Articol de GSP - Publicat luni, 07 martie 2022 11:06 / Actualizat luni, 07 martie 2022 11:41
Eva Lys (20 de ani), sportivă născută în Ucraina, le acuză pe colegele din WTA și ITF că nu conștientizează gravitatea războiului pe care Rusia l-a pornit în Ucraina.
Născută la Kiev, Lys a dezvăluit că anumite jucătoare de tenis râd de cele petrecute în Ucraina și chiar se îmbracă ostentativ în culorile Rusiei.
„Multe jucătoare manifestă lipsă de respect față de oamenii afectați de războiul din Ucraina. Ele râd de asta, își bat joc de asta, unele se îmbracă ostentativ în treninguri în culorile steagului Rusiei. Este cu atât mai important să răspândim pe scară largă ceea ce se întâmplă cu adevărat acolo.
Vreau să înțelegeți un lucru. Acolo se întâmplă ceva îngrozitor! De exemplu, am o poză cu o prietenă a mamei dormind în metrou cu fiica ei. Când vorbim la telefon, bombele se aud prin telefon. Oamenii sunt neputincioși în fața atacurilor, dar sunt incredibil de curajoși”, a declarat Eva Lys, potrivit eurosport.
Simona Halep, îngrijorată din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina: „Sper să nu se întâmple nimic mai mult”
Simona a vorbit despre cel mai arzător subiect, războiul dintre Rusia și Ucraina, declarându-se îngrijorată de situația din țara vecină și spunând că nu ar trebui atacați sportivii ruși.
„Este ceva ce nu mi-am putut imagina vreodată că o să se întâmple. Nu cred că trebuie să-i judecăm pe sportivii ruși. Nu cred ca au ceva în comun doar că sunt din acea ţară. Mi-e milă, pentru că nu e uşor să ţi se ia steagul din fata numelui când joci un sport individual. E greu să spun eu ceva. Probabil, o să se decidă mai multe în următoarea perioadă.
Eu sper să se termine cât mai repede şi să nu fie alte victime. Mi se pare dramatic tot ce se întâmplă. Nu am putut să îmi imaginez asa ceva. Îmi pare foarte rău pentru ceea ce ei trăiesc acum. Este şi greu să spui ceva. Este greu să îţi și imaginezi aşa ceva. Sper să nu se întâmple nimic mai mult”, a declarat Halep, potrivit TV Telekom Sport.
Citește și:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!