Articol de GSP - Publicat joi, 18 februarie 2021 08:03 / Actualizat joi, 18 februarie 2021 11:56
Serena Williams, 39 de ani și loc 11 WTA, a fost eliminată de la Australian Open de Naomi Osaka, în două seturi fără emoții, 6-3, 6-4 pentru japoneză. La final, au urmat întrebările.
- Serena Williams este la un singur trofeu distanță de recorduri all-time de Grand Slamuri, 24, deținut de australianca Margaret Court;
- Americanca a ratat finala de la Australian Open, acolo unde are deja 7 titluri, iar multe voci pun sub semnul întrebării prezența ei la Antipozi în sezonul viitor.
Serena a fost întrecută de Naomi Osaka la orice capitol
În semifinala cu Osaka, Serena nu a fost la parametrii adversarei. A avut mai puțin lovituri câștigătoare, 12 față de 20, și a câștigat mai puține puncte per total, 48 față de 62. În plus, s-a impus în doar 65% din punctele jucate cu propriul serviciu, în timp ce Naomi Osaka a avut un procentaj gigantic, de 85%.
Gest enigmatic: „Nu aș spune nimănui când mă retrag”
La finalul partidei, când se îndrepta spre vestiare, Serena s-a oprit și a salutat, cum se face de obicei, tribunele. Doar că de această dată, americanca a insistat, a stat câteva secunde în plus și a ridicat mâna în ceea ce mulți au speculat că ar fi fost un gest de adio.
Congratulations on a great fortnight, @serenawilliams.
— #AusOpen (@AustralianOpen) February 18, 2021
We can't wait to see you back here next year 💕#AusOpen | #AO2021 pic.twitter.com/ccugVe6lcj
Întrebată la conferință de acest gest, a fost evazivă: „Nu știu. Când o să fie la revedere, nu o să spun nimănui”, a notat treizecizero.ro, însă la o întrebare distanță a izbucnit în plâns. Vizibil afectată, Serena Williams a răspuns schematic la întrebări: „Am făcut multe greșeli”. Apoi s-a ridicat și a părăsit în lacrimi sala de conferințe, după doar câteva minute de discuție cu reporterii: „Gata, am terminat ..”
Pentru Serena Williams, cele mai importante șanse din acest an sunt la Wimbledon și US Open, două turnee pe suprafață rapidă, care îi convin jucătoarei de 39 de ani.
Citește și alte știri din tenis:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”