Articol de GSP - Publicat luni, 27 decembrie 2021 12:59 / Actualizat luni, 27 decembrie 2021 20:24
Gabriela Ruse (24 de ani) a încheiat anul 2021 pe locul 87 WTA, după un sezon în care a câștigat primul trofeu al carierei, la Hamburg. Răsplata a venit la final de sezon.
Înainte să decoleze spre Australia, acolo unde va evolua în premieră pe tabloul principal al turneului de la Antipozi, Gabriela Ruse a mers într-o vacanță exotică alături de iubitul său. „Creând amintiri grozave”, a scris jucătoarea română la descrierea fotografiilor.
Identitatea partenerului Gabrielei Ruse rămâne o enigmă deocamdată. Lunile trecute, s-a speculat că aceasta ar fi într-o relație cu italianul Lorenzo Musetti (19 ani, 59 ATP), însă zvonurile s-au dovedit a fi neadevărate.
Gabriela Ruse, primul titlu WTA în 2021
Gabriela Ruse a adus, în vara acestui an, unul dintre cele două triumfuri românești în circuitul WTA din 2021.
Gabriela Ruse, 23 de ani, și-a învins dubiile care o încercaseră timp de câteva luni și, venind din calificări, a triumfat la Hamburg. În finală, a trecut de Andrea Petkovic, impresionând publicul german cu unele execuții incredibile din spatele terenului.
La final, a recunoscut că a simțit presiunea, nu oboseala. „Sunt o luptătoare, era ultimul meci al turneului și am dat tot ce am avut mai bun”, a mai spus Gabi, care a jucat câteva săptămâni mai târziu o nouă finală, tot pe zgură, la Palermo.
Gabriela Ruse, la final de 2021:
- Locul 86 WTA
1 titlu – Hamburg, 1 finală – Palermo, 0 semifinale, 0 „sferturi”
Gabriela Ruse și Simona Halep vor face pereche la Australian Open
Zilele trecute, Gabriela Ruse a anunțat că va evolua și în proba de dublu de la Australian Open, acolo unde va face pereche cu Simona Halep.
„Un privilegiu să joc dublu alături de idolul meu”, a scrie Gabriela Ruse pe contul său de Twitter.
Anul acesta, la US Open, Gabriela Ruse a ajuns, alături de Monica Niculescu, până în sferturi. Acum, speră la un rezultat la fel de bun alături de Simona Halep, cea care a mai evoluat și în anii trecuți în proba de dublu de la Melbourne.
Vezi și:
„Casă, dulce casă” » Camila Giorgi, fotografii îndrăznețe de Crăciun: cum s-a pozat italianca