înlocuiți de alți mari jucători de tenis la ediția din 2025, Yannick Noah, respectiv Andre Agassi.
Componența celor două echipe
- TEAM EUROPE: Grigor Dimitrov (Bulgaria), Carlos Alcaraz (Spania), Daniil Medvedev (Rusia), Stefanos Tsitsipas (Grecia), Alexander Zverev (Germania) și Casper Ruud (Norvegia); Căpitan Bjorn Borg, vicecăpitan Thomas Engvist ; Rezerve: Flavio Coboli, Jan-Lennard Struff
- TEAM WORLD: Thanasi Kokkinakis (Australia), Taylor Fritz (SUA), Alejandro Tabilo (Chile), Francisco Cerundolo (Argentina), Ben Shelton (SUA), Frances Tiafoe (SUA); Căpitan John McEnroe, vicecăpitan Patrick McEnroe; Nu au avut rezerve
Cum a evoluat scorul în cele trei zile, Echipa Europei-Echipa Lumii 13-11
- Ziua 1, scor 2-2
- Casper Ruud- Franciscolo Cerundolo 4-6, 4-6
- Stefanos Tsitsipas - Thanasi Kokkinakis 6-1, 6-4
- Grigor Dimitrov-Alejandro Tabilo 7- 6(4), 7-6 (2)
- Alcaraz/Zverev- Fritz/Shelton 6-7 (5), 4-6
- Ziua 2, scor 4-8
- Daniil Medvedev- Frances Tiafoe 6-3, 4-6, 5-10
- Carlos Alcaraz-Ben Shelton 6-4, 6-4
- Alexander Zverev- Taylor Fritz 4-6, 5-7
- Ruud/Tsitsipas- Shelton/Tabilo 1-6, 4-6
- Ziua 3, scor 13-11
- Alcaraz/Ruud- Shelton Tiafoe 6-2, 7-6 (6)
- Daniil Medvedev- Ben Shelton 7-6 (8), 5-7, 7-10
- Alexander Zverev – Frances Tiafoe 6-7 (5), 7-5, 10-5
- Carlos Alcaraz-Taylor Fritz 6-2, 7-5
Care este formatul Laver Cup?
În cele trei zile de competiție s-au disputant 12 meciuri (nouă de simplu și trei de dublu). Fiecare victorie în prima zi a valorat un punct, în a doua două puncte, iar în a treia trei puncte.
Prima echipă care obținea 13 puncte câștiga trofeul. Au fost șase meciuri de simplu în primele două zile (câte 3 în fiecare zi) Niciun jucător nu a evoluat la simplu mai mult de două ori. Cel puțin patru dintre cei șase membri ai echipei au participat la dublu. S-a jucat după sistemul de două seturi, iar dacă scorul este egal 1-1, s-a jucat un „tiebreak” de 10 puncte
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”