SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIONILOR

Fedex, Rafa şi Djoko calificaţi deja la Turneul Campionilor

Articol de - Publicat miercuri, 09 iulie 2008 00:00

După victoria de la Wimbledon, Rafael Nadal a reuşit să îşi asigure prezenţa la Turneul Campionilor de la Shanghai din noiembrie. Alături de el s-au mai calificat Roger Federer şi Novak Djokovic.

Nadal conduce detaşat în clasamentul ATP Race, avînd 955 de puncte, la 270 de puncte de Federer. La aflarea veştii Nadal a declarat: "Tocmai am fost anunţat că m-am calificat la Mastersul din Shanghai. Sunt foarte fericit din această cauză pentru că va fi cea de-a patra prezenţă consecutivă pentru mine. Nu am reuşit să cîştig niciodată, aşa că sunt nerăbtător şi, ca de obicei, voi încerca să dau totul"

Federer va bifa şi el cea de-a şaptea prezenţă consecutivă. Cvadruplul campion s-a calificat datorită victoriilor de la Estoril şi Halle, dar şi datprită finalelor pe care le-a disputat la Monte Carlo, Hamburg, Roland Garros şi Wimbledon.

Sîrbul Novak Djokovic şi-a asigurat cea de-a doua participare din carieră, în mare parte prin victoria de la Australian Open. Acesta a mai reuşit să cîştige şi turneele de la Indian Wells şi Roma.

Directorul Mastersului, Brad Drewett, spune: "Este minunat să vezi aceşti trei mari jucători, Rafa, Roger şi Novak s-au calificat din nou la Masters. Shanghai 2008 va fi sigur o finală pe cinste, pentru că lupta pentru locul 1 este în acest an mai strînsă ca niciodată", a declarat Drewett.

La dublu şi-au asigurat prezenţa doar perechile formate din gemenii Bob şi Mike Bryan şi echipa sîrbo-canadiană Nenad Zimonjic şi Daniel Nestor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează