SPORTURI  »  TENIS  »  BJK CUP

Gabriela Ruse deschide duelul România-Serbia din playoff » Adversară îi va fi adolescenta Mia Ristic

Gabriela Ruse în acțiune Foto Imago +22   FOTO
Gabriela Ruse în acțiune Foto Imago

Articol de - Publicat joi, 09 noiembrie 2023 14:34 / Actualizat joi, 09 noiembrie 2023 15:31

Întâlnirea dintre România și Serbia, de la Kraljevo, va începe vineri, 10 noiembrie, cu partida dintre Gabriela Ruse și Mia Ristic, 17 ani mezina din team-ul adversarelor

Tragerea la sorți a ordinii meciurilor s-a făcut, stabilind că Ruse și Ristic vor deschide duelul care are drept miză un loc în calificările pentru finala competiției din 2024.

+17 FOTO

Gabriela Ruse, 26 de ani, 125 WTA, și Mia Ristic, 17, 353 WTA, nu s-au înfruntat până acum în circuitul WTA. Românca vine după o perioadă foarte bună, ea disputând recent ultimul act în turneul WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca, singura finală la acest nivel atinsă de o „tricoloră” în 2023.

Ristic încă nu a disputat un turneu WTA în carieră, evoluând exclusiv în circuitul ITF. Cel mai bun rezultat al ei din acest an îl reprezintă titlul în concursul de la Prerov, dotat cu premii de 60.000 de dolari, în august, în care a învins-o pe traseu și pe Andreea Mitu. A fost în semifinale, unde a pierdut singurul set din acea săptămână.

La Kraljevo venit de la Heraklion, unde a jucat pe zgură două turnee.

Jaqueline Cristian contra unei adversare cunoscute

Al doilea meci al duelului dintre România și Serbia le va opune pe Jaqueline Cristian, 25 de ani, 98 WTA, și Aleksandra Krunic, 30 de ani, 689 WTA.

Cele două au două meciuri anterioare, ambele în 2021, în care și-au împărțit victoriile. Sârboaica s-a impus la San Bartolome de Tirajana, într-un challenger de 60.000 de dolari pe zgură, 7-6 (6), 6-3, românca a câștigat în turneul WTA de la Astana, în „sferturi”, pe hard, 6-4, 6-3.

Gabriela Ruse deschide duelul România-Serbia din playoff » Adversară îi va fi adolescenta Mia Ristic
Jaqueline Cristian sărbătorind un punct Foto Imago

Krunic a jucat cel mai recent în octombrie, în turneul de 60.000 de dolari de la Hamburg, trecând de calificări și atingând turul secund. Ea a lipsit din octombrie 2022 până în iulie 2023 din circuit, cu probleme medicale.

Sâmbătă, în a doua zi de întreceri, Cristian o va înfrunta pe Ristic în prima partidă, dar și în întâiul lor duel. Apoi, Krunic contra Ruse, sârboaica impunându-se în unicul lor meci de până acum, în turul 2 la Roland Garros 2021, 7-5, 6-4.

Meciul de dublu va închide și e posibil să decidă deznodământul întâlnirii, jucătoarele nominalizate fiind Monica Niculescu și Irina Bara, respectiv Natalja Stevanovic și Katarina Kozarov.

Înfruntările din Serbia - România:

  • Vineri, 10 noiembrie, ora 15:00
  • Gabriela Ruse – Mia Ristic
  • Jaqueline Cristian – Aleksandra Krunic
  • Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 12:00
  • Jaqueline Cristian – Mia Ristic
  • Gabriela Ruse - Aleksandra Krunic
  • Bara, Niculescu – Kozarov, Stevanovic
  • Televizare Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

România și Serbia s-au mai înfruntat de trei ori până acum, scorul fiind favorabil, 2-1, vecinelor, care s-au impus în 2007 și 2008, "tricolorele" câștigând în 2014, la București, 4-1.

Citește și: 

Ce apariție! Româncele, elegante în negru înainte de duelul cu Serbia în playoff-ul BJK Cup
BJK CUP
Ce apariție! Româncele, elegante în negru înainte de duelul cu Serbia în playoff-ul BJK Cup
David Popovici, primul loc în finala de la 100 m liber la Campionatele Naționale în bazin scurt. E din nou campion național!
ÎNOT
David Popovici, primul loc în finala de la 100 m liber la Campionatele Naționale în bazin scurt. E din nou campion național!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează