SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA FED

Eroine! » Andreea Mitu şi Alexandra Dulgheru au adus punctele necesare victoriei în faţa Canadei, scor 3-1

Articol de , - Publicat luni, 20 aprilie 2015 00:00

Andreea Mitu a învins-o pe Eugenie Bouchard, revenind curajos de la 0-1 la seturi, iar Alexandra Dulgheru a imitat-o contra lui Françoise Abanda, punîndu-şi pe teren inima şi experienţa.

Chipul lui Bouchard e o foaie de hîrtie sub care pulsează o venă albăstruie. Scorul pe tabelă e 5-1 în favoarea Andreei Mitu, debutantă în Cupa Fed, iar numărul 7 mondial cedează. Românca preia povara emoţiilor.

După 24 de ani » România revine în Grupa Mondială după aproape un sfert de secol

O clipă, rămîne încremenită, parcă nerealizînd ce a reuşit. Apoi îşi fac loc lacrimile, tot mai fierbinţi, mai abundente. Aşa ajunge la fileu, cu chipul ud, şi îşi salută adversara.  

"Bucură-te, ai cîştigat!"

În timp ce canadianca părăseşte arena "Maurice Richard" din Montréal cu capul plecat, Mitu abia se vede din îmbrăţişarea colegelor. Lacrimile încă mai au ceva de comunicat, dar Irina Begu o prinde pe Andreea de umeri şi îi spune: "Bucură-te, ai cîştigat!".

Aşa e, a cîştigat primul ei meci contra unei jucătoare de Top 10. Nici n-a apucat să întîlnească prea multe pînă acum. Să obţină însă izbînda în acest context emoţional, jucînd pentru România, adaugă altă valoare celor două ore de tensiune şi efort.

Primul set i-a revenit canadiencei cu 6-4, după ce Bouchard avusese 4-2, iar Mitu revenise. În continuare, românca a prins curaj tocmai din acel prim set cedat la limită. A condus cu 2-0, nu s-a panicat cînd a fost egalată, iar pe final a răsturnat schema primului act.

A făcut break, apoi a consolidat cu serviciul şi a trimis meciul în decisiv. A fost în permanenţă şi un duel al nervilor, al schimbărilor de scurtă durată, care însă a îngropat-o pe Bouchard. Neaşteptat, dar adevărat.

De aceea, decisivul a fost scurt, abrupt. Mitu a reuşit nu mai puţin de trei break-uri, îndreptîndu-se cu paşi de galop spre cea mai mare victorie a carierei ei. Şi spre victoria de care echipa României avea imensă nevoie pentru a ajunge la 2-1 în faţa Canadei.

Izbînda minţii

Apoi, au intrat în pe teren Alexandra Dulgheru şi Françoise Abanda. Cele două învingătoare din prima zi se înfruntau pentru un punct vital, al victoriei, respectiv al supravieţuirii. Canadianca, puternică, dinamizată de încrederea dată de izbînda contra Irinei Begu, a controlat primul set şi l-a smuls cu 6-3. Mai tîrziu, Piti avea să admită că s-a simţit obosită, dar a tras de ea. Mai ales cînd scorul a ajuns la 4-2, un clopot imens de alarmă a sunat în mintea româncei.

A ştiut ce trebuie să facă: să frîngă acea încredere a adversarei, s-o facă să se simtă incomod pe teren. Şi pentru asta a apelat la rezervele ei secrete de energie şi inteligenţă. A lungit schimburile de mingi, cu schimbări de direcţie, cu unghiuri, cu ruperi de ritm.

Dintr-o dată, Abanda a început să greşească tot mai mult. Un act al doilea epic i-a revenit Alexandrei cu 7-5, iar în decisiv a închis cu un 6-2 emfatic. Alte îmbrăţişări, cele finale, dulci, nepreţuite. Îmbrăţişările tuturor celor din echipă, jucătoare, căpitan, antrenori, apropiaţi. Spectatori emoţionaţi, cu lacrimi şi steaguri. Victorie!

Irina e OK

Irina Begu a spus că e bine, că în cîteva zile speră că se va recupera. După ce a suferit o contractură la gamba piciorului stîng, numărul unu din echipa României a lăsat-o pe Andreea  Mitu să joace în meciul cu Eugenie Bouchard. Irina a preferat să se menajeze în eventualitatea unei partide decisive de dublu.

Pînă la urmă nu a mai fost nevoie, iar Irina a putut să nu forțeze și să fie aptă pentru turneele care urmează în circuitul WTA. Ea vine după ce în luna februarie a suferit o ruptură de mușchi intercostali.

"Merităm să fim în Grupa Mondială. Am stat prea mult într-un eșalon inferior. Avem potențial să performăm la cel mai înalt nivel" Alexandra Dulgheru

"Sînt bucuroasă că am reuşit două puncte, dar Andreea e eroina pentru că ea a adus, cred eu, punctul decisiv"
Alexandra Dulgheru

"Respect Andreei! Respect Alexandrei! Pentru tot ce au făcut îna ceste două zile. E greu în tribună, dar mai greu e pe teren la Cupa Fed!"
Irina Begu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
6.6.6
6.6.6  •  20 Aprilie 2015, 15:17

bouchard- e marca de fard pentru pitipoance?

10152929230479615
Alexandru Popa  •  20 Aprilie 2015, 09:59

Bravo fetelor! Multumim ca ati spart in sfarsit acest urias balon umflat artificial cu aer de vedeta pe nume Genie Bouchard. Dupa mine, e o jucatoare de maxim top 30, nu stiu cum a ajuns pe locul 7, dar ma rog... Oricum, felicitari jucatoarelor noastre pentru o victorie imensa si multa bafta in Grupa Mondiala!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează