Forţa de a merge mai departe » 14 poveşti tulburătoare despre sportivi care s-au refugiat în sport, după drame cumplite de familie

Simona Halep era la Indian Wells cînd a aflat despre sinuciderea vărului său. Nu a putut să se antreneze în aceea zi. Probabil s-a gîndit de multe ori ce să facă. Să rămînă să joace sau să vină în ţară pentru a fi alături de familia sa. N-a participat la înîlnirea cu ziariştii de dinainte de turneu, dar a intrat pe teren pentru a juca împotriva Dariei Gavrilova, pe care a învins-o vineri seară în trei seturi. Un meci emoţional pentru româncă.

"E foarte greu să vorbesc despre această situaţie foarte dureroasă pentru mine şi familia mea. Am vrut să joc la acest turneu pentru că el iubea tenisul. A jucat mulţi ani. Am decis să rămân la Indian Wells pentru că mi-a fost un pic mai uşor să trec peste ce s-a întîmplat. Mi-e greu să vorbesc, e prea dureros. Vreau doar să-i dedic această victorie, pentru că iubea tenisul şi era foarte talentat. E o mare tragedie pentru familia mea", a spus Simona la conferinta de presă.

Anul trecut, Halep a avut din nou de depăşit o dramă. În timp ce se afla la Miami a primit vestea că mătuşa sa, care fusese diagnosticată cu cancer, a murit. "A fost un moment foarte greu pentru mineşi este în continuare, ea avea cancer la sîn şi la ficat. Dar trebuie să acceptăm totul şi să rămânem puternici", a spus Simona la turneul de la Madrid, după ce aflase de decesul jucătoarei britanice Elena Baltacha.

De fiecare dată, Simona a găsit puterea de a merge mai departe. Şi alţi jucători de tenis au trecut prin momente dramatice, dar sportul le-a oferit alinarea.

1. Lacrimile lui Pete
Izbunirea emoţională a lui Pete Sampras a surprins pe toată lumea. El, care tot timpul a fost un tip rezervat, să plîngă în hohote în timpul unui meci din "sferturile" unui turneu de Mare Şlem părea imposibil. S-a întîmplat în 1995, în partida cu Jim Courier de la Australian Open.

Lacrimile liderului mondial au tîşnit pentru că antrenorul său de atunci, Tim Gullikson, tocmai fusese extrenat dintr-un spital din Melboourne, după ce leşinase la un antrenament, şi trimis la Chicago pentru mai multe investigaţii.

Într-un meci în care a fost condus cu 2-0 şi în care fanii îi strigau: "Fă-o pentru antrenorul tău!", Sampras a reuşit să cîştige. Mai tîrziu, lui Gullickson i s-a descoperit o tumoare cerebrală, iar în mai 1996 a decedat.

2. Pierdere după pierdere
Liderul mondial a trecut în ultimii ani prin multe momente delicate din punct de vedere afectiv. În aprilie 2012, cînd se afla la antrenament în timpul turneului de la Monte Carlo a aflat că bunicul său, Vladimir, a decedat.

Nole a părăsit în lacrimi terenul, dar nu a renunţat să joace şi a ajuns pînă în finală. "Încerc să-mi amintesc doar momentele plăcute petrecute împreună, pentru că e pentru prima oară în viaţa mea cînd pierd pe cineva atît de apropiat de mine", spunea el atunci.

Un an mai tîrziu, în timpul turneul de la Roland Garros, prima sa antrenoare, Jelena Gencici, cea pe care a numit-o a doua mamă, s-a stins din viaţă. A continuat să joace şi a ajuns pînă în semifinale.

Tot în 2012, Novak a trebuit să treacă peste problemele de sănătate ale tatălui său. "A fost aproape de moarte", a spus el. Srdjan Djokovici a stat în spital timp de două luni, avînd o gravă infecţie respiratorie.

3. "Ca un tsunami"
Jucătorul francez Paul-Henri Mathieu, fost număr 12 mondial, a trecut de la bucuria de a deveni tată la disperarea care l-a cuprins atunci cînd mama copilului său, Quiterie, în vîrstă de 31 de ani, a fost diagnosticată cu limfomul Hodgkin. Era în ianuarie 2013, cu două săptămîni înainte de debutul Australian Open-ului.

A mers totuşi la turneu şi şi-a urmat programul stabilit, însă timp de şase concursuri nu a reuşit să cîştige nici un meci. "Cînd am aflat, a fost ca un tsunami. E foarte complicat. Într-o astfel de perioadă ţi se pare că timpul trece foarte greu. Nu ştiam ce să fac, să merg la turnee, să nu merg... Dar şi aceste momente fac parte din viaţă şi trebuie să trecem peste ele", a spus Mathieu pentru L'Equipe. Quiterie a reacţionat la tratament şi acum este bine.

4. Mama mai importantă ca tenisul
Jelena Jankovici a traversat în 2008 cel mai bun al carierei sale. A jucat finala la US Open şi fost lider mondial. În martie 2009, cînd era pe locul al treilea în lume, ea a pierdut însă din primul tur la Indian Wells şi Miami. Întrebată de jurnalişti ce se întîmplă cu ea, sîrboiaca a răspuns sincer.

"Mama mea se luptă cu unele probleme de sănătate. Sînt foarte îngrijoarată pentru ea. Asta îmi afectează şi evoluţia de pe teren, pentru că sînt foarte apropiată de ea. Ca jucătoare de tenis sînt momente de criză, cînd nu-ţi mai iese nimic, dar e doar un joc, la finalul zilei sînt lucuri mult mai importante, cum ar fi sănătatea celor apropiaţi, cei pe care îi iubeşti. Sper să se facă bine cît mai repede, doar de asta îmi pasă acum", a spus atunci Jelena. Snezana Jankovici a trecut peste aceea perioadă grea.

5. "Trebuie să joc indiferent de ce mi se întîmplă"
Anastasia Mîskina, prima jucătoare din Rusia care s-a impus la un turneu de Mare Şlem, a avut parte de multe luni de suferinţă. După ce a cîştigat pe zgura de la Roland Garros în 2004, anul următor nu s-a regăsit.

După multe zvonuri, înainte de French Open ea a recunoscut că mama sa este grav bolnavă. Anastasia şi Galina locuiau pe atunci împreună într-un apartament la Moscova. Din momentul în care a aflat de boal4a părintelui său, jocul ei a scăzut, înregistrînd doar 8 victorii din 17 meciuri.

"A fost o perioadă grea, dar sînt profesionistă şi trebuie să joc indiferent de ce mi se întîmplă", spunea ea atunci. În acel an a pierdut încă din primul tur la Roland Garros, iar în 2007 s-a retras.

6. Nu şi-a mai găsit drumul
Nadia Petrova, fost număr trei mondial, a lăsat pentru o perioadă tenisul deoparte. Ea nu a mai jucat din martie 2014. Rusoiaca nu s-a putut recupera încă după decesul mamei sale, care a sfîrşit într-un accident de maşină pe 7 decembrie 2013. De atunci, Nadia a încercat să revină, însă în cele şase turnee pe care le-a jucat după dispariţia părintelui său a strîns patru victorii şi şase înfrîngeri.

7. Inspiraţia din Cer
Unele gesturi pot aduna în ele atît dragostea cît şi suferinţa. Atunci cînd Juan Carlos Ferrero privea spre cer şi trimitea un sărut imaginar o făcea pentru mama sa, cea care l-a părăsit, pe cînd el avea doar 16 ani, din cauza unui cancer. A vrut să se lase de tenis, dar familia l-a convins că mamei i-ar fi plăcut să-şi vadă fiul triumfînd. Şi asta a fost motivaţia lui.

Fiecare victorie a fost însoţită de fraza "Asta e pentru tine" şi un sărut spre Cer începînd cu titlul din 1999 la Mallorca, continuînd cu cel de la Roland Garros din 2003 şi pînă la ultimul din 2011, de la Stuttgart.

Şi Justine Henin a trecut printr-o dramă asemănătoare. La 12 ani şi-a pierdut mama, cea care o dusese la Roland Garros în 1992 la finala dintre Graf şi Seles. Fiecare titlu al belgiencei i-a aparţinut şi mamei sale.

8. Semnele de la Lei
Cînd Kim Clijsters a decis să revină la tenis, două evenimente importante din viaţa ei erau încă proaspete: naşterea fiicei ei, Jada, dar şi moartea tatălui, Lei, pe 4 ianuarie 2009.

"La cîteva săptămîni după ce tata s-a stins, managerul meu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, m-a sunat să mă invite la un demonstrativ. M-am bucurat", povestea belgianca.

Era însărcinată în a 7-a lună cînd a aflat de boala fostului fundaş şi pentru ea tristeţea acelei perioade se împleteşte cu fericirea de a fi devenit mamă. În acel an, 2009, întoarsă la tenisul competitiv, a cucerit titlul la US Open, deşi nu avea un clasament oficial. Şi spune că la fiecare meci cîştigat a avut un semn de la tatăl ei, o cifră, o melodie, o oră, un simbol.

9. Victorie pentru fin
În noiembrie 2006, cu puţine ore înainte de meciul pe care îl avea de disputat contra lui Andy Roddick în Grupa Roşie a Turneului Campionilor, Davíd Nalbandian a primit vestea că finul său în vîrstă de 9 ani, Lautaro, îşi pierduse viaţa. Puştiul, fiul unui văr al argentinianului, fusese strivit de un ascensor.

Nalbandian a aflat ce s-a întîmplat pe cînd era la antrenament şi imediat a plecat la hotel. A decis, pînă la urmă, să joace contra lui Roddick şi chiar a învins, calificîndu-se în semifinale. Cu 2 ani înainte, se aflase într-o situaţie asemănătoare: la cinci zile după decesul tatălui său, Norberto, a trebuit să participe la un meci demonstrativ la Buenos Aires.

10. Anul dezastrelor
Pentru James Blake, anul 2004 a fost unul de coşmar. Întîi şi-a fracturat o vertebră cervicală, lovindu-se de stîlpul fileului în timpul unui antrenament la Roma. În perioada petrecută acasă, recuperîndu-se, tatăl său, Thomas Reynolds Blake, s-a stins din viaţă în urma unui cancer la stomac.

Stresul şi suferinţa l-au dus pe tenisman spre o formă dură de zona zoster, în urma căreia a avut jumătate din faţă temporar paralizată. A revenit însă la sport, iar în 2006 a atins locul 4 mondial. James spune că a fost "norocos" să se accidenteze: asta i-a permis să petreacă mai mult timp cu tatăl lui în ultimele luni de viaţă.

11. În numele tatălui
Lukas Rosol a cucerit primul titlu din carieră, pe zgura de la Bucureşti, în aprilie 2013, la două săptămîni după ce tatăl său, Emil, încetase din viaţă. Cehul a dezvăluit recenta tragedie din viaţa sa doar la festivitatea de premiere, cînd, copleşit de lacrimi, i-a dedicat părintelui său victoria.

Lukas era în relaţii reci cu familia sa, dar tatăl îi urmărea cariera. A suferit infarctul care avea să-i fie fatal după ce văzuse meciul fiului din Cupa Davis, contra kazahului Korolev. S-a prăbuşit în grădină, a intrat în comă şi nu şi-a mai revenit. Sosit de la Astana, Rosol nu a mai putut vorbi cu tatăl său, dar i-a fost alături la despărţire.

12. Mesaj pentru prieten
În ianuarie 2013, cînd a cucerit titlul de la Brisbane, Andy Murray a ridicat braţele spre Cer, cu arătătoarele în sus şi privirea înceţoşată de emoţie. La momentul respectiv, nimeni n-a bănuit semnificaţia gestului, dar scoţianul a spus în discursul său: "Dedic victoria unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei. E acasă, se uită... Ştiu că vei trece peste asta". Era vorba de Ross Hutchins, care fusese diagnosticat cu cancer limfatic. Între timp, Ross a învins teribila boală, a revenit pentru scurt timp la tenis, iar anul trecut s-a retras.

13. El a vrut să joace
Virginie Razzano a jucat în primul tur la Roland Garros 2011 la numai 8 zile după ce logodnicul şi antrenorul ei, Stephane Vidal, încetase din viaţă. El se lupta de nouă ani cu cancerul, pierzînd, în cele din urmă, bătălia. Înainte să se stingă, a rugat-o pe Virginie să participe în turneul de la Paris, iar ea a făcut-o purtînd o mică panglică neagră în piept. A cedat în faţa Jarmilei Gajdosova, apoi s-a confesat: "Am simţit multă emoţie, multă durere pe teren. Durerea e în permanenţă cu mine, dar a fost mai bine să fiu aici, înconjurată de atît de mulţi oameni".

14. Depresie şi terapie
Sora mai mare a Serenei şi a lui Venus Williams, Yetunde, a fost ucisă în 2003 în urma unui schimb de focuri de armă în Compton, California. Cele două jucătoare erau încă în perioada lor de dominaţie a tenisului, cînd disputau una contra celeilalte finale la aproape toate turneele de Mare Şlem.

Ulterior, Serena a dezvăluit cît de greu i-a fost să traverseze acea perioadă şi că a avut nevoie de terapie. "Au fost vremuri cu adevărat negre. Am intrat în depresie. N-am putut să vorbesc nici cu mama. Nimeni n-a ştiut că urmez un tratament, dar aşa a fost. Venus m-a îndemnat, a contat mult că am stat aproape una de alta", a explicat mezina.