Articol de GSP - Publicat marti, 04 februarie 2020 18:02
Bianca Andreescu (19 ani, 6 WTA) ar putea reveni pe teren în week-end, la înfruntarea de FED Cup dintre Canada și Elveția.
Andreescu a ratat Australian Open din cauza unei accidentări. Canadicanca a revenit la antrenamente, dar în jurul ei plutește în continuare o aură misterioasă, amplificată de declarațiile lui Heidi El Tabakh, căpitanul echipei de Fed Cup a Canadei.
Bianca Andreescu, incertă pentru Fed Cup
„S-a antrenat, a progresat vizibil de la o zi la alta. Știm că timpul nu e aliatul ei, dar vom vedea. Până acum nu am luat nicio decizie. Bianca adoră să joace la Fed Cup. Întotdeauna și-a reprezentat țara cu onoare și mândrie. Săptămâna de Fed Cup e favorita ei”, a declarat Heidi El Tabakh într-o conferință de presă.
„Bănuiesc că Bianca Andreescu va intra pe teren. Altfel nu înțeleg de ce ar fi stat aici toată săptămâna”
- Belinda Bencic, prima „rachetă” a Elveției
Formatul Fed Cup s-a modificat începând cu acest an. Competiția finală se va desfășura sub forma unui turneu cu 12 națiuni, programat între 14 și 19 aprilie, pe zgură, la Budapesta. Acolo sunt deja calificate Australia, Cehia, Franța și Ungaria.
Duelurile de calificare pentru turneul de la Budapesta
- Statele Unite ale Americii - Letonia
- Olanda - Belarus
- România - Rusia
- Brazilia - Germania
- Spania - Japonia
- Elveția - Canada
- Belgia - Kazahstan
- Slovacia - Marea Britanie
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”