Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 septembrie 2021 14:43 / Actualizat miercuri, 29 septembrie 2021 15:02
Emma Răducanu (18 ani, 22 WTA) este pe lista jucătoarelor anunțate de organizatorii Transylvania Open, de la Cluj, alături de Simona Halep (30 de ani, 15 WTA).
- Transylvania Open e programat în perioada 25 octombrie - 1 noiembrie, cu doar o săptămână înainte de Turneul Campioanelor de la Guadalajara. Competiția de la Cluj se va desfășura indoor, în Sala Polivalentă din oraș.
Transylvania Open se anunță a fi un turneu extrem de spectaculos pentru români, pe tabloul principal urmând a fi nume importante.
Pe lângă Simona Halep, care își anunțase deja prezența la turneu, organizatorii au prezentat azi toate numele importante de pe tabloul principal, printre care se află și Emma Răducanu, proaspăta campioană de la US Open.
Emma Răducanu, pe tabloul principal la Transilvania Open
Astfel, dacă nu apar alte modificări, Emma Răducanu va juca pentru prima dată în România. Pe lângă Răducanu și Halep, la turneul de categorie WTA 250 vor mai participa jucătoare precum Elise Mertens (18 WTA), Anett Kontaveit (23), Paula Badosa (27), Irina Begu (58), Andrea Petkovic (64), Ajla Tomljanovic (44) sau Marta Kostyuk (57).
Emma Răducanu la turneul de la Cluj, împreună cu Simona Halep! O posibilă confruntare în România între cele două stele! Mă întreb doar cum va face față sala clujeană năvalei spectatorilor, că o să fie mai ceva decât la Congresul PNL!...
- Cristian Tudor Popescu
În acest final de sezon, Emma Răducanu va merge și la Indian Wells, turneu care are loc între 6 și 17 octombrie. Aceasta va fi prima apariție a jucătoarei britanice, cu tată român și mama chinezoaică, după victoria de la US Open, când a câștigat primul turneu de Grand Slam din carieră, fără să piardă vreun set. Ulterior, Răducanu e așteptată și la turneul de la Mosova (18-24 octombrie).
VIDEO Cele mai tari lovituri reușite de Emma Răducanu la US Open
Citește mai multe știri din tenis:
Editorial Cristian Tudor Popescu: Ce mai fac niște fete cu rachete
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”