Articol de Remus Dinu, Cătălin Stroia - Publicat marti, 18 aprilie 2023 06:45 / Actualizat marti, 18 aprilie 2023 09:48
Anomaliile de la Federația Română de Tenis sunt departe de a se fi terminat. Nici alegerile din februarie, nici decizia definitivă a Înaltei Curți n-au adus liniștea în interiorul FRT, care, în plin zbucium intern, suspină în continuare după finanțarea de la Minister.
Pe 8 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că Ministerul Sportului a încălcat legea, refuzând, începând cu 2018, finanțarea Federației de Tenis.
Cel puțin deocamdată, nu se întrevede nicio ameliorare a situației care persistă deja de ani buni. Conturile FRT sunt tot goale, în timp ce nemulțumirile federalilor dau pe dinafară.
Forul suprem din tenisul românesc a trecut prin mai multe transformări în ultimii ani, începând cu cea mai importantă, rocada de la vârf Cosac-Țiriac. O mișcare ce s-a dorit a fi o lovitură de imagine, prin care influența lui Țiriac să poată deschide ușile închise de la Minister. Planul a eșuat însă.
Nici fostul mare jucător n-a putut rezolva puzzle-ul întortocheat de la Federație. Finanțarea a rămas tot sistată, iar conflictele interne au continuat să macine forul.
Ținta pe Marius Vecerdea
Între timp, Ion Țiriac și-a dat demisia, iar George Cosac și-a recăpătat funcția de conducere după alegerile cu cântec de la jumătatea lui februarie. E rezumatul pe repede înainte al evenimentelor din ultimii ani, însă ecuația e mai complicată de atât.
Asta pentru că actuala conducere a FRT arată din nou cu degetul în direcția lui Marius Vecerdea, liderul așa-zisei opoziții din tenisul românesc, pe care-l învinovățeste că blochează cu bună știință finanțarea MTS doar de dragul conflictului mocnit cu Cosac&Co.
De altfel, Ministerul Sportului a motivat refuzul finanțării FRT susținând că în Adunarea Generală a Federației n-ar avea drept de vot decât membrii înscriși în Registrul Federațiilor, nu toate cluburile afiliate. Practic, scânteia care a aprins cel mai tare această dispută.
Unul dintre acele cluburi, ACS Pamira, îl are la conducere pe Marius Vecerdea, omul care a contestat în permanență în instanță valabilitatea alegerilor din anii trecuți. Surse din anturajul Federației explică pentru Gazeta de ce demersurile lui Vecerdea nu au un fundament legal, acuzând că sibianul nu face altceva decât să-i „târască" pe federali în procese pentru a bloca la infinit finanțarea dinspre minister.
Același Marius Vecerdea a susținut în ultimii ani, inclusiv în demersurile sale din instanță, că Federația nu s-ar afla în legalitate, o altă ipoteză pe care cei de la FRT o dezmint cu vehemență.
„Valsul” de la FRT
Oameni cu experiență în tenis, aflați în anturajul actualei conduceri, descriu originile și culisele acestui conflict:
„În 2001, Federația s-a reorganizat, după ce în 2000 s-a modificat Legea Sportului, iar toate federațiile au fost obligate să treacă prin acest proces. 53 de structuri sportive au fost atunci convocate la acea adunare, printre care Dinamo, Steaua, câteva cluburi școlare și municipale și câteva cluburi private. S-a făcut actul constitutiv, iar cei 53 au semnat. Ulterior, în 2004, s-a făcut și alt statut al FRT. La votarea acelui statut au fost 155 de voturi. E un statut care a avut avizul Ministerului, care a fost înscris la Tribunal".
Dezvăluirile continuă, iar lui Vecerdea îi sunt aduse reproșuri virulente: „În 2015, începe «valsul» de la FRT! În februarie, a venit domnul Vecerdea a spus că, în lumina evenimentelor din 16 noiembrie 2014 (n.r. - alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României), el are o viziune și vrea să devină președintele Federației de Tenis!
În 2017, am avut o Adunare Generală, la care Cosac a fost ales președinte cu 180 de voturi. Vecerdea avea pe cineva de la juridic de la Minister, care a făcut un raport și a zis: «Au votat prea multe cluburi, în actul constitutiv sunt înscrise 53 de cluburi, iar la alegeri au fost 180 de voturi».
Am primit o notificare apoi că finanțarea va fi sistată. Nu am mai primit finanțare nici pentru 2018, nici pentru 2019. Chiar și după ce Ion Țiriac a fost ales președinte și se credea că s-a rezolvat cu finanțarea, vine persoana respectivă din MTS și spune:
«Stați liniștiți, mai devreme de un an nu veți primi banii!» Ei susțineau că, pentru ca federația și conducerea ei să fie înscrise la tribunal, e nevoie de avizul MTS. La Tribunal a fost admisă conducerea, apoi am mers la Curtea de Apel, iar la fiecare termen, Vecerdea mai aducea câte un club intervenient care ni se opunea. Și s-a tot tergiversat un an și o lună și iar n-a primit Federația finanțarea”.
„Am avut peste 50 de procese”
Bătălia se întinde până în prezent și nu dă semne că ar înceta prea curând: „Acum, am avut un proces ajuns la Înalta Curte, iar ÎCCJ a anulat Ministerului notificarea prin care ne sistau finanțarea, le-a casat sentința prin care spuneau că e nevoie să voteze doar 53 de structuri.
Astfel, s-a stabilit că toate cluburile afiliate au drept de vot. În septembrie, am convocat Adunarea Generală. Ne-am judecat din 2016 până în 2022 pentru a obține aceste sentințe de la Înalta Curte. Am avut peste 50 de procese, iar Vecerdea încearcă tot timpul să meargă pe șina Tribunal - Curtea de Apel. La Tribunal, Federația a câștigat mereu procesele cu Pamira (n.r. - clubul lui Vecerdea).
Problema e că, din cauza procesomaniei lui, noi am stat tot timpul fără bani! Fix în perioada în care am avut cei mai buni ani, cu Halep număr 1, Tecău număr 1, finale de Grand Slam, argint olimpic, noi n-am avut finanțare!”.
„FRT a făcut ultima Adunare Generală conform hotărârii de la Înalta Curte și conform statutului în vigoare. Cine a venit la Adunarea Generală primea o notificare că va avea un proces penal din partea lui. Înainte de alegerile din februarie, am mai primit o înștiințare în care scria: «Vă înscrieți pe calea sigură spre pușcărie»”, dezvăluie surse autorizate.dat i
„Vecerdea a dat în copii”
Gazeta a căutat să discute și cu alți oameni implicați în disputa de la vârful tenisului românesc. Sub protecția anonimatului, reprezentantul unui club afiliat dezvăluie: "Federația improvizează ca să trăiască! A ținut steagul sus, a ținut toate concursurile de juniori, de veterani fără bani! Blocând finanțarea, Vecerdea a dat în copii!
A crezut că Federația va da faliment și o să vină el pe un cal alb și o s-o salveze. El și-a dorit cu tot dinandinsul să nu se primească finanțare! Acum, la procesul din februarie cu MTS, pentru finanțarea din 2018, care s-a terminat cu decizie definitivă la Înalta Curte, el era intervenient din partea Ministerului și nu din partea Federației!
Tu ai niște decizii că Federația trebuie să primească niște bani, iar tu, club privat, te opui să nu primească Federația banii...?! Suntem nebuni?! Acum, de când s-a dat cu el, și domnul Itu (n.r. - vicepreședintele FRT) s-a dus la Minister și le-a spus să-i sisteze finanțarea Federației”.
„Vecerdea e cunoștința președintelui Iohannis”
Președintele în exercițiu al Federației, George Cosac, acuzase cu subiect și predicat încă din februarie intențiile lui Vecerdea:
„În 2015 Marius Vecerdea a venit la Federație și a amenințat întreg colectivul director că trebuie să plece acasă. Și asta pentru că el este cunoștința președintelui Klaus Iohannis”, spunea președintele Cosac la finalul Adunării Generale din februarie 2023.
„Într-o altă adunare a vicepreședinților, pentru că nu a fost ales, ne-a spus că nu va fi liniște la Federație. De fiecare dată când a candidat și nu a fost ales, a mers la instanță să se răzbune! Cu siguranță victoria mea va fi contestată în instanță. Vecerdea ne-a promis asta”.
Primeam de la Vecerdea niște mail-uri în acei ani, iar la destinatari apărea și adresa lui Klaus Iohannis! În 2017 a candidat, nu a fost ales, apoi iarăși proces! Apoi contesta Adunarea Generală. A spus că, atât timp cât nu va fi ales, FRT va avea probleme cu el.
- sursă din tenisul românesc
REPLICĂ. Poziție acidă a lui Vecerdea: „Îl țin eu de pix pe ministru?”
Gazeta l-a contactat recent și pe Marius Vecerdea, care a reacționat ferm în fața acuzațiilor, respingând ideea conform căreia el ar fi cel care blochează finanțarea Federației.
„Cred că domnul ministru Novak ar trebui întrebat dacă e ținut de pix de Marius Vecerdea (n.r. - o spune ironic). Nu vreau sub nicio formă să blochez intrarea fondurilor în cadrul Federației de Tenis. Dimpotrivă, am fost printre cei care au susținut convocarea unei Adunări Generale, care să aiă pe ordinea de zi deblocarea fondurilor de la Ministerul Sportului.
Uitați-vă la declarația ministrului Novak din martie, unde a spus clar, cu subiect și predicat, că-i va da finanțare domnului Cosac și că el e președinte pe viață al acestei federații. Dar sentința din 8 martie de la ÎCCJ este doar o interpretare a domnului Cosac, foarte trasă de păr, încă nu e ceva clar”.
„Actul Constitutiv nu a fost modificat”
Vecerdea continuă și contracarează și argumentele cu privire la legalitatea alegerilor din februarie: „În 2002, a fost înființată o nouă personalitate juridică a Federației Române de Tenis, cu 54 de membri prin act constitutiv. De la acea dată și până acum, acel act Constitutiv nu a fost modificat! Nu a fost dispusă înscrierea vreunei alte componente la Registrul federațiilor sportive de la București.
S-a încercat înscrierea a 421 de cluburi în acest Registru în dosarul 28772/3/2021. Nu mai spun că atunci, la demisia domnului Țiriac, eu am fost atacat și mi-a fost smuls microfonul, a venit și Salvarea. Dosarul a fost admis pe fond la Tribunalul București, dar a fost dispusă anularea de către Curtea de Apel București printr-o sentință de 70 de pagini.
Prin această sentință se arată că pentru admiterea celor 421 de cluburi, trebuie depuse în instanță undeva la 6.000 de documente. Eu cred că domnul ministru așteaptă o sentință definitivă în cazul acestui dosar, cel al înscrierii celor 421 de cluburi, care ar da o legalitate Federației Române de Tenis", a punctat Vecerdea pentru Gazetă.