Articol de Alexandru Stanciu - Publicat joi, 16 noiembrie 2023 16:38 / Actualizat joi, 16 noiembrie 2023 20:47
Fostul număr 3 mondial din circuitul ATP, Dominic Thiem (30 de ani), a oferit recent un interviu pentru presa austriacă în care a vorbit despre pasiunile sale, planurile de viitor, dar și despre dopajul din tenis.
Dominic Thiem ocupă în prezent locul 95 în circuitul ATP și încearcă să-și regăsească forma dinaintea accidentării de la încheietura dreaptă, suferită în 2021.
Dominic Thiem: „Am emoții la fiecare băutură pe care o deschid”
Dominic Thiem a declarat că se teme să nu consume din greșeală vreo substanță interzisă: „Suntem verificați foarte des. Am emoții la fiecare băutură pe care o deschid. Avem teste de urină și de sânge la 6 dimineața sau la 10 seara, chiar și de două ori pe săptămână. Tenisul e un sport foarte curat”.
Dominic Thiem: „Merg cu multă putere în Australia”
Dominic Thiem a declarat că se simte încrezător înaintea primului Grand Slam al noului sezon: „Merg cu multă putere în Australia. Sper să fac un sezon mai bun. A doua jumătate a acestui an a fost mult mai bună, sper să o țin așa tot anul viitor. Mi-am recăpătat puterea, lovesc mult mai bine mingea acum, încep să-mi recapăt încrederea”.
Dominic Thiem a câștigat US Open în 2020, după ce a fost condus în finală cu 2-0 la seturi de către Alexander Zverev (26 de ani, #8 ATP). Austriacul s-a impus atunci cu scorul de 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6(8).
Vezi și alte știri:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”