SPORTURI  »  TENIS  »  FED CUP

FED CUP // Se tem de Simona Halep: "Franţa trebuie să fie atentă! Românca este într-o creștere de formă evidentă"

Simona Halep
Simona Halep

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 februarie 2019 14:21

Simona Halep (#3 WTA) a spus clar şi ferm că obiectivul principal pentru 2019 este câştigarea trofeului Fed Cup. Francezii îşi avertizează jucătoarele şi sunt uimiţi de forma Simonei.

"După ce şi-a văzut finalul de sezon stricat de o accidentare la spate, Halep, care în ianuarie a fost eliminată în optimile de finală ale Australian Open de Serena Williams, e într-o creștere de formă evidentă. A arătat asta şi la Ostrava, în sfertul de finală contra Cehiei, din Fed Cup. A câştigat cele două meciuri de simplu, în special în faţa Karolinei Pliskova, şi a purtat România către o premieră istorică în ultimul careu al unei competiţii pe care a făcut-o obiectivul ei prioritar în acest an.

Franţa trebuie să fie atentă. Jucătoarele vor da peste un fost lider mondial, care are un bilanţ impresionat în Fed Cup: 18 victorii şi numai cinci înfrângeri, în proba de simplu, ultima fiind suferită tocmai în 2016, contra nemțoaicei Angelique Kerber", se arată în materialul publicat de celebrul cotidian francez L'Equipe.

  • Semifinala de Fed Cup va avea loc pe 20 şi 21 aprilie, în Franţa.

Citește și:
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Special
Stupoare în Arhivele Securității: marele Ștefan Kovacs a fost agentul secret „Vasile Munteanu” + „Este un tovarăș atașat colaborării”
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni
Superliga
Gigi Becali, ședință de URGENȚĂ la FCSB! S-a dus peste jucători la baza de la Berceni
Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Superliga
Dinamo i-a prelungit contractul lui Cătălin Cîrjan: ce clauză de reziliere FABULOASĂ i-au fixat roș-albii
Direct de pe aeroport, Sorana Cîrstea a dezvăluit ce au pus-o australienii să facă la meciul cu Naomi Osaka: „Prima dată în viață”
Tenis
Direct de pe aeroport, Sorana Cîrstea a dezvăluit ce au pus-o australienii să facă la meciul cu Naomi Osaka: „Prima dată în viață”
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (8)
cipinho79
cipinho79  •  15 Februarie 2019, 14:48
Postat de alexbarosanu pe 15 Februarie 2019, 14:34

7-6 7-6 in ultimul meci! forma de varza!

alex nu te pricepi, uita de tenis! 7-6, 7-6 e tot o victorie si nu cu oricine, ci cu una din jucatoarele cu cel mai bun serviciu din circuit, tenace si muncitoare la fel ca Simona. nicio frantuzoiaca nu se poate pune cu Simona in clipa de fata nici Garcia si nici Cornet, nici macar Mladenovic daca revine ;)

ray51
ray51  •  16 Februarie 2019, 09:39

Asa, asa. Chiar ei, francezii, pun presiune mare pe echipa lor. Halep devine astfel un 'tavalug' imbatabil pentru ... subtirelul lot al Frantei. Ramane ca antrenorii nostri sa stabileasca a doua jucatoare de simplu. Eu cred in Mihaela dar trebuie sa arate si ea acelasi lucru.

merace
merace  •  15 Februarie 2019, 17:58

Halep-Svitolina 6-3,3-6,6-4 (dupa 1-4 in decisiv!) Asta e Simona! Luptatoarea Romaniei!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close