Articol de Luminița Paul - Publicat marti, 12 septembrie 2023 21:10 / Actualizat marti, 12 septembrie 2023 21:33
Președintele FR Tenis, George Cosac, a reacționat în urma deciziei de suspendare a Simonei Halep, îndemnând „să vedem ce se întâmplă în continuare, cât de departe se va merge cu apelul”
George Cosac, șeful FRT, a spus pentru Gazetă că „decizia în cazul Simonei este extrem de dură”. Apoi s-a întors la primele etape ale perioadei cuprinse între decizia de suspendare temporară, din octombrie 2022, și până la aflarea verdictului formulat de tribunalul independent Sports Resolutions.
„La începuturi am vorbit cu ea și mi-a declarat cu mâna pe inimă că este curată și că nu a făcut absolut nimic. Iar eu, cunoscând caracterul și onoarea ei, sunt convins că nu a făcut nimic conștient și că dacă s-a întâmplat ceva, a fost fără voința ei. Acestea sunt lucruri foarte clare, pe care țin să le menționez”, a spus Cosac.
George Cosac: „Să vedem cât de departe se va merge cu apelul”
„Cel mai important este ce a spus Simona și să vedem ce se întâmplă în continuare, cât de departe se va merge cu apelul și ce hotărâre va lua Tribunalul de Arbitraj Sportiv”, a punctat el.
Într-o discuție pentru Gazetă din august, președintele FR Tenis spune și că: „Îmi pare rău că foarte mulți dintre cei care au iubit-o pe Simona și care i-au fost alături, acum oarecum s-au dezis de ea. Nu, marile performanțe, adică cei 7 ani petrecuți în Top 10, Grand Slam-urile, s-au obținut în condiții normale, a fost verificată și testată de peste 70 de ori".
Tot ce a realizat este pe propria muncă. O muncă enormă, sacrificii enorme. Toată lumea, toți marii campioni fac sacrificii, dar jucătorul de tenis este în permanență cu sacul în spate, în avioane - George Cosac
„Mai mult decât atât, toată cariera ei și tot ce a realizat și din punct de vedere financiar s-a făcut fără să fi luat un ban din bani publici și nu a fost o zi angajată pe bani publici, nu a primit premieri din bani publici", mai evidenția el un aspect care îl intriga.
ITIA a comunicat azi decizia în cazul Simonei Halep, care testase pozitiv la roxadustat în 29 august 2022. Ea fusese suspendată temporar începând din data de 7 octombrie a anului trecut. Abia pe 28 și 29 iunie 2023 a fost audiată de tribunalul independent Sports Resolutions, cu sediul la Londra, verdictul fiind comunicat două luni și jumătate mai târziu.